Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Liceul Libertăţii la 20 de…

Liceul Libertăţii la 20 de ani

Anul dobândirii independenţei i-a inspirat şi pe oameni să acţioneze. Astfel, el a devenit şi anul multor noi apariţii, precum apariţia primului liceu privat, unde au posibilitatea să înveţe copiii cu o stare financiară bună, dar şi copiii foarte talentaţi, care sunt scutiţi de taxe.

Liceul “Prometeu” din Chişinău a împlinit 20 de ani. Cu această ocazie, elevii şi cadrele didactice au organizat un eveniment festiv pentru spectatori, precum şi pentru ei înşişi. La  sărbătoare a participat Mihai Ghimpu, care a donat bibliotecii liceului 10 cărţi scrise de fratele său Gheorghe Ghimpu, menţionând că “e una să înveţi într-o şcoală în care am învăţat eu, unde ne-au predat nişte minciuni aiurite în timpul perioadei sovietice, şi cu totul altceva este să înveţi într-un liceu în care profesorii îţi predau materia adevărată, materie care vă ajută să puneţi baza vieţii pe care urmează s-o trăiţi”.

Fiecare copil este o personalitate

În timp ce vin oaspeţii, directorul, cu un zâmbet larg şi ochii veseli, încearcă să-i întâmpine pe fiecare. Glumeşte, dă ordine, răspunde la întrebări, făcându-le pe toate cu o uşurinţă deosebită. Aurelian Silvestru mărturiseşte că este emoţionat în această zi, care îi aminteşte de “timpul pe care l-am consacrat, zi de zi, copiilor. De fapt, fiecare zi pe care o trăim în şcoală este foarte importantă, aceasta, însă, în mod special”.

Deşi a fost nevoie să înfrunte multe obstacole pentru a deschide acest liceu, Aurelian Silvestru spune că, datorită credinţei şi susţinerii celor apropiaţi, le-a reuşit pe toate: “Acum mi-aduc aminte doar de momentele pozitive. Fără îndoială, o şcoală nu se zideşte din nimic. Aveam nevoie de foarte multă credinţă, în primul rând, încredere că voi reuşi, de mult suflet şi de foarte multe investiţii. Le-am reuşit pe toate, în mare parte, datorită sprijinului pe care l-am avut de la Dumnezeu”.

Atât profesorii, cât şi elevii susţin că liceul lor se deosebeşte de celelalte instituţii de învăţământ prin cunoştinţele pe care le obţin, prin metodele de predare, dar, după cum remarcă directorul liceului, cel mai important este “sufletul prezent aici, dar care nu se vede. Am pus mereu accentul pe latura pur umană”. Angela Lungu, profesoară de limba şi literatura română, menţionează libertatea metodelor de predare: “Mergem nu pe calea de a obliga, ci de a călăuzi copiii în tot ce fac”. Constantin Mariniuc, director adjunct pentru instruire, de asemenea, subliniază libertatea pe care o au profesorii şi elevii, “libertatea de a modela un copil, de a-l ajuta să se formeze aşa cum vrem să-l vedem în viaţă, iar pentru aceasta trebuie să recunoaştem că fiecare copil, oricât de mic ar fi, este o personalitate”.

„Sfânta Treime” în faţa liceului

Aurelian Silvestru, provenind dintr-o familie de creştini şi fiind profund religios, atunci când a construit liceul, s-a gândit ca elevii să primească, pe lângă teorie, şi “cunoştinţe folositoare pentru suflet”, susţine părintele Ioan Cosoi. Astfel, de la fondarea liceului, aici s-a predat religia, iar în scurt timp, s-a decis să fie ridicată şi biserica. Aceasta este deschisă pentru toată lumea, iar copiii, când trec dimineaţa pe lângă biserică, primesc binecuvântarea Domnului.
Părintele Ioan spune că, atunci când s-a săpat temelia, au fost găsite trei pietre mari, care „au fost considerate un simbol ceresc, în prezent, biserica ţinând hramul „Sfintei Treimi”. Deşi orele de religie au loc în incinta liceului, copiii roagă, uneori, ca acestea să fie ţinute în biserică. Părintele explică aceasta prin faptul că „biserica este un laborator spiritual aici, în liceu, pentru că, aflându-se în casa Domnului, copiii se simt fiii lui Dumnezeu”.

