140 milioane de mobile vor fi aruncate anul acesta la gunoi
În întreaga lume, sunt folosite aproximativ 4,1 miliarde de telefoane mobile, scrie Adevărul, citat de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA. Toate aceste telefoane folosesc 4.221 megajouli de energie, ceea ce înseamnă emiterea în atmosferă a 112 kilograme de dioxid de carbon. Dacă fiecare încărcător de telefon mobil din lume ar fi lăsat în priză o zi întreagă, s-ar consuma energia necesară alimentării a 28.000 de locuinţe, precizează Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA.
În plus, doar anul acesta un număr de aproximativ 140 de milioane de telefoane mobile vor ajunge la groapa de gunoi, ceea ce înseamnă patru telefoane pe secundă. Ce s-ar întampla însă dacă acestea ar fi reciclate? Reciclarea acestor aparate ar însemna economisirea unei cantităţi de energie ce poate alimenta 272.000 de locuinţe.
Iar dacă toţi şi-ar încărca celularele la jumătate faţă de cum o fac de obicei, efectul ar fi echivalent cu cel al scoaterii din circulaţie a 500.000 de maşini, spun cei de la Greenlaunches, mai scrie Adevărul.