Marx, Engels şi viermii miopi

262-marksAnul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea iscusitului sculptor basarabean Lazăr Dubinovschi. Cu această ocazie, la Muzeul Naţional de Artă din Chişinău a fost deschisă o expoziţie omagială dedicată lui, precum şi unui alt artist basarabean – Victor Ivanov. Directorul Muzeului, Tudor Zbârnea, într-un interviu pentru Vocea Basarabiei, îl descrie pe Dubinovschi drept un sculptor FENOMENAL, iar preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, califică expoziţia drept “un gest extraordinar al muzeului”.

Iniţiativa expoziţiei este, într-adevăr, foarte binevenită, deşi, se prea poate că ne aflăm în situaţia când o simplă expunere a unor lucrări din colecţia Muzeului sau vorbele calde la adresa autorilor nu mai sunt suficiente.
De o seamă de vreme, am ajuns să cred că cine vrea să-l înţeleagă pe Dubinovschi trebuie să meargă în faţa Parlamentului de la Chişinău şi să stea puţin, să privească locul liber de acolo, să-şi culeagă amintirile despre cum arăta statuia lui Marx şi Engels de cândva…

Lucrarea a fost vandalizată în vara lui 1991 de un grup de necunoscuţi cu baroase şi răngi de fier. (Dubios fapt, cui i-ar fi venit în gând să aducă cu el în Piaţă astfel de unelte? Doar nu pentru a lovi în Marx şi Engels?) Ulterior, printr-o decizie de Guvern, lucrarea a fost demontată. Se pare că aceasta s-ar fi aflat un timp în curtea Muzeului Naţional de Artă, iar de acolo s-a “evaporat” cum o poate face doar babitul – materialul original în care au fost sculptaţi părinţii social-democraţiei europene – şi cuprul, cu care au fost ulterior acoperiţi. Sculptura lui Marx şi Engels e, probabil, cea mai controversată şi discutată lucrare a lui Dubinovschi.

Lucrarea e amintită în două texte literare proaspăt publicate şi bine apreciate de critică. Ambii autori sunt strâns legaţi de viaţa culturală a Chişinăului. Vladimir Lorcenkov, autorul romanului “Hora întru eliminare”, ne sugerează că sculptura respectivă s-ar afla în posesia preşedintelui Voronin. Chiar în primele pagini e descrisă o scenă în care demnitarul moldovean ciocneşte un păhărel în compania celor doi teoreticieni germani împietriţi. În cartea sa, cel puţin în varianta publicată pe internet, Lorcenkov indică eronat materialul din care a fost executat monumentul.

Al doilea volum e o culegere de eseuri semnată de traducătorul şi publicistul Mikki Wolf (Aleksandr Brodsky) “Nelibertatea bolţii cerului”. Sculptura lui Marx şi Engels e comparată sec cu imaginea clasică din iconografia socialist-realistă a lui Lenin şi Stalin, aşezaţi pe o bancă din Gorki, iar Dubinovschi e descris drept un sculptor “destul de sovietic”, care a împânzit Chişinăul cu statui, dar care, în opinia lui Wolf, şi-a ispăşit prozelitismul sovietic cu lucrarea “Requiem”, dedicată victimelor Holocaustului, ridicată la Bucureşti.

Prefer felul în care Dubinovski şi opera sa sunt descrise de Tudor Zbârnea sau chiar şi mai mult de artista Ada Zevin: “Artisticul îi juca în capetele degetelor… creaţiile sale fiind deosebite prin moliciunea formei şi prin nefinalitatea lor – o trăsătură a sculpturii impresioniste”.

