Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Despre acasă

Despre acasă

foto simbol

Scriu din aeroport. Locul perfect în care emoţiile dau năvală. Cineva ar zice: uite-o, iar pleacă undeva. Mulţi din prietenii mei spun că am o viaţă interesantă şi că văd multe locuri noi, dar uită că în spatele unui zâmbet de fericire adevărată se mai poate ascunde şi altceva.

Când am plecat din Moldova, am lăsat-o acasă pe mama cu frate-meu mai mic. Tata era şi el plecat. Deşi tot ce mi se întâmplă este chiar foarte frumos, adevărul e că, atunci când plecăm, identitatea noastră devine cam confuză, cu multe semne de întrebare. Iar pentru cineva de vârsta mea, plecat de acasă nu din copilărie, când oricine reuşeşte să se integreze sută la sută într-o societate străină, ci tocmai la majorat, când suntem deja adulţi, dar viaţa adevărată abia începe, identitatea este o temă foarte sensibilă. Cine sunt eu? Ce fac aici? Unde voi fi peste câţiva ani? Dar ai mei? Unde vreau eu să fiu? Aici? Acolo?

Deşi suntem străini şi în ţara în care ne aflăm, la fiecare revenire acasă, mulţi dintre noi se simt tot străini şi la baştină. Astfel, în toţi aceşti cinci ani, una dintre cele mai grele încercări în conştiiţa mea a fost şi încă mai este legată de cuvântul „acasă”. În primul an de studenţie, mi-a scris verişoară-mea un mesaj. Eram la bibliotecă. Mă întreba ce fac. I-am zis că vorbim un pic mai târziu, “trebuie să merg acasă”. Ea mi-a răspuns atunci: “Acasă? Acasă al tău e aici, în Moldova”. Probabil nu şi-a dat seama în acel moment cât de mult mă poate zdruncina replica ei. Deşi pentru mine apartamentul în care trăiam nu era un acasă adevărat, îmi părea ridicol să îi scriu: „vorbim mai târziu, plec acum la apartamentul în care trăiesc”. Iar dorul de casă amestecat cu senzaţia de străin la tine acasă sapă rău, pentru că uneori nici noi nu mai ştim ce să facem ca să fim pe deplin fericiţi. Pentru că suntem tineri! Şi ne-ar plăcea să fim la noi acasă, lângă ai noştri, dar într-o ţară în care nota o iei pentru că ai învăţat, în care nu se dau bani pe ascuns ca să primeşti mai multă atenţie din partea medicului când eşti internat, o ţară în care cel care a luptat curat este câştigător, în care viitorul mi-l decid eu, nu cei aduşi la secţie cu autobuzul fără să ştie măcar unde au ajuns.

Ce vreau să zic cu toate astea? Probabil multora dintre noi le este bine acolo unde sunt, într-o ţară străină, dar fericirea acestor oportunităţi care ni se oferă este de multe ori însoţită de tristul regret al imposibilităţii de a avea aceste lucruri şi acasă, de regretul de a ne simţi oarecum mai bine în altă parte decât acasă. Dar pentru că Moldova e parte din mine şi din toţi cei plecaţi, să ne credeţi – că noi n-am uitat de unde venim şi că vom încerca alături de cei de acasă să mişcăm lucrurile din loc.

Diana FRUMOSU, Italia