Religia – salvarea sau terminarea noastră

De mic copil, am fost crescută într-o familie evlavioasă, chiar dacă nu peste măsură. Mama şi bunica ne învăţau poruncile Domului, ne povesteau istorii despre Rai şi Iad. Aveam icoană în casă şi o candelă pe care o ţin minte arzând. Cu toţii respectam regula de a nu munci duminica. Ştiam „Tatăl Nostru” şi, uneori, îl mai şi spuneam înainte de somn. Mama şi bunica respectau posturile şi mergeau des la biserică, pe când noi, copiii, ajungeam acolo doar uneori, de Paşti sau cu alte ocazii speciale (botez, nuntă, înmormântare), din cauza că, sincer, nu ne plăceau bisericile. Noi nu le înţelegeam menirea. Nu ne-a fost explicată nicicând esenţa religiei, probabil pentru că nimeni nu o înţelegea până la urmă. O groază de obiceiuri şi lucruri făcute fără de a le cunoaşte rostul, doar pentru că „aşa trebuie”.

Am privit cu ceva timp în urmă un clip scurt, foarte grăitor, postat pe una dintre reţelele de socializare, care arată numeroşi oameni cu sticle de plastic în mâini, care se împing şi se înjură unii pe alţii, înghesuindu-se într-un rând după aghiazmă. Aghiazma… care se foloseşte la curăţirea fizică a trupului, curăţirea spirituală, şi la spălarea urmelor lăsate de păcat. De ce un om, care tinde să fie fără de păcat şi merge la biserică, spune rugăciuni, plăteşte slujbe, ţine posturi, mănâncă nafură şi bea aghiazmă, brusc ar începe a înjura, a îmbrânci şi a se îmbulzi lângă lăcaşul sfânt, pentru a-şi lua aghiazmă? După asta, merge liniştit acasă şi pretinde în continuare că-i un om credincios şi binevoitor, luându-şi doza de aghiazmă în fiecare dimineaţă pentru curăţare.

Acest video mi-a amintit de timpurile când mergeam cu bunica la biserică. Timpurile în care bunica mă pregătea de biserică, împletindu-mi frumos părul. Mă îmbrăca în rochiţă scrobită , bine călcată. Mă încălţa în şosetuţe albe, noi-nouţe, în săndăluţe de lac. Să vedeţi numai cum de la frumuseţea aceasta nu rămânea nimic, după câteva ore petrecute în biserică, în îmbulzeală, fiind strivită între oameni şi călcată pe picioare. La sfârşitul slujbei, eram cu părul ciufulit, cu săndăluţele şi şosetuţele murdare, de parcă mă jucasem în nisip, iar rochiţa şifonată fără de milă, de oameni „flămânzi de credinţă”. Sinceră să fiu, nu înţelegeam atunci şi nu înţeleg acum, care-i scopul mersului la biserică şi statului ore în şir în năduşeală. Să fii îmbrâncit şi călcat din toate părţile, să-ţi chinui copiii ţinându-i transpiraţi şi plânşi? Oricum, nu se aude niciun cuvânt din cele spuse de preot, glasul lui fiind astupat de vorbe şi de plânsul copiilor. De ce, la sfârşit, trebuie să ieşi enervat, obosit şi stresat de acolo?

Eu, Doamne fereşte, nu vreau să spun că nu trebuie să mergem la biserică, ba din contra, trebuie de mers cât mai des, dar să ne comportăm civilizat. La biserică se merge când simţi că ai nevoie de intimitate sufletească şi de susţinerea Domnului, dar nu buluc, de sărbători, ca să nu te vorbească lumea că nu ai fost la slujbă şi nu ai pus o lumânare. Oamenii credincioşi sunt oameni educaţi care citesc Biblia şi le pasă de cei din jur. Aşa ne spune şi Alexandru Paleologu: „Religia este cea mai inteligentă specie a gândirii. Un om inteligent nu se poate să nu-şi pună la un moment dat problema religioasă…”

Un om care a ajuns la credinţă este un om cu un nivel înalt de inteligenţă, care a văzut multe în viaţă şi a găsit salvarea în religie. În Moldova, însă, religia se practică mai mult ca un brand sau un business, decât ca o scăpare. Lumea a uitat care-i menirea reală a credinţei – „Religia constă din a face cât mai puţin rău posibil, din a face binele din abundenţă, din a practica dragostea, mila, adevărul şi curăţia pe toate drumurile vieţii” – definiţie de Buddha.

Ce vedem noi în bisericile din Moldova nu este credinţă, ci o inerţie transmisă de la bunei la nepoţi. Toţi merg de Paşti la biserică – merg şi eu. Toţi se împing – mă împing şi eu. Toţi pun lumânări – pun şi eu. Dar scopul până la urmă care-i? Să fii ca toţi sau să-ţi purifici gândirea, sufletul şi trupul de păcat? Să descoperi tainele biblice care-ţi vor dezvolta propria persoană pentru a trăi mai bine, pentru a progresa, pentru a te ridica la alt nivel de bunătate, inteligenţă, sănătate şi armonie?

Luând în considerare numărul „credincioşilor” şi bisericilor din Moldova, trebuia să trăim într-o ţară ca Norvegia, unde oamenii se consideră cei mai fericiţi din lume. În schimb, ce vedem noi? În loc de bunătate – răutate, în loc de blândeţe – cruzime, nu putere, ci slăbiciune, nu sănătate, ci boală, nu armonie, ci haos.
În mâini bune, religia poate face miracole, da speranţe, renaştere, dezvoltare şi bunăstare.

În mâini rele – poate fi folosită ca un „opium al maselor” (K. Marx).

Am impresia că, la noi, religia e folosită greşit şi ajungem la ce a spus Sigmund Freud: „Religia este o nevroză colectivă, o angoasă în masă, iar în ultimă instanţă, o iluzie”.

Violina Ahtemenciuc, Canada

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *