Dragoste părintească de la oameni străini

În urmă cu jumătate de an, soţii Valeriu şi Nina doar visau să aibă un copil. Acum, au cinci. Acceptarea în casa lor a unor copii pe care nici nu-i cunoşteau până de curând a fost cea mai dificilă, dar şi cea mai importantă decizie din viaţa lor. Faptul că nu sunt rude de sânge nu-i împiedică să fie o familie, care zi de zi învaţă să fie fericită.

Trăiesc la periferia oraşului Căuşeni. Au cumpărat această gospodărie acum câţiva ani. E la curte, aşa cum au văzut la părinţii lor. Au şi pământ, şi păsări, şi animăluţe, mai nou, au şi o casă plină de copii. I-am găsit acasă pe toţi şapte. Timpul urât de afară îi adunase lângă sobă, în casa mică. Copiii deja îşi făcuseră temele şi stăteau grămăjoară, lipiţi unul de altul pe patul plasat de-a latul încăperii şi se sprijineau pe rând de Valeriu, capul familiei. La doar un metru distanţă, dar deja în cealaltă jumătate de odaie, Nina îl ţinea în braţe pe mezinul Nicuşor, care are patru ani şi care sub niciun pretext nu a acceptat să se depărteze de ea. Cu obrajii roşii de la căldură şi de la mişcare, cel mai mic dintre fraţi îi înviorează pe toţi ceilalţi cu permanenta lui dorinţă de joacă şi de vorbă.

«Parcă aţi spus că veniţi să ne luaţi. Noi vă aşteptăm!»

Valeriu şi Nina provin din familii numeroase şi a avea mulţi copii li se părea un lucru firesc, o realitate, pentru care ambii erau pregătiţi. «Dar aşa a vrut Dumnezeu să fie», spune zâmbind soţia. După 16 ani de căsnicie s-au împăcat cu gândul că nu pot avea propriii urmaşi, dar nu au acceptat şi ideea de a nu avea copii.

La începutul verii, soţii au aflat că în satul de baştină al lui Valeriu sunt cinci fraţi care au rămas fără părinţi. Imediat au început a se interesa despre situaţia copiilor şi au mers să-i cunoască. Copiii aveau o singură condiţie: să nu fie despărţiţi. Valeriu îşi aminteşte că a vorbit, ca între bărbaţi, cu băieţii mai mari. Le-a spus ce poate să le ofere şi ce aşteptări au de la ei, după care i-au lăsat să se gândească. Într-o zi, când nu mai aveau speranţe să-i vadă la ei pe copii, au fost sunaţi de către unul dintre băieţi. «Parcă aţi spus că veniţi să ne luaţi. Noi vă aşteptăm!» au fost cuvintele care le-au dat aripi soţilor. În doar câteva zile, toate formalităţile au fost îndeplinite.

“Mi-o fost tare jăli să-i despartă”

Pentru Valeriu a fost clar de la început: dacă îi iau, atunci «pe toţi grămadă, indiferent cât de greu o fi». În copilăria sa a fost marcat de soarta unor verişori care au rămas de mici fără părinţi şi care au fost despărţiţi pe la diferite orfelinate. Din cinci fraţi, numai doi menţin relaţii, iar despre cel mai mic nimeni nu ştie pe unde este şi ce face. «Cunoscând cazul acesta, mi-o fost tare jăli să-i despartă. Am vorbit cu soţia şi am decis că-i luăm», spune, mândru, Valeriu.

Nina recunoaşte că această decizie n-a fost deloc uşoară. «Aveam dubii, să-i luăm, să nu-i luăm. N-am avut copii niciodată şi eram obişnuiţi deja în doi. Cu aceştia mai mici ne gândeam că e mai uşor, dar cu cei mari… Pe de altă parte, ne era jăli să fie duşi pe la internate şi despărţiţi, încât să nu se mai ştie de fraţi. La început a fost, cum să spun, nu uşor. Fiecare copil cu caracterul său, dar deja ne-am deprins unii cu alţii. Pe unde mai uşor, pe unde mai greu, dar ne bucurăm că-s harnici, ascultători, că au crescut la învăţătură şi că în fiecare zi observăm schimbări spre bine», spune cu o voce caldă Nina.

“E bine să poată face de toate”

Mihai, băiatul cel mai mare, învaţă în clasa a 10-a la şcoala profesională din oraş. Vrea să fie pietrar-zidar, ca să-l poată ajuta pe Valeriu la construcţii, unde munceşte. El stă la cămin şi, de regulă, vine la noua sa casă la sfârşitul săptămânii. Este un fel de oaspete şi e tratat ca atare.

Alexei învaţă în clasa a şaptea. Şi când nu face nimic, tot pe lângă capul familiei stă. E mai ataşat de Valeriu, pe care-l ajută la toate treburile gospodăreşti. Îi place să joace baschet şi uneori, după ore, îşi petrece timpul în sala de sport.

Anastasia, elevă în clasa a cincea, este un fel de mică gospodină. Îi place să spele vesela, să facă curăţenie prin casă. În ultimele luni a învăţat să gătească şi să coacă pâine. «Nici nu ştii ce se poate întâmpla şi e bine să poată face de toate», îşi justifică iniţiativa noua mamă, de care copila se lipeşte asemeni unei pisici.

Mihaela este mai jucăuşă. Învaţă în clasa a doua şi are la activ citite mai multe poveşti. Îi place să înveţe şi poezii, să cânte. «Are memorie bună, dar şi capacităţi intelectuale», o descrie Nina, care, de obicei, ajută copiii cu temele pentru acasă. Nina a propus ca în cel mai apropiat timp fetele să meargă la şcoala de muzică. Anastasia ar vrea să înveţe acordeonul, iar Mihaela – pianul.

Tanti, mama, mămica

Nicuşor, mezinul, este «gogoaşa mamei», cum se prezintă străinilor. Este argint viu, nu stă nicio clipă în acelaşi loc. Se implică în toate lucrările din gospodărie şi încearcă să-i ajute pe toţi, deşi adesea doar îi încurcă. Tot timpul şi-l petrece în apropierea Ninei, pe care n-o scapă din priviri. Nici la grădiniţă nu vrea să meargă, ca să n-o piardă. În fiecare noapte se trezeşte şi o strigă prin întuneric pe mama şi doar după ce-i aude glasul adoarme înapoi. El este cel mai matinal, pe la cinci dimineaţa este în picioare şi are grijă să-i trezească şi pe ceilalţi fraţi, încât să nu întârzie la şcoală. În ultimul timp a învăţat să numere până la zece şi să recite poezii.

Din cauza nenorocirilor prin care au trecut, toţi aceşti copiii par mai maturi decât sunt, iar în ochii lor se vede ascunsă o umbră de tristeţe, chiar şi atunci când sunt fericiţi.

La început, copiii se adresau tutorilor cu «tanti Nina» şi «gheaghea Valera». După vreo două luni, Nina le-a auzit pe fete cum se sfătuiau să-i zică mama lui tanti Nina. I-au cerut permisiunea, iar femeia, cu emoţii pe care nu le-a mai trăit niciodată, a acceptat. Aşa au început toţi copiii să le zică «mama» şi «tata». Acum, au trecut la o altă etapă, le spun «mămica» şi «tăticul». Doar fratele cel mai mare li se adresează soţilor pe nume, iar aceştia îi respectă decizia.

Perioada de probă — pe sfârşite

Anul acesta viaţa li s-a schimbat radical. Au alte priorităţi, au mai multe responsabilităţi şi mai multe cheltuieli. De când au luat copiii, soţia a lăsat serviciul şi stă acasă. Valeriu munceşte în construcţii. Chiar şi cu cei 500 de lei plătiţi de stat pentru fiecare copil, recunosc că le este greu, dar îi ajută şi părinţii, inclusiv financiar. Toţi cei din jur i-au susţinut şi încurajat. Până şi firma care asigură transportul prin oraş le-a făcut copiiilor abonament de circulaţie gratuit, gest mărinimos, care i-a scutit de cheltuieli destul de mari.

De când au copii, soţii au procurat un tractor, ca să le fie munca mai uşoară şi să mai facă un ban în plus. Au cumpărat şi o viţicuţă, care deja la anul va da lapte. Au reparat maşina, ca să poată merge la Chişinău, la grădina zoologică, şi-au făcut multe planuri şi aşteaptă iarna. Copiii, ca să se dea cu săniuţa, iar soţii, ca să primească confirmarea de la autorităţi că au trecut cu succes perioada de probă şi că li se permite să rămână o familie.

Tatiana EŢCO


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *