Gândaci, păpădii, viaţă şi moarte
Ce faceţi dacă vă treziţi într-o bună zi invadaţi de gândaci de bucătărie? Probabil, încercaţi să scăpaţi de aceste libărci oribile cât mai repede cu putinţă. Cumpăraţi otrăvuri performante, le aplicaţi, iar odată găbjite insectele, le aruncaţi fără prea multă chibzuială la gunoi. Dar puteţi face şi altceva, să le folosiţi drept material artistic, precum face Fabián Peña.
În compoziţiile sale, Peña foloseşte dreptunghiuri decupate din corpurile acestor insecte (apropo, poreclite în limbile europene în fucţie de cine peste cine năvălise: şvabi, franţuji, prusaci, rusnaci), aranjându-le astfel încât acestea formează spirale sau oase umane, de obicei, de mărimi similare oaselor artistului – o lucrare renumită e imaginea unui craniu, supranumită „Autoportret”. Aceste creaturi, care ne stârnesc instinctiv repulsie, prin intervenţie artistică sunt parcă transformate în structuri şi anatomii apropiate nouă, zicea Peña într-un interviu publicat în New York Times, cu ocazia deschiderii la sfârşitul lui aprilie, la Muzeul de artă şi design din New York, a unei imense expoziţii de grup – «Mort sau Viu», care va continua până la sfârşitul lui octombrie. Peña e încântat de acest mijloc de exprimare artistică în mod estetic datorită multitudinii de nuanţe cafenii; metaforic, deşi ne dezgustă, avem atâtea lucruri în comun cu aceste insecte – aceleaşi gusturi în ale mâncării, capacitatea extraordinară de adaptabilitate la orice mediu, ne sunt vecini şi martori la viaţa noastră cea de toate zilele; şi pragmatic – e un material uşor de găsit, există, practic, peste tot şi e mult mai ieftin decât vopselele de calitate care se vând în magazinele specializate…
Tot cu un craniu, de data aceasta tridimensional, acoperit cu cochilii de gândaci, dar nu de bucătărie, ci de scarabei verzi, participă la expoziţie belgianul Jan Fabre. Craniul mai ţine în maxilare o nevăstuică împăiată (există versiuni şi cu o cârtiţă, o pasăre etc.). Lucrarea induce, în opinia artistului, un sentiment de veneraţie, căci ne reaminteşte de craniile bătute cu nestemate rămase de pe urma aztecilor, probabil, folosite drept obiecte de cult, precum şi de gândacul scarabeu – insecta cel mai des asociată cu faraonii egipteni. Fabre e renumit pentru o lucrare de decoraţie pe care a efectuat-o în camera cu oglinzi a Palatului Regal din Brussels, pentru care a folosit 1,4 milioane de cărăbuşi exotici de Asia, care au elitrele de culoarea smaraldului.
Jennifer Angus propune tapete cu înflorituri şi structuri vibrante, lucrate din corpuri de diverse insecte. Laura Splan expune şi ea tapete, pentru imprimarea cărora şi-a folosit propriul sânge. Privind pentru prima dată operele celor două artiste, spectatorii au senzaţia unor forme plăcute, cursive, dar aflând din plăcuţele explicative care e materialul de la baza lucrărilor, le percep altfel, ca pe un amestec de fior şi fascinaţie.
Autoportretele lui Levi van Veluw le vor rămâne multora în minte, căci sunt un fel de simbioză între om şi Pământ. Faţa, gâtul, umerii şi pieptul îi sunt acoperite cu muşchi verzui, licheni, sol, iar printre acestea abia de se văd nişte oiţe sau automobile minuscule.
Christy Rupp, colaborând cu cercetători de la Secţia de paleontologie a Muzeului american de istorie a naturii, a reconstruit în mărime originală scheletele unor păsări dispărute de pe faţa pământului din cauza hapsâniei umane – dodo, pinguinul impennis, moa. Le-am tot vânat până când le-am exterminat. Aceste sculpturi au fost înjghebate din oase de pasăre aruncate de restaurantele fast-food de genul KFC…
Craniul este un element repetitiv al expoziţiei, fiind un simbol al lumii de apoi, des utilizat în cultura noastră. Helen Altman a executat câteva zeci de cranii colorate. Fiecare dintre ele e lucrat dintr-o anumită mirodenie cu miros picant şi aromat: rădăcini, frunzuliţe, seminţe, flori. Artista sugerează vizitatorilor să-şi apropie nasurile de aceste «pachete» sferice şi să încerce să le miroase. Adulmecându-le şi simţind arome cunoscute, cuişoare, trandafir, ajungem să ne temem mai puţin de moarte, spune Altman.
Shen Shaomin a creat scheletul unei creaturi imposibile – a unui centaur. Oamenii au ajuns să fie în stare să-şi fabrice un univers personal în funcţie de necesităţi, inclusiv la nivel biologic. Se prea poate ca în viitorul apropiat, prin tehnologii de manipulare a ADN-ului, să începem să creăm specii cum nu se poate mai bizare.
Keith Bentley a creat şi el o nouă specie – de cal. Folosind carcasa unui animal împăiat, obiectul pe care l-a făurit pare a fi un cal viu, deşi nimeni n-a mai văzut o astfel de coamă neagră care să crească efectiv pe tot corpul patrupedului, ca în cazul unor specii de căţei. Artistul afirmă că a încercat să transpună în alt format tradiţia portului de doliu, culoarea neagră şi voalurile. Efectul este unul original şi neobişnuit.
Dar nu toate lucrările prezentate în expoziţie sunt cu iz sacramental sau funebru. Unele dintre cele mai simpatice lucrări sunt nişte abajururi foarte fine, unele executate din gogoaşele fluturilor de mătase (grupul Ango Design), iar altele din paraşutele diafane de păpădii. Această din urmă lucrare, sunt sigur, impresionează pe oricine o vede.
Creatorii instalaţiei, olandezii Lonneke Gordijn şi Ralph Nauta, au adunat sute de păpădii, desprinzând paraşutele de piciorul florii şi lipindu-le apoi cu migală în jurul unor LED-uri (din engl. diodă emiţătoare de lumină). Ledurile sunt instalate în structuri uşoare, cubice. Văzând imagini cu aceste lămpi, m-am gândit că şi noi avem acasă atâtea păpădii, gata să fie culese şi aranjate în abajururi…
Teodor Ajder
