10 condiţii pentru a participa la alegerea preşedintelui
Mihai Godea, preşedintele Partidului Acţiunea Democratică şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a prezentat 10 condiții pe care le-a înaintat către Alianța pentru Integrare Europeană, într-un briefing de presă organizat astăzi înainte de şedinţa parlamentară.
Liderul PAD a precizat că lista completă a condiţiilor a fost înmânată oficial ieri Preşedintelui interimar Marian Lupu, în cadrul unei întâlniri împreună cu asigurările că va participa la alegerea Preşedintelui numai dacă liderii AIE îşi vor asuma public îndeplinirea acestor condiţii care au fost înaintate pentru a garanta cursul European şi Moldova.
“PLDM, PD şi PL trebuie să înteleagă că scopul final nu este alegerea lui Marian Lupu în funcţia de şef al statului. Ei trebuie să înţeleagă că scopul final nu este alegerea propriu-zisă a şefului statului şi depăşirea crizei politice şi că scopul final nu este menţinerea AIE la putere. Scopul final este ca cetăţenii, în urma actului guvernări, în urma realizării obiectivelor de reformă, să beneficieze de drepturi, bunăstare şi siguranţă”, a declarat Mihai Godea subliniind ca cele 10 condiţii derivă direct din programul de guvernare asumat de AIE al cărui coautor este, şi de la care observă că AIE 2 a derapat serios în ultimele luni.
Cerinţele inaintate de Mihai Godea cuprind: garantarea prin lege a nivelului minim de trai, elaborarea unui plan pentru demonopolizarea principalelor sfere economice și încurajarea a noi investitori să intre pe pieţele monopolizate la moment, aprobarea politicilor fiscale pe un termen de cel puțin 3 ani, demonopolizarea pieței energetice și conectarea la piața europeană și garantarea neimpozitării indirecte a remitențelor trimise de moldovenii de peste hotare.
De asemenea, în condiţiile înaintate de Mihai Godea este insclusă şi demilitarizarea PG, MAI, CCCEC și SIS, precum și soluționarea diferendului transnistrean în condițiile păstrării caracterului unitar al statului.
Reamintim că ieri, 14 decembrie, Mihai Godea, liderul Partidului Acţiunea Democratică a avut o întâlnire cu Preşedintele Interimar si candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de şef al statului, Marian Lupu, în care s-au discutat disponibilitatea sa de participa la alegerea Preşedintelui.