Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   1450 lei + 130 lei…

1450 lei + 130 lei = bugetar în Chişinău

În acest an, angajaţii din sfera bugetară din municipiul Chişinău vor primi ajutor material lunar, din bugetul Primăriei capitalei. Ajutorul material, în mărime de 130 lei, va fi acordat în două tranşe, în luna mai şi în luna decembrie. O decizie în acest sens a adoptat astăzi Consiliul municipal, la iniţiativa Primăriei Chişinău. Beneficiarii ajutoarelor materiale lunare vor fi: pedagogii, educatorii, angajaţii din sfera socială şi cultură, funcţionarii publici, dar şi lucrătorii tehnici şi auxiliari din instituţiile publice, cu un salariu mai mic decât minimul de existenţă, care constituie 1450 lei lunar. Acest ajutor material vine să înlocuiască creşterea salarială cu 20 la sută, acordată din bugetul municipal până acum pentru cadrele didactice. Totodată, în acest an, a crescut numărul categoriilor de persoane care vor beneficia de ajutor material lunar din partea Primăriei Chişinău.

 În a doua jumătate a anului curent, autorităţile locale vor reveni asupra chestiunii în cauză, pentru a dispune şi acordarea ajutorului material pentru celelalte 7 luni ale anului 2010.

 Comunicat, Primăria Chişinău