Schinoasa: un sat de romi lipsit de speranţe şi de viitor

Fără apă, medici, grădiniţă, şcoală şi magazin

Copiii din Schinoasa parcurg zilnic 7km pentru a ajunge la şcoala din satul vecin. Acum, autorităţile încearcă să convingă locuitorii satului Schinoasa să-şi ducă şi copiii de vârstă preşcolară la grădiniţa din Ţibirica. Mamele, însă, nu sunt încântate de această idee.

La Schinoasa, r. Călăraşi, locuiesc 298 de persoane. Circa 90% dintre adulţi nu au un loc de muncă. Copiii de vârstă preşcolară şi cei din clasele primare sunt educaţi de persoane în etate, în grija cărora sunt lăsaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Aici, accesul la învăţământ, la asistenţă medicală, precum şi la alte servicii este limitat. Deşi are puţini locuitori, satul riscă, în scurt timp, să rămână şi fără aceştia. Încercând să supravieţuiască, oamenii caută un loc de lucru, fiind nevoiţi, pentru aceasta, să părăsească nu doar satul, muncind prin localităţile vecine, dar şi baştina. 

Dintre cei rămaşi în satul Schinoasă, majoritatea sunt  femei. De obicei, acestea nu sunt angajate în câmpul muncii. Aici, locuitorii sunt nemulţumiţi de lipsa unor lucruri elementare, dar necesare fiecărui om. Copiii de aici nu au nici grădiniţă, nici şcoală. În sat nu este un magazin, o farmacie, un punct medical, nici cel puţin o asistentă medicală, care le-ar acorda ajutor în cazuri extreme.

Şi lipsa apei îi îngrijorează pe oamenii de la Schinoasa. Ala Popcov, mediator comunitar, spune că “s-au construit trei fântâni în vale, în deal, însă, – niciuna. Astfel, jumătate de sat are apă, iar jumătate – nu. E greu să te descurci în astfel de condiţii. Cărăm apă din vale. Ni s-a promis o fântână arteziană, dar e nevoie de foarte mulţi bani, vreun milion de lei”.

7 km după cumpărături

Satul Schinoasa face parte din comuna Ţibirica, care se află la 7 km distanţă. Anume aici vin cei de la Schinoasa după ajutor medical sau după cumpărături. Lucrurile se complică deoarece nu dispun de transport care ar circula până în Ţibirica. Oamenii spun că sunt nevoiţi să iasă la strada centrală şi să meargă pe jos. Unii îşi scurtează din drum, ajungând la destinaţie prin câmp, parcurgând astfel 3 km. Pe timp de ploaie, însă, oamenii renunţă la scurtătură, noroiul complicându-le deplasarea.

În şlapi pe timp de iarnă

Bărbaţii de la Schinoasa muncesc prin satele vecine, fiind plătiţi cu ora, iar femeile croşetează şi vând articolele la piaţă. Ala Popcov, mediator comunitar, susţine că aceasta este “singura soluţie, singura posibilitate de a supravieţui pentru ele”. Ala spune că unele femei se duc la mănăstire, unde “le dau făină, ulei, câte ceva de mâncare, dar e foarte greu”.

Şi viaţa copiilor nu este prea uşoară. Aceştia n-au cel puţin vestimentaţie de iarnă. Ei continuă să umble în sandale sau şlapi, în loc de cizme. Anastasia Divinskaya, specialist internaţional pe probleme de gen, aflând despre problema acestor copii, a încercat să-i ajute. Ea a completat o listă cu numele copiilor, vârsta şi mărimea piciorului acestora, după care s-a adresat la diverse organizaţii, pentru a colecta bani. Anastasia recunoaşte că a rămas plăcut surprinsă, descoperind că oamenii nu erau indiferenţi faţă de soarta acestor copii şi au răspuns necesităţilor lor într-o perioadă restrânsă de timp. Astfel, timp de o săptămână, s-au adunat 2400 USD. Compania “Zorile” a făcut o reducere de 50%, a luat măsurile şi a confecţionat încălţămintea. Unele organizaţii au cumpărat singure încălţăminte. Totodată, a contribuit şi statul, oferindu-le copiilor scurte de iarnă. Pe 23 decembrie, toate aceste lucruri au ajuns la copiii de la Schinoasa.

Nu se regăsesc într-un colectiv străin

Acum câţiva ani, în sat era o şcoală, unde copiii învăţau cel puţin să scrie şi să citească. Între timp, şcoala a fost închisă. Astfel, copiii nu au mai frecventat şcoala, deoarece nicio mamă n-ar putea parcurge zilnic 7 km pe jos, într-o direcţie, ca să-şi ducă copilul la şcoală. Acum doi ani, în cadrul unui proiect, a fost achiziţionat un minibus, care circulă la 08.00 şi la 14.00. Astfel, copiii de la Schinoasa au acum posibilitatea să plece la şcoală la Ţibirica.

Problema copiilor de vârstă preşcolară, însă, e una stringentă. La Schinoasa nu este o grădiniţă, iar Ţibirica e prea departe pentru aceşti micuţi. Lipsa grădiniţei complică ulterior aflarea lor la şcoală, integrarea în colectiv, alături de alţi copii pe care nu-i cunosc. Şi faptul că la Schinoasa locuiesc romi complică ulterior comunicarea şi integrarea.
Elevii care vin la Ţibirica de la Schinoasa spun timid că la şcoală e bine, dar că tot mai bine ar fi să aibă o şcoală la ei în sat: “Ei, ne-am făcut prieteni, dar… E greu, ne poreclesc. Mai răspundem noi, dar ei sunt mai mulţi”. Unii reuşesc să se împrietenească, alţii continuă să comunice doar cu cei din satul lor. În pofida faptului că li s-au acordat şanse egale la studii, ei rămân în urmă cu reuşita, iar acest fapt accentuează diferenţa dintre ei şi ceilalţi copii, acesta fiind, de asemenea, un motiv de discriminare. Astfel, copiii de la Schinoasa încearcă să se ţină împreună, aproape unii de alţii.