Elevii sunt foarte curioşi şi pun o mulţime de întrebări despre Dumnezeu, despre sfinţi, dar şi despre viaţa de apoi. Ei nu fac distincţie între profesor de religie sau duhovnic, iar scopul mentorului lor este să-i ajute să vadă distincţia dintre rău şi bine şi să poată face alegerea corectă. Părintele Ioan spune că încearcă să fie un prieten al copiilor: “Vreau să schimb o mentalitate care s-a format pe parcursul câtorva decenii. Biserica este o casă unde poţi să te reculegi, unde poţi să te rogi, unde poţi să-ţi spui şi bucuria, şi nevoia”.

Prometeiştii

Directorul nu uită să amintească mereu faptul că “şcoala nu aparţine unui singur om. Ea aparţine tuturor celor care-i trec pragul”. Astfel, potrivit lui, faptul că liceul s-a menţinut în decursul acestor ani la un nivel atât de înalt “este meritul atât al cadrelor didactice calificate, cât şi al părinţilor şi elevilor, care ne urmează sfaturile şi ajung la cele mai prestigioase instituţii din ţară şi de peste hotarele ei”.

Elevii remarcă şi ei mediul deosebit al liceului. Laura Munteanu, elevă în clasa a XI-a, spune cu mândrie că elevii din Liceul “Prometeu” nu sunt simpli elevi, ci “copii care au anumite idealuri, trăiri şi valori comune. La liceul nostru nu e acceptată indiferenţa şi renunţarea. Astfel, noi nu suntem pur şi simplu elevi, ci prometeişti”. Marius Lupaşco, elev în clasa a VI-a, subliniază cât de deosebiţi sunt profesorii în comparaţie cu cei de la alte şcoli: “Ei ştiu să preţuiască fiecare elev în parte, ştiu ce prezintă fiecare elev, cine e şi cine va fi în viitor. Nu orice elev din celelalte şcoli poate să simtă iubirea pe care o emană profesorii din şcoala noastră”.

Împreună cu elevii actuali ai liceului, la eveniment au fost prezenţi şi foşti elevi, care au venit să-şi felicite profesorii cu această ocazie. Lucian Cibotaru, student în anul I la Universitatea Tehnică din Moldova, specialitatea Inginerie şi construcţie civilă, este fost elev al Liceului “Prometeu”. Lucian susţine că liceul “a pus baza vieţii mele. Este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ, cu cele mai multe diplome şi cu cele mai multe medalii internaţionale. În comparaţie cu semenii mei de la facultate, îmi este mult mai uşor să învăţ, sunt multe lucruri pe care le cunosc deja sau despre care cel puţin am auzit câte ceva. Simt efectul generaţiei prometeiste”.

O şcoală pentru copiii orfani

Deşi “Prometeu” este cunoscut drept unul dintre cele mai prestigioase licee din republică, Aurelian Silvestru promite să muncească în continuare ca să se menţină “cel puţin la nivelul la care ne aflăm acum”. Totuşi, directorul nu vrea să se oprească aici şi speră ca, în viitorul apropiat, să poată oferi un cămin copiilor orfani, pe care nimeni nu-i îngrijeşte, dar care sunt extrem de talentaţi: “Mi-aş dori foarte mult şi sper să reuşesc să construiesc ceva pentru copiii orfani care au talent şi se pierd undeva prin orfelinate, nefiind ajutaţi de cei care ar putea să-i ajute”.

Acest proiect există nu doar în imaginaţia directorului. S-au făcut deja primii paşi pentru realizarea lui. Astfel, în codrii Călăraşiului, a fost ridicată o biserică, s-a pus fundamentul casei parohiale. Tot aici se va face o şcoală de clase primare, unde vor învăţa copiii orfani de la vârsta de cinci-şase ani, iar din clasa a V-a vor veni să-şi continue studiile la Liceul “Prometeu” din capitală.

Aurelian Silvestru este sigur că va reuşi. “Dumnezeu ne-a fost alături. Nu întâmplător am construit aici, în curtea liceului, o biserică, în care copiii învaţă buchea moralităţii creştine. Nu facem îndoctrinare ortodoxă, ci educaţie moral-creştină, pe care sperăm s-o putem transmite şi celorlalţi copii din republică”.

Olga Bulat