Conflictul de pe Nistru: Cinci eroi într-o singură istorie

La 2 martie, ziua care marchează începutul conflictului armat de pe Nistru, din 1992, în R. Moldova au loc acţiuni de comemorare a eroilor căzuţi la datorie în primăvara-vara acelui an. În contextul evenimentelor de acum 27 de ani, care au marcat suveranitatea R. Moldova, i-am provocat la o discuţie pe participanţii conflictului armat de pe Nistru din Vărvăreuca, raionul Floreşti. Din acest sat au fost mobilizaţi 46 de oameni. Toţi au supravieţuit războiul, dar astăzi, în viaţă, mai sunt doar puţin peste jumătate dintre aceştia.

Pe Nicolai Coronovschi şi Ion Cibotaru i-am găsit muncind. Cei doi au acceptat să-şi amintească şi să ne spună cum anume au ajuns să ţină arma în mâini la Nistru. „Eu lucram şofer. Trebuia să mă duc la Cosăuţi după piatră, când mi-o venit „povestcă” (citaţie, n.r.) de la centrul militar. După ce ne-a adunat la Primărie, Nina Ivanes (şi azi primară la Vărvăreuca, n.r.), ne-au luat, ne-au dat haine militare şi după asta, ca şi azi ţin minte, ne-au dus direct pe poziţii. Eu vreo săptămână am îmblat fără armă, nu-mi ajungea. Doar peste o săptămână mi-au dat”, – îşi aminteşte Ion Cibotaru.

Mobilizaţi de la Vărvăreuca la Coşniţa

Astăzi, împreună cu fostul său coleg de arme lucrează în construcţii. De aici au ceva venituri, pe lângă cei 100 de lei pe care îi primesc în calitate de subvenţie din partea statului, recunosc aceştia. Ambii s-au născut în 1968, au copilărit împreună şi au fost colegi de bancă la şcoala din sat. În 1992, când au fost mobilizaţi, aveau 24 de ani. Ei, la fel ca şi alţi tineri care îşi satisfăcuseră serviciul militar în armata sovietică, odată cu obţinerea suveranităţii R. Moldova, au format rezervele Forţelor Armate care, în 1992, au fost mobilizate la ordinul preşedintelui, Mircea Snegur.

Ion Cibotaru, veteran al războiului din Transnistria, muncind cu ziua prin satul său natal, Vărvăreuca

În dimineaţa în care a fost mobilizat, Nicolai Coronovschi lucra la tutun. „Exact atunci trebuia să nască soţia. De asta nu m-au luat în martie, când au fost luaţi primii. M-au luat peste două săptămâni după ce a născut. Am fost duşi pe platoul Coşniţa. Am ajuns acolo în aprilie, început de mai. Noi i-am schimbat pe cei care se aflau acolo – ei stăteau o lună jumătate apoi erau schimbaţi”, – povesteşte el.

„Aşa ne-au luat! Haidem să apăram ţara. Haidem!”, îşi amintesc cei doi despre momentul mobilizării, după care, pe rând, mi-au povestit cum a fost acolo.

„Stam toată ziua în tranşee şi aşteptam să nu împuşte ei. Iar ei aşteptau să nu împuşcăm noi. Seara, aproape de ora şase, începea şi până a doua zi nu mai înceta focul. Până dimineaţa nu mai dormeai”, povesteşte Ion Cibotaru.

„Acolo te gândeai că ai acasă copii şi familie. Care erau mai tineri, poate le mai zburda mintea, da care avea câte doi-trei copii acasă, se gândea în primul rând la asta”, intervine Coronovschi.

Nicolai Coronovschi este recunoscut de consăteni drept un foarte bun sobar

„Noi primeam ordine din partea asta, ei – din cealaltă parte. Mai pe scurt, a fost straşnic… Mulţi au murit. Eu, cât am fost soldat, nu am văzut cum explodează bombe. Acolo, când m-am dus, m-am speriat de prăpădenie. Din partea ceea erau şi cazaci, dar erau şi nişte fete-lunetiste de prin Pribaltica – biatloniste. Ei aveau tehnică serioasă, tancuri, tunuri, nu ca noi, câteva aruncătoare de mine şi vreo trei MT-LB-uri (blindat uşor). Din Criuleni au murit mulţi”, continuă Ion Cibotaru.

I-am rugat să-mi vorbească şi despre colegii de arme. „Un băiat din Roşiatici – Costică Suvac. S-a aflat pe poziţii vreo două-trei zile, şi lunetistul l-a împuşcat, l-a ochit direct în inimă”.

„Să-i văd cum ies ei cu cuţitul asupra tancurilor, după care să primească câte 100 de lei pe lună pentru asta”, îşi continuă gândul veteranii.

„Măcar atitudinea să fie alta. Să ne cheme, să ne felicite. Noi singuri, între noi, ne adunăm, singuri punem nişte bani, singuri facem masă unde bem câte 50 de grame şi îi pomenim pe băieţii care au murit. Cam atât. Chiar ieri am fost. Nu demult, cu băieţii, am intrat în asociaţia veteranilor. De la Vărvăreuca suntem şase. Nu-i obligatoriu, plăteşti cotizaţie, 150 de lei pe an, şi ne organizăm cum ne duce capul. Dacă cineva se îmbolnăveşte sau, Doamne fereşte, moare, noi stabilim să acordăm un ajutor din partea veteranilor”, povesteşte Nicolaie Coronovschi.

Poza lui Nicolai Fisenco

Încă era ziuă când am pornit prin sat, la Nicolai Fisenco, un alt participant la război. Nu l-am găsit acasă, era plecat la Bălţi, la nişte investigaţii medicale, pe timpuri fiind rănit la un picior. Cum ne-a povestit fiul său, piciorul îi dă bătăi de cap lui taică-său. Din câte ştie, i se trage de la război. I-am cauzat mari bătăi de cap, când l-am rugat să ne găsească o fotografie cu taică-său, de la război. A dispărut pe vreo jumătate de oră, după care a revenit cu o poză de pe timpuri, din 1992.

Scăpai de mobilizare doar dacă aveai mai mulţi de doi copii

Pe strada Doinelor, cea mai lungă stradă din Vărvăreuca, am găsit casa lui Grigore Bruma. Pe Grigore l-am găsit împreună cu nepotul şi soţia. Când i-am explicat pentru ce am venit, ne-a invitat în ogradă.

Grigore Bruma servindu-ne cu o cană de vin alb. Îngrijirea viţei-de-vie este una din ocupaţiile preferate ale veteranului

„La 7 mai, la ora 3 noaptea, am ajuns la Coşniţa. Am rămas să ne odihnim până dimineaţă într-o fermă de vite. În sat rămăseseră doar bătrânii, tinerii fiind plecaţi de acasă cu tot ce aveau mai bun prin gospodării. Cel mai mare de la noi eram eu cu Saşa Culic. Tranşeele erau deja făcute şi coteau până la Nistru, acolo ne-au distribuit câte şapte pe poziţii. Erau şi nişte găuri prin care vedeam poziţiile cazacilor. La început am stat cu poliţiştii, după care ei au plecat şi am rămas doar noi, ai noştri”, îşi aminteşte Grigore Bruma, care, în 1992, avea doi copii lăsaţi acasă. „Atunci, scăpai de mobilizare doar dacă aveai mai mulţi de doi”, explică veteranul.

Se întuneca deja, când Grigore Bruma a început să ne povestească despre unul din cele mai sensibile pentru el episoade din acel război. „Odată a fost acolo aşa o bătaie… Noi taman am venit pe câteva zile acasă, că pe un băiat de-al nostru, din Putineşti, l-au ochit cu un glonte în gât, când ieşise să bea apă. Cu glontele în gât l-au şi îngropat. Am fost la înmormântare, că el nu avea părinţi, era doar cu bunica. Atunci i-au dat acelei femei două butoaie, unul cu bere şi altul cu apă. Ne uitam la ea cum spunea: eu vreau să fac nuntă la copil, nu înmormântare”.

Tace un timp, după care spune: „27 de ani au trecut, dar odată n-au dat vreun bănuţ de leac sau vreun ajutor. Îşi bat joc de noi”. Am ieşit de la Grigore Brumă, tăcând îngăduitor.

Au murit pe timp de pace, dar moartea lor tot de la acel război li se trage

Trebuia să mai ajungem şi la barul din sat, unde aveam stabilită o întâlnire cu Oleg Mihailov, născut în 1969. Tatăl său a fost cazac de pe Don, mama – moldoveancă. La Nistru a mers ca voluntar, din partea R. Moldova. „Am stat acolo din mai până la mijloc de iulie. Nu mai ţin minte exact ziua. Dintre cei care am fost atunci în Transnistria, la război, deja vreo 12 au murit. Erau de-o seamă cu mine sau şi mai tineri. Au murit pe timp de pace, dar moartea lor tot de la acel război li se trage. De exemplu, Tolea Ursachi, peste o săptămână după ce a venit de la război, s-a dus la Albeşti (iazul din sat). A intrat în iaz şi nu a mai ieşit. S-a înecat. Acum, în fiecare dimineaţă când mă scol, deschid ochii, mă gândesc: hop, îs viu, deja-i bine. Şi dacă nu te doare nimic, e şi mai bine”, mai spune Oleg.

La sfârşit, se întrebă retoric: „Ce pot schimba eu?”, când, de fapt, chiar el deja a schimbat multe.

Oleg Mihailov se consideră patriot, în 1992 el avea 22 de ani

În prezent, din raionul Floreşti, sunt înregistraţi 692 de participanţi la războiul din 1992. Din aprilie 2016, prin dispoziţia Guvernului, în republică a fost iniţiat un plan de acţiuni „Memorie. Onoare. Respect”. În cadrul acestor acţiuni, autorităţile schimbă legitimaţiile de veteran de război de model vechi cu altele, de model nou. Potrivit autorităţilor, aceste acţiuni sunt menite să consolideze încrederea, să îmbunătăţească protecţia socială şi de drept a veteranilor de război, a participanţilor la acţiunile de luptă din Afganistan şi celor care s-au sacrificat pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei R. Moldova.

Potrivit datelor oficiale, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30 000 de persoane. Dintre acestea, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3 500 au fost răniţi.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Ion

    Conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 se mai numeste si : Razboiul moldo-rus adica mai exact razboiul dintre rusi si moldovani. Poate ar trebui periodic sa isi aduca aminte de asta si ce-i care “slavesc” parteneriate inexistente si inutile cu Rusia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *