Jumătate dintre funcţionarii testaţi de CNA sunt corupţi, iar majoritatea sunt indulgenţi faţă de mită

496-cristina-tarnaTestarea integrităţii funcţionarilor publici, demarată în luna august de către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), aduce rezultate ce confirmă gravitatea problemei corupţiei în R. Moldova. Dacă statistica oferită de CNA se va menţine pe parcursul întregii perioade de verificare, atunci jumătate din toţi funcţionarii publici vor risca să fie disponibilizaţi, iar aproape toţi vor risca pedepse administrative. De la sfârşitul verii, au fost verificate cinci domenii, iar rezultatele lor nu sunt deloc optimiste. „Sunt domenii unde 100% din cei verificaţi au picat testul, sunt domenii unde testul negativ este de 75%, 50% şi 23%. Sunt domenii în care riscul de coruptibilitate este foarte mare şi altele, în care riscul este mai redus. Rata generală pe toate domeniile este de 50% la 50%, acestea sunt cotele de coruptibilitate. Totodată, la compartimentul denunţării actului de corupţie, toate persoanele au căzut testul”, spune Cristina Ţărnă, directoare adjunctă a CNA.

Ţărnă comentează rezultatul atât de slab la autodenunţare prin faptul că funcţionarii nu conştientizează că omul care dă mită comite infracţiuni. „Înainte de a începe testele, am instruit peste 20 de mii de agenţi publici cum să evite situaţiile de coruptibilitate. Mie mi se pare că ei nu înţeleg că cel care dă mită comite o infracţiune. Ei spun că persoana care le oferă mită este om bun, de ce să-l toarne, „că asta-i problema mea, dacă eu sunt prost şi nu iau mită, de ce să-i fac probleme”. Lanţul corupţiei trebuie rupt, fie din partea care oferă mită, fie din partea care ia. Testarea integrităţii determină partea care ia să rupă lanţul. Aceasta este o practică nouă pentru R. Moldova, or, la noi, chiar dacă se refuză mita, lipseşte tradiţia de a denunţa. Agenţii publici nu înţeleg gravitatea acestui fenomen”.

Cristina Ţărnă mai spune că, în acest sens, activitatea CNA e una complicată, deoarece, deseori, pornind de la un singur funcţionar, apare oportunitatea verificării unui lanţ întreg de persoane bănuite că sunt implicate în acte de corupţie. „Dacă cel verificat ne redirecţionează la alte persoane, atunci trebuie să-i verificăm pe toţi. Ne confruntăm cu lanţuri mari, unele de peste zece persoane, altele de peste douăzeci, care sunt verificate”.

În cadrul testării se creează o legendă şi, sub acoperirea ei, un ofiţer CNA se apropie de un agent public şi interacţionează cu el în calitate de cetăţean de rând. În cazul unui rezultat negativ al testului de integritate profesională, angajatul care se face vinovat nu riscă puşcărie, deoarece aceste testări sunt făcute fără mandat judiciar, iar controlul judecătoresc este garanţia că drepturile celui testat nu vor fi încălcate. Astfel, rapoartele negative ale celor care au căzut testul sunt oferite spre analiză conducerii instituţiei, iar aceasta este obligată de lege să-i concedieze. În cazul în care funcţionarul nu se lasă corupt, dar nu denunţă tentativa de corupere, acesta riscă doar o sancţionare disciplinară.

Mai mult, începând cu 1 ianuarie 2015, CNA va lansa cazierul integrităţii personale, astfel încât persoana concediată pentru probleme de integritate să nu se poată angaja uşor în serviciul public.

Se pare că procesul de verificare se va întinde pe ani buni, deoarece sub incidenţa Legii privind testarea integrităţii profesionale cad 50 de mii de funcţionari, iar verificarea ia mult timp, deoarece angajaţii CNA sunt nevoiţi să respecte toate cerinţele, unele fiind prea birocratice, ca apoi cei demişi să nu poată contesta rezultatele în judecată. Reprezentanţii CNA au refuzat să ne ofere date despre numărul total de persoane verificate şi despre domeniile în care activează acestea, pe motiv că astfel de informaţii ar putea constitui un motiv de relaxare pentru alţi funcţionari. Totodată, cei de la anticorupţie au recunoscut că numărul celor verificaţi este mic, deocamdată. Rezultatele verificărilor vor fi transmise spre analiză Parlamentului, nefiind făcute publice. Totuşi, administraţiile instituţiilor verificate vor fi informate despre aceste date în termen de zece zile de la finalizarea testărilor, în cazul celor care s-au lăsat momiţi de mită, şi pe parcursul a şase luni, în cazul celor care au rezistat tentaţiei.

Legea cu privire la testarea integrităţii profesionale a fost adoptată din luna decembrie 2013, iar verificarea a început pe 14 august 2014.

Alexandru Bolfa

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. ivanivan

    Jumătate dintre funcţionarii testaţi de CNA sunt corupţi,pentru ci nu au frica ,au 99 de nanas ,stiu ci nu o sa pataska nimik 000.Reforme nu sa fac ,mafiotii acuma vor sa fie ales in parlament…
    de la satanele aceste asteaptam reforme?satanele care (((lupta )))cu coruptia-
    Mafiotul sef Asociatiei Judecatorilor din Republica Moldova-Ion Druta cu Boris Druta(cu haremu) din Telenesti o transformat Judecatoria RM de STAT Botanica in -IonDrutaSLR..Am dovezi in skris- Atac Raider.
    Ion Druta, expresedintele Judecatoriei Botanica, este cuscru cu Mihail Ciugureanu, arhicunoscutul ex-presedinte al Curtii de Apel Chisinau pe timpul guvernarii PCRM.
    Ion Druta, expresedintele Judecatoriei Botanica, si-a construit o vila de lux cu doua etaje si mansarda în cartierul de elita Malina Mica, estimata de agentii imobiliari la 4 milioane de lei. Magistratul a obtinut terenul printr-o decizie controversata a Primariei Chisinau. Ulterior, pentru a nu fi vizat direct într-un inevitabil scandal, judecatorul a înscris imobilul pe o ruda care avea afaceri comune cu sotia si cu soacra sa.
    http://www.zdg.md/investigatii/palatul-si-afacerile-de-familie-ale-presedintelui-judecatoriei-botanica
    http://independent.md/un-nou-jaf-de-proportii-cu-complicitatea-juristilor-moldoveni-la-cedo/#.VBUfnvldWSo
    http://www.jurnaltv.md/ro/news/2014/9/20/-datorii-straine-platite-de-ceta-eni-10060229/#2

  2. Mery, - adevarul pur si nimic mai mult!

    Pentru a curati sistemul de funcționarii corupți (incepand cu JUDII, PROCURORII, DEPUTATII, MINISTRII…) toti trebuiesc testati cu poligraful si cu lingura de cianura.
    Știți ce efect ar fi? Suta la suta!

  3. =Catița lui Tenuță Unionistu dela Nemțeni=

    La 1 DECEMBRIE CU TRENUL REGAL
    ———————————————————————–
    Principesa Margareta şi principele Radu vor efectua,
    de Ziua Naţională a României, un drum simbolic de la Sinaia la Bucureşti,
    o călătorie care aduce un omagiu regelui Ferdinand şi reginei Maria,
    cuplul princiar avându-i ca invitaţi pe arhiducesa Maria Magdalena a Austriei
    şi pe soţul acesteia.
    Astfel, la călătoria cu trenul regal, programată pentru 1 decembrie,
    vor mai participa principesa Maria şi principele Nicolae.
    Invitaţi în trenul regal vor fi şi alteţa sa imperială şi regală
    arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României,
    împreună cu soţul ei.

    La gara Sinaia, familia regală va sosi de la Castelul Peleş, la ora 9.00,
    plecarea trenului fiind programată pentru ora 9.08,
    urmând ca trenul regal să ajungă la Ploieşti Sud la ora 10.19 şi va pleca la ora 10.38.
    Următoarea oprire va fi în Buzău, la 11.55,
    şi îşi va continua călătoria la 12.10, plecând spre Râmnicu-Sărat, unde va ajunge la ora 12.47.
    Apoi, va pleca la ora 13.02 spre Focşani, unde va sosi la ora 13.45,
    plecând spre Bucureşti la ora 14.15 si va ajunge seara la gara Băneasa.

    Familia regală invită locuitorii acestor oraşe să vină la gară,
    pentru a aduce împreună un omagiu întemeietorilor României Mari.
    Acesta este sensul Zilei de 1 Decembrie 1918.
    Trenul Regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia.
    Trenul a fost livrat României după moartea lui Ferdinand, în anul 1928.
    N.B.
    imagini cu trenul regal:
    https://www.google.ro/search?q=trenul+regal&biw=1366&bih=645&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=kwZyVIDJCYOoNsO-gpAN&sqi=2&ved=0CC4QsAQ

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =========== BUCOVINA DE NORD ===========
    ——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    UNICA NOASTRĂ SALVARE ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    ȘI ÎN BAZA „ACTULUI UNIRII’ A BASARABIEI CU ROMANIA
    PENTRU TOTDEAUNA
    VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
    ====================================================

  4. Eduard

    Hai sa nu facem circ si sa dam cu degetul in ochii altora, de colaboratorii cna nu spun nimic? Salarii de peste 10000 lei poate fiecare sa refuze mita, puneti-l pe omul cu 1900 lei sau cu 3800 lei care locuieste in kisinau si intrebati-l ce va alege sa-si intretina familia sau sau?

  5. liana11

    Sunt deacord cu Eduard, un functionar dintr-o primarie in sat, incepator, are un salariu de 1500 lei si nu se prevede marire de salariu in urmatorii ani, spuneti-mi cum ar trebui sa traiasca acest functionar, dar vorbe sunt multe………

  6. adina

    comment pentru CNA: Felicitari va-ti indeplinit programul de obiective: bani publici cheltuiti, salarii primite, rezultate ale activitatii voastre zero
    comment pentru jurnalisti: va arata un deget si voi faceti senzatie din asta. Ce-am aflat noi, cititorii, nou din acest articol? cititorii vostri asteapta analiza si cercetare jurnalistica si nu pur si simplu reproducerea evenimentelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *