Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   „Lecturi de Iarnă" pentru chirurgi

„Lecturi de Iarnă” pentru chirurgi

Personalităţi notorii ale chirurgiei moldoveneşti, cît şi chirurgii practicieni din toată ţara îşi dau întîlnire la „Lectura de Iarnă” în data de 18 ianuarie 2010 (ora12ºº) în  Sala Senatului a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.  

Întrunirea medicilor chirurgi din Republica Moldova, care se află la cea de-a a VI-a ediţie, va avea ca tematică: Hemoragia în bolile profilului chirurgical. Aspecte de diagnostic şi tratament. Metodologie didactică. Lucrările întrunirii, care vor aborda cele mai actuale teme ale chirurgiei moderne, se vor desfăşura în perioada 18-22 ianuarie 2010. 

Comunicările ştiinţifice vor putea fi audiate în fiecare zi, în intervalul orelor 12ºº- 18ºº, în Sala Senatului USMF „Nicolae Testemiţanu”.  

Printre participanţi se numără: Ministrul Sănătăţii, dr.hab. prof.universitar, Om Emerit, Vladimir Hotineanu; academicianul Gheorghe Ghidirim, preşedintele Ligii Medicilor din Republica Moldova, prof. universitar Constantin Ţăbîrnă, prof. universitar doamna Eva Gudumac, academicianul Gheorghe Paladi şi alţii. 

Organizatorii acestui eveniment sunt Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Facultatea Perfecţionarea Medicilor, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Chirurgilor „Nicolae Anestiadi”.