Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Client satisfăcut, prostituată pedepsită

Client satisfăcut, prostituată pedepsită

288-prostitLegislaţia mai multor ţări interzice cumpărarea serviciilor sexuale, iar legea nu pedepseşte prostituatele, ci clienţii acestora, care pot merge la închisoare. Acest lucru se întâmplă pentru că nu este normal să fie pedepsite persoanele care oferă un serviciu sexual, ci din contra, ele trebuie ajutate să renunţe la acest mod de viaţă, susţin parlamentarii acestor ţări. La noi însă, bărbaţii care apelează la astfel de servicii scapă nepedepsiţi, eventual satisfăcuţi, iar prostituatele plătesc pentru asta. Ce-i drept, nici ele nu suferă foarte mult dacă sunt reţinute, amenda, de multe ori mai mică decât câştigul înregistrat într-o oră de către prostituate, şi arestul administrativ fiind singurele pedepse pe care riscă să le încaseze.

Recent, la 4 aprilie, Comisariatul General de Poliţie a anunţat că a fost reţinută în flagrant o cetăţeancă a Ucrainei care practica prostituţia pe teritoriul R. Moldova. Judecătoria sectorului Centru al municipiului Chişinău i-a aplicat ucrainencei o amendă în valoare de 1000 de lei. De remarcat că amenda administrată prostituatei nu reprezintă nici măcar jumătate din câştigul înregistrat de ea în acea noapte şi că la clientul acesteia nu s-a făct nici o referire.

Pedeapsa – mai mică decât câştigul zilnic

De fapt, de la începutul anului curent, poliţia municipiului Chişinău a reţinut 166 de femei care practicau prostituţia, nici unul dintre clienţi nefiind pedepsit. După cum ne-a informat şi Tudor Căpăţină, specialist principal al Biroului relaţii publice al Comisariatului General de Poliţie al municipiului Chişinău, legislaţia R. Moldova nu prevede pedepsirea clienţilor decât în cazul în care prostituata este minoră şi este prinsă în flagrant. Aceste cazuri ţin deja de Codul Penal, iar după caz, clientul poate fi chiar acuzat de viol. În rest, persoanele care practică prostituţia riscă o pedeapsă administrativă, adică o amendă care poate atinge valoarea de 1000 de lei, sau arest administrativ.

Ala Meleca, şefa serviciului de presă al MAI, susţine şi ea că în R. Moldova clienţii prostituatelor nu sunt reţinuţi şi nu poartă nici o răspundere nici chiar dacă sunt prinşi în flagrant. Clienţii doar pot da depoziţii în cadrul dosarului penal sau administrativ. Amenda prostituatelor depinde de declaraţia pe care o face respectiva în şedinţa de judecată. Dacă a înţeles că este o faptă antisocială şi o regretă, atunci amenda poate fi mai mică. Aşa este legislaţia R. Moldova”, susţine Meleca.

Mai mult decât atât, în ţara noastră nu există centre de stat unde prostituatele să beneficieze de ajutor psihologic şi moral, în care să se reabiliteze, pentru ca mai apoi să fie reintegrate în societate. „Din păcate, la noi nu sunt asemenea centre, în afara câtorva ONG-uri. Singurul ajutor pe care îl au prostituatele este cel din partea unui psiholog, în cazul în care se observă că au nevoie. Minorele, în schimb, beneficiază de asemenea ajutor, fiind luate la evidenţă strictă de Centrul pentru Minori, unde se lucrează cu ele în vederea reintegrării în lumea normală”, ne-a mai spus Tudor Căpăţină.

Moldova – ia exemplu!

Ceea ce în R. Moldova nu se face vedem în alte ţări, cu care ţara noastră tinde să se compare. În Suedia, de exemplu, încă din anul 1999, legislaţia pedepseşte clienţii prostituatelor, aceştia riscând să facă 6 luni de închisoare, în Norvegia se aplică, începând cu 1 ianuarie, o lege care îi pedepseşte cu închisoare sau amenzi pe clienţii prostituatelor, măsură care s-a dovedit eficientă în statele vecine. Şi în Statele Unite cei pedepsiţi sunt clienţii, care riscă să plătească scump aventurile cu prostituate. Recent, chiar şi premierul Italiei, Silvio Berlusconi, declara că este normal să fie pedepsiţi clienţii prostituatelor şi că persoanele expoatate sexual şi victimele violenţelor sexuale vor primi tot sprijinul economic necesar.

Ecaterina Mardarovici, fost deputat, dar şi preşedinta unui club al femeilor din R. Moldova, susţine că, ţinând cont de faptul că prostituţia este o infracţiune, fie morală sau stabilită prin lege, toţi cei care participă la o astfel de încălcare trebuie să fie pedepsiţi; or, în cazul dat este pedepsită doar o parte, şi de obicei cea mai slabă. „Dacă n-ar fi cerere, n-ar fi nici ofertă, iar pentru că această cerere este ilegală, trebuie să fie pedepsit şi cel care lansează această cerere” . Problema nu a fost ocolită nici în Parlamentul R. Moldova, iar în 1998, fiind în Liga Democratică a Femeilor, în cadrul Convenţiei Democrate, Ecaterina Mardarovici a propus să fie modificată legea, prin care să fie pedepsiţi clienţii şi aşa-zişii manageri ai prostituatelor, dar după cum susţine fosta deputată, propunerea nu a fost tratată serios de către parlamentari. „Au fost făcute multe glume pe seama propunerii, mulţi considerând-o drept neimportantă”, susţine preşedinta Clubului Politic al Femeilor 50/50.

Ce spun bărbaţii?

„Faptul că R. Moldova are multe alte probleme face ca fenomenul prostituţiei să fie pe un plan secund. Nu este o surpriză acest lucru, pentru că noi la multe capitole suntem în urma soluţiilor europene”, a încheiat Mardarovici.

Am discutat cu mai mulţi bărbaţi, întrebându-i dacă clienţii prostituatelor ar trebui sau nu pedepsiţi în aceeaşi măsură ca acestea. Mulţi dintre ei, la auzul întrebării, au zâmbit suspect, spunându-ne: „Nu avem timp”, „Nu mă interesează” sau „Voi răspunde altă dată”. Unii, mai în vârstă, cum ar fi Sergiu Rotaru, ne-au spus că prostituţia trebuie stopată şi că toţi cei implicaţi, bărbaţi sau femei, ar trebui să fie pedepsiţi.

Aceeaşi părere o are şi liderul PD, Dumitru Diacov, care susţine că toate părţile implicate în „proces” trebuie să poarte responsabilitate, pentru că nu poate să fie una fără alta. Acesta ne-a spus însă că în Parlament, în ultimul timp, nu s-a discutat despre modificarea legii cu privire la practicarea prostituţiei.

Victor MOŞNEAG