Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   10 braconieri reţinuţi în apele…

10 braconieri reţinuţi în apele de frontieră

Pe timp de noapte, pe sectorul frontierei moldo-române, în apropierea localităţii Goteşti, colaboratorii Serviciului Grăniceri au reţinut 10 cetăţeni moldoveni pentru practicarea pescuitului ilicit în zona de frontieră.  Infractorii, care practicau această activitate ilegală s-au dovedit a fi locuitori ai satului Goteşti.

În procesul cercetărilor preventive s-a stabilit, că doar doi din bărbaţii reţinuţi aveau la ei acte de identitate, cel mai în vîrstă braconier are vîrsta de 48 ani, cel mai tînăr – 16 ani.

În momentul reţinerii, la ei au fost găsite diverse dispozitive şi obiecte de pescuit pentru o ulterioară capturare ilegală.

Persoanele reţinute au fost transmise organelor de drept din Cantemir pentru a fi atraşi la răspundere conform legislaţiei naţionale.