Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Controlorii cerului

Controlorii cerului

497-Turnul-de-ControlVorbesc limba engleză la perfecţie, au cunoştinţe de matematică, fizică şi aeronautică, sunt antrenaţi să reziste la stres, au o sănătate de fier şi dirijează cu precizie unele dintre cele mai mari mijloace autonome de transport călători. Sunt controlorii de trafic aerian, iar meseria lor este considerată, potrivit unui studiu american, drept cea mai stresantă din lume, după cea de dispecer la serviciul telefonic de urgenţă.

Dorin Plugaru are 26 de ani şi este controlor de trafic aerian la Aeroportul Internaţional Chişinău. A început această activitate în 2008, după ce a studiat la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă din Bucureşti. Munca lui e legată de spaţiul aerian, dar norii, ploaia, zăpada sau orice alt fenomen care acoperă cerul nu sunt un impediment pentru activitatea sa. Îi place această muncă sub orice tip de cer. ”Dacă identifici munca care îşi place, nu vei mai simţi că munceşti nicio zi”, aşa consideră Dorin, remarcând astfel pasiunea şi responsabilitatea de a fi controlor aerian. El şi colegii săi lucrează „la înălţime” la propriu, pentru că biroul lor este situat sus şi echipamentele de muncă sunt legate cu tot ce se află şi mai sus: emiţătoare, radare, receptoare radio, echipamente meteo, alte sisteme automatizate de control al traficului aerian.

497-Dorin-PlugaruUn alt cer în fiecare zi

Dorin Plugaru trebuie să cunoască datele tuturor acestor utilaje şi, în baza acestora, să dirijeze traficului aerian de pe Aeroportul Chişinău. Nu e simplu să asiguri circulaţia aeronavelor în aer şi la sol şi fluidizarea traficului aerian. Nu e simplu să asiguri informarea complexă şi calificată a tuturor participanţilor la traficul aerian cu privire la condiţiile de decolare şi aterizare. Situaţia e diferită în fiecare zi, reieşind din condiţiile meteo, numărul zborurilor, tipurile aeronavelor, dar lucrurile decurg atât de calm şi firesc, încât ar părea că e prea simplu.

Nu e simplu nici să devii controlor de trafic aerian. Trebuie să ai 21 de ani împliniţi şi să susţii mai multe probe de admitere organizate de autorităţile de deservire a spaţiului aerian. „Comisia medicală aeronautică este prima etapă pe care trebuie să o treci, urmată de Cursul de Controlori de Trafic Aerian (CTA), examinarea în cadrul Autorităţii Aeronauticii Civile din R. Moldova, după care obţii licenţa de controlor de trafic aerian stagiar. Aşa începi a acumula primele experienţe la locul de muncă, sub supravegherea unui instructor. După finalizarea stagierii, care durează aproximativ 4 luni, mai are loc examinarea în cadrul Autorităţii de deservire a spaţiului aerian şi al Autorităţii Aeronauticii Civile, după care obţii licenţa de controlor de trafic aerian”, povesteşte Dorin Plugaru.

497-Constantin-IovuSă iei decizii rapide, dar corecte

Stagiarii îndrăgesc din prima viaţa încordată din Turnul de Control. „Am început să îndrăgesc această profesie când studiam la Şcoala de Aviaţie. Am aflat multe lucruri noi, despre care mulţi oameni nu ştiu. Aici ai oportunitatea de a întâlni situaţii noi, de a lua decizii rapide şi corecte. Aici, de la Turnul de Control, fiecare anotimp are farmecul său”, explică Constantin Iovu, controlor stagiar.

Meseria de controlor de trafic aerian nu este pentru oricine. Persoanele implicate trebuie să aibă un spirit de concentrare dezvoltat peste medie, dar şi o viteză de reacţie maximă. „Cel mai important, în viziunea mea, este să fii responsabil. Aici priveşti în monitoare toată ziua şi urmăreşti aeronave, dar nu este un joc video. Greşelile te pot costa prea scump. Pe lângă toate acestea, o sănătate de fier este esenţială”, mai adaugă Dorin Plugaru.

Valeria Fetelea dirijează traficul aerian în acelaşi Turn de Control. A studiat dreptul, dar pasiunea pentru zbor a adus-o aici. ”Cred că cel mai mult m-au ajutat dorinţa de a-mi redescoperi posibilităţile şi curajul de a mă regăsi într-o lume diferită. E un sentiment înălţător, chiar exuberant, să urmezi o meserie inedită, în care nu e loc de plictis şi monotonie, Iar dincolo de responsabilitatea, receptivitatea şi dăruirea  de sine de care trebuie să dai dovadă se  află sentimentul de împlinire, entuziasmul şi motivaţia de a evolua şi reuşi. Aici, alături de ceilalţi, suntem o echipă, iar sentimentul de solidaritate şi cooperare triumfă”, explică cu patos Valeria.

Sute de avioane dirijate zi de zi

În Turnul de Control al Aeroportului Internaţional Chişinău controlorii urmăresc traficul aerian pe patru monitoare mari conectate la un radar, unde fiecare navă este marcată cu un punct. Controlorii de trafic aerian iau legătura cu piloţii fiecărei aeronave. Comunicarea lor e despre înălţimi. „Avem trei zone de altitudine pe care le dirijăm: 10.000 – 18.000 de metri, 3.000 – 10.000 de metri şi 0 – 3.000 de metri. Avioanele care ne tranzitează ţara sunt în zona 10.000 – 18.000 de metri”, spune Veaceslav Şpac, unul dintre instructorii controlorilor de trafic aerian. Potrivit instructorului, teritoriul aerian al R. Moldova este tranzitat zilnic de aproape 100 – 150 de aeronave.

La sol, mijloacele radio emit semnale pentru dirijarea avioanelor. Cu ajutorul acestor semnale, pilotul cunoaşte exact unde se află. Întrucât mijloacele radio sunt plasate în locuri bine stabilite, avioanele trebuie să zboare de la un mijloc radio la altul, până ajung la destinaţie. Înainte de decolare, piloţilor li se cere să completeze un plan de zbor care arată pe ce rută intenţionează să zboare. Mai mult, controlorul de trafic aerian deţine o copie a planului de zbor şi este acel care permite unei aeronave să efectueze cursa. Sus, controlorii de trafic aerian şi piloţii comunică prin intermediul staţiilor radio care utilizează mai multe frecvenţe. În cazul în care una dintre ele nu funcţionează, se poate trece la alta. Totul este prevăzut, prestabilit, pus la punct. Orice dificultate are prevăzute mai multe soluţii.

Din R. Moldova – spre 29 de destinaţii

Aeroportul din Chişinău a fost dotat în acest an cu un sistem nou de dirijare a zborurilor. Noua tehnologie este mult mai performantă, permite controlorilor să vizualizeze mai multe date şi, cel mai important, asigură măsuri sporite de securitate. De exemplu, în aceste condiţii controlorul de trafic aerian poate afla despre orice dificultăţi ale aeronavei cu 20 de minute înainte, lucru imposibil de realizat cu vechiul sistem din 2001.

Traficul aerian pentru un zbor eficient şi în siguranţă este asigurat de ÎS ”MoldATSA” (Moldavian Air Traffic Services Authority), care însumează deja 20 de ani de experienţă. Pe lângă responsabilităţi şi riscuri asumate, controlorii de trafic aerian de la Aeroportul Internaţional Chişinău au şi o serie de beneficii. Salariul acestora poate ajunge până la 10 mii de lei pe lună şi au parte de servicii medicale de calitate. Totodată, controlorii de trafic aerian se pot pensiona după numai 12 ani şi jumătate de activitate sau la vârsta de 55 de ani.

Potrivit celui mai recent raport al Companiei AIR Moldova, în prezent, 19 companii aeriene efectuează zboruri charter şi zboruri regulate pe Aeroportul Internaţional Chişinău spre 29 de destinaţii mondiale. În anul 2013, numărul pasagerilor deserviţi a constituit 1 321 362, cu 8,26% mai mult decât în 2012.

Ana-Maria Veveriţă, ŞSAJ