Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   10 ani de închisoare pentru…

10 ani de închisoare pentru că şi-a omorât soţia, mamă a 4 copii, în bătăi

Zece ani închisoare pentru un bărbat care şi-a bătut soţia până la moarte, aceasta a fost sentinţa instanţei de judecată, după ce procurorii au demonstrat vinovăţia inculpatului.

Bărbatul, de 37 de ani, după ce consumase băuturi alcoolice împreună cu soţia sa, a lovit-o cu bestialitate cu pumnii, picioarele şi cu un taburet. Motivul agresivităţii, potrivit bărbatului, a fost consumul excesiv de alcool de către soţia sa.

Crima a fost urmărită şi de cei doi copii minori ai cuplului. Ambulanţa a fost chemată abia peste câteva zile, când era  prea târziu şi femeia, mamă a patru copii, a decedat în spital.

Acţiunile bărbatului sunt încadrate în art.151 alin.(4) Cod penal – vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.