Statuia lui Marx şi Engels nu e însă singura lucrare a maestrului care a dispărut subit din spaţiul public chişinăuian. S-au făcut nevăzute şi altorelieful “Iscusinţa Moldovei” de pe frontispiciul Teatrului Naţional, precum şi lucrarea „Maxim Gorki”. Tatiana Soloviova scria recent în “Kishinevski obozrevatel” că au dispărut şi mai multe pietre de mormânt lucrate de Dubinovschi, instalate cândva în Cimitirul Central. Printre ele şi sculptura soţiei artistului. A dispărut până şi bustul de pe mormântul lui Dubinovschi – o lucrare executată de Valeriu Rotari. În primii ani de independenţă din Chişinău au dispărut şi lucrări sculpturale interesante semnate de alţi autori: placa comemorativă dedicată lui Henri Barbusse, bunăoară, o lucrare a lui Epelbaum-Marcenko. Iar din sculpturile din Valea Trandafirilor, dăruite Chişinăului de sculptorii din republicile sovietice, au mai rămas doar “osişoarele şi cornişoarele” – scria într-un articol din “Moldova Suverană” Aleksandra Iunco.

Şi cum ziceam, omul care vrea să înţeleagă valoarea operei lui Lazăr Dubinovschi trebuie să se posteze în faţa Parlamentului şi să privească atent locul unde cândva au şezut Marx şi Engels la un păhărel de vorbă. (Se pare că lângă statuie apărea din când în când câte o sticluţă de tărie, care era ridicată de către miliţienii care-şi făceau serviciul în zona respectivă.) Privitorul trebuie să încerce să uite că lucrarea a fost distrusă în ‘91 şi să-şi imagineze, în schimb, că Marx şi Engels se află în SUA, plecaţi împreună cu premierul Vlad Filat în căutarea sprijinului financiar pentru dezvoltarea Moldovei. Dacă Vlad Filat a cerut ajutorul Guvernului american, apoi Marx şi Engels ar face-o în sălile unor case de licitaţie specializate în artă, de genul reţelei Chrisitie’s. Dat fiind mărimea lucrării, contextul istoric, dănănaia prin care a trecut, tema care revine rapid în modă, cred că lucrarea ar avea un preţ iniţial, ca să nu exagerez, de vreo 100.000—150.000 USD. Lucrările unor sculptori mult mai tineri – un exemplu aleator, cei doi pantofi uriaşi de damă cu toc, o lucrare a Joanei Vasconcelos, născută în ‘71, au pornit la Chrisitie’s de la suma de 100.000 de lire sterline! Preţul la care poate ajunge o sculptură în urma unei licitaţii este spectaculos, mai ales că mizele pot fi plasate şi pe internet. Să menţionez doar lucrarea “Papa Ioan Paul al II-lea lovit de meteorit” – o sculptură de Maurizzio Cattelan, vândută acum câţiva ani la New York cu aproape 1 mil. USD. Cât ar fi adus Marx şi Engels de la Chrisitie’s Primăriei Chişinău, dacă n-ar fi fost distruşi/dispăruţi?

În lume există vreo zece monumente cu Marx şi Engels. Fiecare sculptură are povestea sa. Valoarea lor creşte mai ales dacă rezistă în timp. Recent, Marx şi Engels de la Cetatea Albă au fost dezasamblaţi (sau vânduţi?).

N-aş zice nu dacă cineva mi-ar oferi acea statuie! Ca să nu zic de Marx şi Engels, realizaţi de Dubinovschi!

Desigur, lucrările de artă nu se vând doar la casele oficiale de mezat. Există şi case de mezat interlope, unde se vând lucrări de artă furate sau, cum li se mai spune, date dispărute, distruse, dezasamblate. Deseori nici nu se ajunge la intermediari. Cineva e comisionat cu furtul, eventual, comanda se execută în măsura posibilităţilor. Banii puşi în joc sunt suficienţi ca oamenii să fie gata să comită furturi care implică chiar şi doze mari de risc, cum s-a întâmplat, bunăoară, cu furtul inscripţiei “ARBEIT MACHT FREI” (din germană, “Munca te eliberează”) de pe poarta lagărului nazist de concentrare Auschwitz-I – un veritabil monument al torturii! A fost executată în 1940 de un grup de prizonieri politici în frunte cu Jan Lewacz. Inscripţia diferă şi prin faptul că semicercul de sus al literei B e mai mare decât cel de jos. E de parcă litera ar fi întoarsă invers. Acest B a fost un semn disperat de nesupunere maşinăriei nemţeşti de anihilare, dar şi un mesaj de atenţionare adresat nou-veniţilor. În cazul acestui furt nu e clar dacă Anders Högström, un fost neonazist, care se pare că a comisionat delictul, a făcut-o pentru că a vrut s-o vândă cuiva sau pentru că a dorit să atragă atenţia presei asupra propriei persoane. Actualmente Högström vinde interviuri agenţiilor de presă internaţionale la preţuri pipărate – 3000—4000 USD bucata, în care zice că nu e vinovat, că l-au înţeles greşit făptaşii…

Ar fi bine să reculegem, cel puţin fragmentar, toate cele câte s-au întâmplat în faţa Parlamentului de la independenţă încoace… Au existat mai multe aparate foto şi de filmat care au prins evenimentul vandalizării monumentului lui Dubinovschi. Au fost oare vandalii oameni proşti cu inima curată, care în naivitatea lor îşi închipuiau că distrug astfel URSS-ul sau răstoarnă dictatura comunistă, distrugând doar patrimoniul oraşului? Sau au fost nişte inidivizi plătiţi pentru a deteriora monumentul, ca ulterior să fie dezasambalt, iar apoi şi vândut?

Aceste imagini de arhivă, despre care ştiu precis că există, trebuie prezentate neapărat publicului larg, dacă nu în expoziţia dedicată lui Dubinovschi de la Muzeul Naţional de Artă, atunci într-o nouă expoziţie, de ce nu, instalată în faţa clădirii Parlamentului! Pe nişte panouri largi, de mărimea celor folosite de partidele politice în timpul campaniei electorale, să fie arătate şi distrugerea monumentului lui Dubinovschi, şi cele două troiţe instalate în faţa Parlamentului de Roşca la câţiva ani după aceea, dar foarte curând scoase de acolo. Să fie prezentate şi fotografii din Aprilie ‘09, dar nu în ultimul rând şi fotografii făcute “pe timp de pace”.

Teodor AJDER



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Vladimir B.

    Foarte pertinent punctat, Teodor!

    M-ai inspirat să fac și eu articol pe blogul meu, aducînd cîteva nuanțe poveștii tenebroase legate de acest monument fabulos. Voi reveni.

  2. Marius T

    Vladimir B. de mai sus mi-a semnalat scrierea lui despre monument si pe cea a lui Teodor A. de si mai sus. Am scris si eu la inceput de an, intr-un ziar din Romania, ca avem de sarbatorit centenarul nasterii lui Dubinovschi si mai ales ca avem multe de aflat despre el. Cat despre Marx & Engels, eu i-am vazut pe la mijlocul lui august 1991, cand mergeam spre Leningrad intr-un concediu pe care il credeam linistit, si cand m-am intors, exact pe 27 august 1991, nu mai era, zburase. In acest caz, cel putin, Dubinovschi a fost genial. In Occident se practica la greu stilul sculpturilor in marime naturala (M&E erau mai mari) si in atitudini normale, puse direct in picioarele trecatorilor.

  3. T. Ajder

    …aş fi fost gata să-l accept pe Marx şi [Engels], dacă, în loc să le împărtăşesc teoriile sociale şi politice, i-aş putea adora ca pe nişte sfinţi…
    /Curzio Malaparte, Kaputt/

    Învăţătura de bază a lui Isus este destul de minunată, la fel, apropo, e şi intenţia originală a lui Marx [şi Engels]… Ce poate fi rău în ea? Fiecare ar trebui să se împarte între ei cu ce au, egalitate, fraternitate, democraţie, guvernarea în mâinile poporului… Idei măreţe, dar suferă cu toate de un neajuns inevitabil, toate au la bază noţiunea eronată, că oamenii sunt fundamental decenţi! Oferă-le şansa să facă bine şi ei se vor ţine de ea! Pe când, ei îs nişte proşti, zgârciţi, fricoşi, nişte viermi miopi…

    /Woody Allen, Indiferent ce, numai să meargă/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *