11 ani pentru câteva ore de sex
O femeie de 32 de ani a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru proxenetism şi trafic de copii. Procurorii secţiei combaterea traficului de fiinţe umane au constatat că, în 2010, încercând să se îmbogăţească pe seama practicării prostituţiei de către alte persoane.
Aceasta a închiriat un apartament, unde a adăpostit mai multe fete pentru acordarea serviciilor sexuale contra plată. Inculpata le-a explicat victimelor că le va asigura legătura cu persoanele cărora acestea le vor acorda servicii sexuale contra 600 lei pentru o oră, din care 400 lei urmau să-i revină ei.
În aceste circumstanţe, femeia a înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere prin adăpostirea acestora şi asigurarea cu clienţi.
Femeia a fost condamnată şi pentru adăpostirea în apartamentul închiriat a unei minore care nu avea unde locui, ultima practicând şi ea prostituţia.