Nicolae Baltag, deţinutul politic acuzat de „trădare de patrie”

S-a întâmplat la sfârşitul anilor ‘40 şi la începutul anilor ‘50 ai secolului trecut. O perioadă cumplită, în care suferinţa şi moartea, în formele ei cele mai groaznice, au lovit oamenii „vinovaţi” că nu acceptau regimul sovietic. Nicolae Baltag este unul dintre deţinuţii politici din Moldova, învinuit pe atunci de „trădare de patrie” şi închis pentru nouă ani în lagărele din URSS. Acum, fostul deţinut nu mai crede în niciun politician din R. Moldova. El se întreabă unde am ajuns şi încotro mergem?

Pe 26 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administraţiei civile şi a armatei române de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, cunoscut ca Basarabia, şi din partea nordică a regiunii Bucovina. În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul şi nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană.

Aflat în pragul împlinirii vârstei de 90 de ani, Nicolae Baltag povesteşte viaţa sa de deţinut politic, trecut prin închisorile cele mai grele ale vremii, timp de nouă ani.

Nicolae Baltag s-a născut şi a copilărit în comuna Goteşti, Cantemir, alături de încă 15 fraţi şi surori. La doar 18 ani a decis să evadeze din regimul sovietic, instaurat în Moldova, şi a trecut Prutul, spre România. „Când am trecut Prutul, am înţeles că România era plină, bătută cu armată sovietică. Din cauza secetei, spicele de grâu şi beţele de porumb nu erau crescute şi nici nu aveai unde te ascunde. Nici nu aveam ce mânca. Ne întreţineam cu ce găseam pe drum”, spune Nicolae.

„Duminică spre luni, am trecut Prutul şi joi am ajuns la Tecuci”, îşi aminteşte Nicolae Baltag. Când au ajuns acolo, prefectul (primarul) nu era, iar adjunctul i-a sfătuit unde să meargă ca să-şi găsească de lucru. Nu au mers spre Bacău, după cum au fost sfătuiţi, dar au pornit spre Bucureşti. „Nu am mai ajuns la Bucureşti, ci la Focşani… Acolo am fost opriţi de poliţie şi interogaţi. A doua zi ne-o dus la Curtea Marţială. Peste două săptămâni, prin decizia unei Comisii de control, ne-au transferat la ruşi. Eu rusa o înţelegeam, dar de vorbit nu vorbeam. Ruşii de la comisie ne-au primit şi ne-au dus la Bucureşti la comenduire. Acolo am stat trei săptămâni”, povesteşte Nicolae Baltag. „Pe 13, ne-au dus la Galaţi, ca să ne spună pe ce termen ne condamnă. Ei dădeau până la 10 ani de închisoare, dar dacă era ceva mai grav, ne împuşcau”. Nicolae era îmbrăcat doar în haine de vară. Azi îşi aminteşte cum, atunci, i s-a dat o căciulă cu urechi şi o manta.

„Ne-au încărcat în tren. Sobă era, dar lemne nu erau, era gheaţă pe perete. După 24 de ore, ne-au dat nişte lemne şi am aprins focul. Când s-a încălzit, toţi ne-am dat de-asupra sobei. M-am descălţat şi eu. Atunci am descoperit că picioarele mele erau degerate”. Baltag a fost consultat de un chirurg, care a zis că trebuie să-i amputeze picioarele. Totuşi, a fost salvat de un alt chirurg, Medvedev Piotr Nikolaevici, tot dintre deţinuţii politici. Îi este recunoscător pentru faptul că şi azi merge pe propriile picioare.

„Ne mutau ca să nu ne facem prieteni”

În lagărul unde a fost deţinut erau vreo cinci mii de deţinuţi. „În ‘51, ne-au despărţit. Deţinuţii politici – într-o parte, iar ceilalţi condamnaţi – în altă parte. Am ajuns în Karelia, la hotar cu Finlanda. Am fost dus de la Leningrad până la insula Sahalin. Pe ăştia tineri nu ne ţineau mai mult de trei-patru luni într-un loc, ne mutau ca să nu ne facem prieteni. Din 1600, au rămas numai 270, ceilalţi toţi au murit. Nu mureau de moarte bună, mureau de foame, de frig, dacă nu dădeau mâncare câte două-trei săptămâni. Ne spuneau că s-au terminat produsele, că nu-s”.

În 1955, a fost eliberat. Şi azi nu-i vine să creadă că a rămas în viaţă, după câte a văzut şi a avut de suferit. „După nouă ani de zile de detenţie, n-am avut dreptul să trăiesc în Moldova. Am fost în Ural, la un prieten de-al meu. Acolo, încă doi ani am lucrat, după care am putut veni acasă”, povesteşte Baltag. A venit la Cahul, acolo s-a căsătorit şi are trei copii. A lucrat toată viaţa la construcţii, iar după 60 de ani de muncă, a ajuns că fie recompensat cu o pensie de 1590 de lei.

„Până în 1940, am trăit omeneşte cu românii, fiecare avea o datorie şi răspundere faţă de ţară şi era sigur că îşi asigură viitorul. Când au venit ruşii, mulţi i-au aşteptat, i-au întâlnit cu flori, şi chiar mulţi din cei care i-au întâlnit cu flori, au fost duşi în Siberia”.

Acum, Nicolae Baltag se declară dezamăgit de situaţia din R. Moldova. „Noi n-am trăit, noi am plutit pe un râu cu apă tulbure, pe care nu ştii, la cotitură, de ce o să dai. Am trăit o viaţă, am trecut prin multe. Pe atunci, atâtea religii nu erau, uitaţi-vă acum câte au apărut. Nu erau atâtea partide, acum avem tocmai 43”. Nicolae Baltag mai este necăjit din cauza luptei dintre guvernanţi. „Ştefan cel Mare nu a apărat nici limba, nici naţionalitatea, ci pământul. Ai noştri, însă, depun flori la monumentul lui şi îşi bat joc de dânsul”.

– Ce credeţi despre tot ce se întâmplă acum în R. Moldova?

– Cred că mergem spre sfârşit.

Nicolae Baltag mai spune că nu ar fi corect faptul că toţi îi învinuiesc pe ruşi de multe rele. „Ruşii, de drept, nu-s vinovaţi. Rusia, de când e ea pe pământ, încă nu a trăit, nu trăieşte şi nici gând nu are să trăiască cu viaţa şi soarta proprie.

– Unii spun că trebuie să ne unim cu România, alţii – cu Rusia, dvs. ce credeţi?

– Asta nu o să fie, ca să ne unim cu ruşii, pentru că s-a ajuns la capătul răbdării.

– Le-aţi povestit copiilor dvs. despre cei nouă ani de închisoare?

– Ei n-au când asculta, ca şi mulţi alţii din generaţia lor, pentru că aşa a fost educaţia. Chiar dacă şi le povestesc, ei ascultă şi tac.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *