(FOTOREPORTAJ) Memoriile unui azil de bătrâni

Să ţii toate amintirile şi lucrurile pentru care ai muncit o viaţă într-o cutie pe podea la marginea patului, să te desparţi de prieteni şi cunoscuţi, să-ţi iei bătrâneţea în mâini şi să începi de la zero, o altă viaţă, într-o altă casă. De fapt, într-un azil. Aşa au ajuns să-şi ducă traiul 8 bătrâni şi 19 persoane cu nevoi speciale într-un azil situat la marginea satului Alexandru Ioan Cuza, aflat la 150 km de Chişinău.

„Te-ai trezit la ora 7. Masa este pusă, ai mai făcut ceva prin cameră, te-ai aşezat, te odihneşti. La ora 13, iar masa e gata, la ora 16, iar masa e gata şi la ora 18 – masa e gata. Apă caldă este, numai du-te şi spală-te. Televizorul este în sala de vizită… Şi seara te-ai culcat”, aşa descrie o zi din viaţa la azil o femeie de 86 de ani.

Zilnic, beneficiarii azilului ies la plimbare însoțiți de personalul instituției

„Îmi plăcea să lucrez şi simţeam că sunt iubită”

De mai bine de şapte luni, Feodora Duloglo locuieşte la azilul din localitatea sa de baştină. Filolog de specialitate, a dedicat 35 de ani muncii de profesoară în instituţiile de învăţământ din Congaz. Din lipsă de cadre, a fost nevoită să predea şi franceza, geografia, biologia, istoria la clasele gimnaziale.

După căsătorie, a revenit împreună cu soţul în satul de baştină, Alexandru Ioan Cuza, predând la casa de copii, apoi la casa specială pentru copii. A fost şi educatoare, apoi învăţătoare la şcoală. „Am predat chiar şi matematica. Le-am zis: nu legaţi filologia cu matematica. Dar eram nevoită, că la clasa B eram dirigintă şi nu avea cine să le predea. În schimb, franceza îmi plăcea tare mult. Mi-a fost greu – atâţia ani să nu lucrezi cu obiectul tău, trebuie să depui multă muncă”, îşi aminteşte Feodora Duloglo.

Feodora Duloglo a răscolit prin amintirile de o viață, adunate într-o cutie

Pe lângă faptul că a educat elevi, Feodora a avut şi alte ocupaţii şi acum povesteşte cu lux de amănunte despre activitatea sa în calitate de crainic la radio în perioada colhozului şi ca organizator la Casa de Cultură. „Mie îmi plăcea tare mult genul dramatic şi am înscenat patru „Chiriţe”. Am lucrat în multe locuri, pentru că îmi plăcea să lucrez şi pentru că simţeam că sunt dorită şi iubită de oameni”, mărturiseşte, răscolind prin amintiri, bătrâna.

Fosta profesoară nu are copii, dar a educat zeci şi sute de elevi, cărora le spune copii. Soţul său a decedat acum 30 de ani, aşa a început să locuiască cu o nepoată de la soră. În ultimii ani, însă, nu s-au mai înţeles atât de bine. „Am trăit noi vreo 20 de ani împreună, tare bine ne-am înţeles, dar după asta tot probleme şi probleme, şi am hotărât să părăsesc familia şi să vin la azil”, ne spune resemnată Feodora.

Nepoata nu a mai venit să o vadă, în schimb deseori vine vecina. De Ziua Învăţătorului, cadrele didactice şi elevii au organizat o petrecere la care a fost invitată. „M-au târâit, hai să joci…”, spune zâmbind fosta profesoară, recunoscând că s-a simţit bine la acea sărbătoare.

Feodora Duloglo afirmă că prima lună în azil i-a fost greu, dar s-a obişnuit: „Credeam că înnebunesc. Mi-am luat cărţile şi citeam, sau împleteam. Aşa m-am acomodat şi mă simt mai bine ca la început. E bine să sunt oameni din sat”.

— Pe timpuri, când lucraţi dvs. în învăţământ, care erau valorile societăţii?

Să faci bine la oameni, să-i ajuţi, să stai de vorbă cu ei. Când mă duceam la magazin, veneau toţi în jurul meu: „Da’ ce ne mai spuneţi azi? Pe cine votăm la alegeri?”. Generaţiile celea aveau altă mentalitate, oamenii erau mai blajini, mai umani. Tineretul de azi e altfel. De aceea în casele din sat nu are cine trăi, că tineretul pleacă.

— Majoritatea persoanelor în etate spun că nu vor să meargă într-un azil, de ce credeţi că există această frică?

Când eram în sat şi deja decisesem că voi veni încoace, îmi spuneau şi mie: nu te duce, că acolo îs numai nebuni. Dar nu-s aşa de nebuni ca să-ţi sară în cap sau să te bată. Dacă te porţi frumos cu ei, şi ei se poartă frumos cu tine.

— Vă este dor de casă?

Mi-i tare dor, dar dacă s-a întâmplat aşa…

Când am început să zbor

Ion Mâţă, un alt vârstnic din azil, este originar din satul Badicul Moldovenesc şi a fost aviator. „16 ani, 3 luni şi 10 zile… Atâta am zburat”. Spune că, în armată, era unul dintre cei mai pricepuţi la tehnică şi i s-a propus să înveţe la Serviciul de Aviaţie din perioada URSS. „Atunci era criză de cadre în sectorul aviatic şi am învăţat, iar după susţinerea examenului am început să zbor”, susţine pensionarul.

Fostul aviator e divorţat, dar are o fiică plecată în SUA de aproape 20 de ani, perioadă în care nu au mai comunicat. „Atunci când a plecat, i-am spus că, dacă ea va fi fericită, şi eu voi fi fericit, şi dacă nu are posibilitate să vină sau să sune, eu voi înţelege”, spune bătrânul tată.

Ion Mâță ne mărturisește că îi este dor de timpul când era aviator

Fostul aviator a venit la azil acum doi ani. În aceste zile, împreună cu alte patru persoane, a fost transferat la un azil nou din satul Moscovei, unde vor fi vreo 25 de persoane. Feodora Duloglo nu a dorit să meargă la azilul nou, a decis să rămână aici, în satul de baştină, mai aproape de oamenii pe care îi cunoaşte de o viaţă.

Feodora Duloglo spune că se simte bine la azil pentru că aici sunt oameni din sat și are cu cine schimba o vorbă

Sunt necesare investiţii

Mariana Constantiniuc, directoarea Azilului, declară că, în 2017, datorită proiectului „Sard-Leader”, implementat în raioanele din Găgăuzia şi Taraclia de PNUD, cu suportul financiar al Uniunii Europene, Azilul a fost dotat cu 20 de saltele şi două maşini automate de spălat şi uscat rufe, ajutor în valoare de 107 mii de lei.

În cadrul Consiliului Raional Cahul, în 2017, s-a aprobat alocarea unui buget anual de 1,5 milioane de lei pentru asigurarea vârstnicilor şi a persoanelor cu nevoi speciale cu produse alimentare, igienice şi alte utilităţi, şi achitarea salariilor celor 17 angajaţi. Surse financiare pentru reparaţie sau condiţii mai bune nu sunt alocate, în schimb, Mariana Constantiniuc declară că va continua să lucreze la proiecte pentru atragerea investiţiilor în această instituţie, care a devenit deja casă pentru 22 de persoane.

În 2017, satul Alexandru Ioan Cuza, cu 2650 de locuitori, a sărbătorit 450 de ani de la fondare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *