Enoriaşii de la Sângera, certaţi cu autorităţile locale

De 20 de ani deja, preşedintele Comunităţii Bisericeşti “Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana”, de la Sângera, Petru Solomiţchi, este considerat persoană non grata în localitatea sa. Motivul din care a obţinut acest “statut” este faptul că, de tot atâta timp, apără drepturile enoriaşilor Mitropoliei Basarabiei din această localitate. Petru Solomiţchi este convins că aceşti creştini merită să aibă propria biserică, deoarece, în lipsa unui locaş sfânt al Mitropoliei Basarabiei la Sângera, enoriaşii sunt forţaţi de circumstanţe să se roage în locaşurile sfinte din localităţile apropiate.

Chiar de la începutul înregistrării, în 2003, de către Primăria Sângera şi Direcţia Culte a Ministerului Justiţiei, la marginea oraşului Sângera a fost improvizată o mică bisericuţă în interiorul unui vagon plasat pe un teren privat. Aici, enoriaşii din cadrul Mitropoliei Basarabiei îşi puteau găsi liniştea în rugăciune. Deşi fusese deschis acest paraclis, problema unui preot al Mitropoliei Basarabiei în această localitate a persistat până în anul 2007, când în localitate venise un preot din cadrul acestei Mitropolii.

Bisericuţa din vagon

Tot în 2007, pe fundalul construcţiei unei noi biserici în localitate, o biserică care ar apăra şi ar reprezenta interesele enoriaşilor ce se supun direct Mitropoliei Basarabiei, situaţia s-a complicat şi mai mult.

“În acel an, a început construcţia locaşului sfânt, pe un teren privat”, susţine Petru Solomiţchi, cel care reprezintă Comunitatea enoriaşilor Mitropoliei Basarabiei din această localitate. Proprietara terenului este fiica sa. Solomiţchi explică această decizie a familiei sale prin faptul că această comunitate nu a putut beneficia de un teren pentru înălţarea unei biserici, iar creştinii nu dispun de bani ca să cumpere un lot pentru locaşul sfânt. Deşi a fost înălţată mai mult de jumătate, nici până astăzi biserica nu dispune de un certificat de urbanism, care ar trebui eliberat de autorităţile locale şi care ar permite finalizarea construcţiei.

“În prezent, Primăria Sângera nu poate emite un asemenea certificat, deoarece, iniţial, acest teren a fost repartizat ca păşune, şi nu pentru construcţie de edificii. Totodată, înainte de demararea construcţiei, lotul a aparţinut altor doi proprietari. Într-o astfel de situaţie, cărei persoane dintre cele trei i-am putea elibera un asemenea document, dacă construcţia a început pe un teren care aparţine în continuare primăriei?” se întreabă Vitalie Cozma, specialist pentru reglementarea regimului funciar din cadrul Primăriei Sângera.

Terenurile alocate pentru biserică au fost vândute

Anterior, pentru construcţia acestei biserici fuseseră alocate trei terenuri. Treptat, însă, situaţia a început să se complice. Din motive necunoscute până azi, foştii consilieri locali au “recurs la comercializarea lor, pentru a împiedica ridicarea Bisericii “Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana”, spun sătenii. În prezent, pe cele trei loturi sunt construite alte edificii, în scop comercial, care aduc venituri proprietarilor imobilelor, dar nicidecum cetăţenilor suburbiei. “Tergiversările au avut şi mai au loc la indicaţia preotului Pavel Chirilov”, susţine Petru Solomiţchi, preşedintele Comunităţii Bisericeşti.

Contactat telefonic de ZdG, preotul Pavel Chirilov din Sângera susţine că “în localitate, în prezent, nu există enoriaşi ai Mitropoliei Basarabiei şi de aceea nu este necesar de a se construi o altă biserică, de vreme ce există una, care este destul de încăpătoare pentru toţi cei care frecventează locaşul cu regularitate”.

Secretarul Mitropoliei Basarabiei, părintele Ioan Cosoi, spune că “Mitropolia Basarabiei susţine ideea înălţării unui locaş doar atunci când primăria alocă un teren pentru construcţia acestuia. Pănă în prezent, terenul pe care s-a construit jumătate de biserică rămâne în proprietate privată şi poate fi folosit doar în scopuri agricole, dar nicidecum pentru a se construi ceva, deoarece se află pe linia roşie a Aeroportului  Internaţional Chişinău şi este supus oricând pericolului”.

Petru Solomiţchi susţine, însă, că dispune de toate documentele ce permit finalizarea construcţiei, cu excepţia certificatului de urbanism. “Dispunem şi de avizul Asociaţiei Aeroportului Internaţional Chişinău, care permite construcţia acestui imobil pe terenul respectiv”, explică Solomiţchi.

Preoteasa-consilieră vs Mitropolia Basarabiei

În prezent, construcţia a fost suspendată pentru o perioadă de timp nedeterminată.
Localnicii spun că îngheţarea lucrărilor ar fi legată de faptul că printre consilierii locali de la Sângera se regăseşte şi preoteasa preotului Pavel Chirilov, care, la ultimul scrutin local, a candidat pentru funcţia de primar din partea PCRM.

“Preoteasa, în calitatea sa de consilier, nu se poate implica în intenţiile colegilor săi de a adopta o decizie sau alta în cadrul şedinţelor consiliului local Sângera”, susţine părintele Pavel Chirilov.

“Preotul şi preoteasa trebuie să fie cei care apără întâi de toate interesele cetăţenilor din cadrul comunităţii, dar nicidecum pe cele personale”, susţin localnicii, evitând să-şi dea numele. Ei spun că această situaţie îi afectează direct. Astfel, o bună parte dintre localnici susţin ideea finalizării construcţiei şi respectarea drepturilor tuturor, în mod egal. Idee susţinută şi de către primarul Valeriu Poiată şi consilierii municipali, membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, susţine Petru Solomiţchi.

Valeriu Poiată, primar de Sângera, spune că “problema va fi discutată la următoarea şedinţă a consiliului local, deoarece ţine de mai mulţi factori, printre care pământul, amplasarea geografică etc. Pământul, în momentul de faţă, aparţine primăriei, având destinaţie agricolă. Construcţia de pe acest teren este neautorizată, iar atribuirea lotului şi legiferarea e de competenţa consiliului local, şi nu a primarului. Construcţia nu a fost stopată niciodată de niciun funcţionar din cadrul primăriei, staţionând, mai degrabă, din cauza lipsei surselor financiare şi a documentelor legale ce ar confirma legitimitatea construcţiei. Totodată, preoteasa, în calitatea sa de consilier local, nu se poate opune acestei construcţii, deoarece, în prezent, este vorba despre aceeaşi parohie”.

Enoriaşii Mitropoliei Basarabiei nu solicită sume financiare sau alte bunuri, ci doar o decizie prin care li s-ar permite, cât mai curând posibil, finalizarea construcţiei.

Reamintim că, pentru majoritatea cetăţenilor din R. Moldova, biserica continuă să deţină un loc de frunte în topul credibilităţii.

Elena DUCA, stagiară ZdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. ???

    Trebuie de vazut si gradul de dezvoltare a cetatenilor,care isi depun increderea nu stiu pe unde.Daca-i vorba de “preoteasa preotului”,am niste rezerve,madam stagiara.
    Parcursul acestui locas,daca-i sfant,nu pot spune,are o istorie mai mult decat dubioasa.Loturi au fost,dar dispareau,in buzunarul cui?
    Si totusi,al cui e lotul? Al primariei? Atunci si biserica e a primariei.Al lui Solomitchi? Si biserica e a lui.Pricepi? Ceea ce e pe pamantul meu,imi apartine.Iar o biserica nu poate sa apartina unui ins,apartine mitropoliei.Deci, lotul trebuie donat intai,cu acte in regula,mitropoliei.Asta nu inseamna ca nu dispare si de aici.N-ar fi nici primul,fii sigura,nici ultimul.Sfinti azi nu-s,mai mult,sarlatani cat incap in locasurile sfinte,nu stiu ce e sfant inauntru,dar asta pe cine intereseaza?
    O problema naspa e ca lotul nu e edificabil,e agricol.Si nu e vorba de un permis peste noapte.Sunt niste conditii,ce depind nu numai de planul urbanistic,ci si de securitatea multimii:radiatie,conducte,fire,cabluri ce trec pe deasupra,pe dedesupt,accesul transportului de specialitate (salvare,pompieri si via).
    Oricum,s-a inceput edificarea imobilului.Asta inseamna fiecare cu ce stie el mai bine:circ,zazanie si niste euro,circul si zazania fiind numai niste ingrediente foarte importante pt a atrage “credibilitatea”.

  2. vox populi

    Nu e problema în lot… În localitatea aceasta, preotul cu soţia au pus monopolul pe ceea ce înseamnă religie… adică “businessul divin”. El îngroapă cînd vrea, pe cine vrea şi cum vrea. Aici de canoane, cam s-a uitat, iar mai marii Metropoliei închid ochii. Probabil “откаты” merg regulat şi cît trebuie. Bine că enoriaşii sunt din ce mai înstăriţi. Mai revedeţi situaţiile cu biserica din Sîngera, că au fost mediatizate multe. Dacă e tot business, de ce să nu fie concurenţă. Va fi mai stimat acela care va presta servicii mai bune. De fapt, dacă vreţi să vedeţi răspunsul la încrederea populaţiei în creştinismul din acest locuşor, verificaţi cîţi iohovişti, baptişti sau de alte confesii sunt în localitate. O să vă convingeţi, că oamenii pierd credinţa şi se duc acolo unde sun auziţi şi nu acolo unde li se cer taxe pentru intermediere cu sfînta scriptură… “…ziduri, ziduri…”

  3. ???

    vox,daca si se duc acolo,in alta parte,asta nu inseamna ca omul si-a pierdut credinta.O credinta oricum o are,omul crede in ce considera el insusi,nu sa i se bage pe gat santaj si teama pt a-l determina sa dea banul hulpavilor de popi comunisti,niste afaceristi scarnavi,care n-au nimic cu sufletul,cu spiritualitatea,sunt in goana dupa bani si averi pana la scandaluri de proportie.
    Ca pana la urma,orice tip de religie e o hipnoza de a supune,de a subordona creierul pt a fi modelat cat mai avantajos in favoarea sarlatanilor.Dar sufletul tre sa fie in mijloc pt a-l ‘lecui’ (ma doare sufletul),ca un fel de tratament de psihologie.Dar ce fac nemernicii bagati la popie numai pt a se imbogati? Scopul e de a pune ‘mana’ pe creier,numai asa pot sa-ti ‘demonstreze ca masinile de zeci de mii de euro,vilele,averile,copiii la studii peste hotare,totul e in numele domnului si taci dracu’si nu-l supara cu judecata ta,n-ai dreptul sa judeci,numai sa dai banul.Adica din biped afaceristii de popi te transforma in patruped.De aici si turma docila si dusa cu pluta,dar nu numai din vina ei…

  4. ???

    olguta,diferenta e ca un mort de foame are o problema la cap cand sare sa ia apararea popii putred de bogat si sa faca dintr-un sarlatan un sfant pt ca are ‘harul’ lui mnezeu.Harul lui e de a jupui,adormi prostii cu rhturi primitive inca de pe timpul cand erau cu frunza dinainte.
    N-am auzit ca lumea sa se mobilizeze impotriva preabogatului kgbist cu paza la poarta vilei,platita de tine si cei ca tine in numele domnului,sau altor escroci mulgatori de euro,care te despoaie cu ochii nu numai de bani…
    Politica,insa,desi e mana in mana cu cei cu harul de a jupui,o poti modela,o poti da jos,o poti schimba,o poti acomoda cat de cat la cerintele tale.Numai sa vrei,numai tu decizi,nu haristii,nu zeii,nu fantomele.Dar e o mare problema:pt asta nu ajung numai 2 neuroni si aia vestezi.
    Popimea n-a mai fost si nu este de acord cu bunastarea si prosperarea iobagului.Apropo,ai auzit ca si iobagia a desfiintat-o nu popimea? Uite asta e diferenta,pricepi? Nu cred!
    Aduc o diferenta mai simpla:lumea sanatoasa ar trebui sa se intoarca in semn de protest cand vad masina de lux a popii in curtea bisericii.Popa tre sa se duca in genunchi la asa-zisa munca,care se include in a strange gologanii.Si nu pune politica aici.Cand un individ te cheama la smerenie,jertfa si supusenie,el trebuie primul sa fie exemplu incontestabil de cumsecadenie,mai ales cand il invoca pe Hristos,care era mort de foame.Nu poti,ca parinte fumator,sa ceri fiului sa nu fumeze,trebuie sa nu fumezi tu ca sa ceri de la altii niste regului.Dar iar e vorba de neuroni muuuuulti si activi.Altfel harul nu-l pui in farfurie si nici nu-ti plateste intretinerea.Si in loc sa faci tu o viata decenta cu munca ta,o fac niste zdrente nesatule si viclene pt ca le duci banii benevol si ‘nesilit de nimeni’.Deci,ceva nu merge la etajul superior.

  5. olga

    logica,principiile,partea materialà apartine la minte…hipnoza tot de acolo vine
    in orice “”local”” unde se citeste biblia cred eu,creazà efectul sufletesc…cine nu stie a separa,a recunoaste cauza de la efect e just cà incurcà
    efectul creat in inimà ne uneste la energia divinà
    la cine potenza mentale superà efectul sentimentelor e in conflict cu sine insàsi
    a crea efectul ,pentru al analiza,dar nu a inventa ideea pentru a o programa in sine si apoi in altii e ca cum ai citi o carte de la sfinrsit
    stiinta e importantà dupà ce simtim spatiul existentei in inimà,dar nici ca cum invers
    fie sint greseli in afacerea popiei si realizarea,folosirea acestei directii in mod gresit…se stie cà nu se ajunge la un rezultat just,fàrà greseli
    fiecare cum poate
    cu intentii negative,se terminà negativ,dar se va incepe de la inceput si cu o curàtenie sufleteascà…e important sà avem incredere
    cine crede,vrea ceva…cine are incredere tràeste in sperantà
    compansiunea e mai mult acceptatà ca o judecatà
    fiecare cu pàrerea sa

  6. ???

    olguta,evident ca promotorii de cai verzi se feresc si de moment si de realitate,si se dau in discutii infinite despre energii pozitive sau negative,care sunt inventate,nu exista.exista o stare a individului,comandata de creier.daca e in grad sa fie stapan pe ea,e norocos,daca nu,pun mana pe ea promotorii si o trateaza cum le vine lor mai bine.de ex., “potenta mentala…” pana la finele abzatului tau o pui inaintea bietului sarman,care in afara de harman,nu stie si n-a mai iesit nicaieri,si aici l-ai prins.sunt numai niste “concluzii” de catre cine bate apa in piua sa iasa banii si musai tre sa gandeasca pt tine,pt ca el e cel mai…,tu insa esti un obiect de cercetare.creierul e important si trebuie sa-ti apartina,punct.
    vrajeala cand spui ca popimea mai greseste,ca toti,pana sa ajunga la pefectiune.popimea are deja un traseu batatorit de 2000 ani,cat ii mai tre sa se perfec.? ce are de perfectionat,chilipirul?
    eu incerc sa iau realitatea,sa ma agat de ceea ce se vede,ce se demonstreaza,pana dincolo de ce ascunde mintea,asta-i treaba specialistilor,nu a sectantilor escroci.promotorii insa imediat se dau in povesti,confuzie,prosteala de fiinte,complica realitatea deja complicata si lumina la capatul tunelului nu se mai vede pt ca asta le e scopul sa n-o vezi.scurt,2×2=5 pt sarlatani.nu,fac 4 pt lume cumsecade.dar si unii si altii exista de cand e lumea,de aia,cu cat esti stapan pe sine,cu atat sarlatanii se micsoreaza.
    bla-bla curatenie sufleteasca,cum ar fi,nu numai ca sunt prosti,dar mai sunt si murdari? omul e om si numai el personal stie ce are de facut:sa se spele sau nu.dar mai intai ar trebui sa se spele de toate haitele de coioti,care il pandesc la orice pas azi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *