1000 de euro pentru „aranjarea” unui concurs de achiziţii publice
Un specialist din cadrul Serviciului Achiziţii Publice din Glodeni a fost trimis de procurori pe banca acuzaţilor pentru trafic de influenţă.
Potrivit Procuraturii Generale, au fost acumulate suficiente probe care demonstrează că, în mai, curent, specialistul a pretins de la reprezentantul unui agent economic 16 mii de lei pentru a-i aranja evaluarea cu succes a ofertei de preţ şi a-l desemna câştigător al concursului de achiziţie. Funcţionarul l-a asigurat că banii urmează a fi transmişi membrilor grupului de lucru din cadrul Direcţiei raionale învăţământ, tineret şi sport care au anunţat concurs de oferte pentru achiziţionarea geamurilor termopan pentru un liceu din localitate.
Învinuitul a fost reţinut în flagrant imediat după primirea banilor pretinşi de la reprezentantul agentului economic şi acum are interdicţia de a părăsi ţara. Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a finalizat recent acţiunile de urmărire penală în privinţa specialistului şi a expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată.
Pentru această infracţiune, Codul penal prevede o pedeapsă cu amendă de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 5 ani.