Au posibilităţi limitate

Deoarece în sat nu este o grădiniţă, micuţii nu sunt pregătiţi pentru şcoala pe care urmează s-o frecventeze. Anastasia Divinskaya, specialist internaţional pe probleme de gen, consideră că “e vorba de discriminare etnică. Ei au mai puţine posibilităţi, n-au acces la studii. La Ţibirica, copiii au posibilitatea să facă studii preşcolare, pe când la Schinoasa nu au. Din aceste motive, aceşti oameni au studiat mai puţin, au mai puţine şanse de a se angaja la muncă, sunt mai puţin integraţi în societate şi, în general, în viaţă”. Pe de altă parte, în sat sunt doar 22 de copii de 3-6 ani, iar întreţinerea unei grădiniţe ar fi destul de costisitoare. Anastasia recunoaşte că statul nu poate întreţine o grădiniţă pentru un număr de copii atât de mic: “Mai convenabil, din punct de vedere economic, ar fi ca aceşti copii să frecventeze grădiniţa din Ţibirica, fiind asiguraţi cu transport”. Însă, copiii sunt prea mici şi nu se pot deplasa singuri. Adulţii ar trebui să urmărească acest proces.

Datorită faptului că “Zorile” a făcut reducere, iar unele companii au donat nu doar bani, dar şi încălţăminte, s-au făcut nişte economii. Astfel, s-a decis ca, pentru integrarea copiilor de vârstă preşcolară în noul colectiv, pentru a-i ajuta să comunice cu semenii lor cu care mai târziu vor studia într-o clasă, să se organizeze o festivitate la care să fie invitaţi copiii din Schinoasa, dar şi cei din Ţibirica.

Îl numeau ţigan

Deşi înţeleg că, deocamdată, e imposibil să aibă o grădiniţă în sat, oamenii continuă să spere şi nu acceptă să-şi dea copiii la Ţibirica. Mamele care au participat la festivitate spun că nu-şi vor da copiii aici la grădiniţă. Unii sunt atât de indignaţi, încât abia îşi stăpânesc emoţiile: “Nu-mi dau copilul şi gata. Pe voi nu v-ar durea să daţi copilul la aşa o distanţă? E prea mic să fie atât de departe de mama, de mine. Vrem grădiniţă în sat. Aici n-o să ne aducem copiii”.
Rita, una dintre mamele nemulţumite, refuză să-şi aducă băiatul la grădiniţa din Ţibirica. Ea are un fecior mai mare, elev deja, şi îşi aminteşte greutăţile prin care a trecut la început: “Acum, cel mare se mai descurcă, dar la început permanent îl numeau ţigan. Şi nu doar pe-al meu, dar pe toţi ai noştri. N-aş vrea să fie numit şi acesta ca celălalt. Mai bine să fie la noi, dacă nu, nici nu ne trebuie, dar nici la Ţibirica nu-l dau”.

Femeia spune că venea la şcoală destul de des, ca să-şi apere fiul: “Veneam mereu. Am avut probleme şi cu părinţii. Acum deja mă cunosc. Au chiar oleacă de frică. Ştiu c-o să vină maică-sa şi nu trebuie să-l numească. La început îi era greu. Plângea mult”. În plus, mamele spun că sunt copii mai timizi şi “nici nu se cer încă la oală. Dacă ar fi în sat, am putea veni să-i vedem, să-i verificăm. Aici, însă, n-avem posibilitatea să vedem ce se întâmplă cu copiii noştri”.

Visează la o grădiniţă

Anastasia Divinskaya consideră că, la o vârstă atât de fragedă, copiii încă nu au tendinţe de discriminare: “Ei au aceleaşi interese, pentru ei nu contează cine şi în ce limbă vorbeşte, de ce naţionalitate este şi cum arată. Astfel, e mult mai uşor de găsit limbă comună, ceea ce ar putea să-i ajute pe viitor să se integreze la şcoală”.

Ala Popcov spune că satul are nevoie de anumite schimbări, ca să apară mai multe oferte pentru tineri: “M-am străduit ca să obţinem anumite reuşite, să se deschidă mai multe căi pentru satul nostru, iar părinţii acum mă urăsc pentru faptul că copiii lor vor trebui să vină la grădiniţa de la Ţibirica, şi asta mă doare. Înţeleg poziţia lor, dar e nevoie să ne mişcăm înainte”.

Recent, în sat s-a deschis un centru umanitar, care lucrează patru ore pe zi. Aici vin copii de 3-6 ani. Ala spune că centrul va fi benefic atât copiilor, cât şi părinţilor. Îi va ajuta pe copii să se pregătească de şcoală, iar părinţilor le dă posibilitate să se deplaseze în satul vecin până la magazin, după  medicamente, sau să consulte un medic. Ele, însă, visează să se deschidă o grădiniţă în sat pentru toată ziua, ceea ce le-ar da posibilitatea să se angajeze: “Să aducem şi un ban la casă”.

Olga Bulat