Centrul istoric al Chişinăului, sub lama buldozerelor

La mijlocul sec. XIX, un mare arhitect a transformat Chişinăul într-un oraş cu drumuri drepte, pietruite, cu parcuri şi clădiri din piatră, cu un stil arhitectural basarabean distinct, combinat cu forme şi tehnici de arhitectură italiană, bizantină şi rusă. Arhitectul se numea Alexadru Bernardazzi. La mijlocul secolului XX, un alt mare arhitect, păstrând acelaşi stil basarabean, a reconstruit centrul Chişinăului, care, practic, fusese distrus până la temelii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Arhitectul se numea Alexei Şciusev.

În 1993, centrul oraşului a fost declarat monument de arhitectură şi istorie, toate edificiile de importanţă istorică fiind incluse în Registrul monumentelor protejate de stat. Un serviciu special pentru protecţia patrimoniului arhitectural, însă, nu a fost fondat. De aici, probabil, şi problema: în sec. XXI, cu aprobarea tacită a citadinilor şi neglijenţa unor funcţionari ai Primăriei, Chişinăul a început să fie distrus: au fost demolate sau schilodite clădiri-monument, se distruge spiritul şi integritatea centrului istoric. În locul unde mai ieri se reliefau clădiri-unicat, vile şi conace de o rară expresivitate, azi cresc nişte “zgârie-nori” agresivi.

Încă în 2002, R. Moldova a ratificat Convenţia privind protecţia mondială a patrimoniului cultural şi natural. În 2006 – Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale şi Convenţia pentru protecţia patrimoniului cultural, dar politica urbană vicioasă în raport cu monumentele arhitecturale nu s-a schimbat. Lipsa unei legislaţii adecvate a condus, în 2005, la demolarea, în centrul Chişinăului, a Casei Teodosiu, care a provocat numeroase critici publice, dar mai departe de asta nu s-a mers. Planul general de dezvoltare al Chişinăului, adoptat în 2007 de CMC, susţine, potrivit experţilor, practica demolării clădirilor istorice şi înlocuirea lor cu “second-hand”-uri multietajate. Planul general contrazice legislaţia naţională şi cea europeană, standardele UNESCO şi ale Consiliului Europei, precum şi unul dintre cele mai importante tratate – Convenţia Europeană pentru protecţia patrimoniului arhitectural, ratificată de R. Moldova în 2001. În acelaşi an, Consiliul Internaţional pentru păstrarea monumentelor şi a locurilor remarcabile a publicat raportul “Chişinău – oraş istoric în proces de dispariţie”. Potrivit experţilor străini, Chişinăul, încă înainte de colapsul URSS, a obţinut statut de oraş istoric, dar un sistem de protejare a acestui statut nu a fost creat. De la publicarea raportului au trecut mai mulţi ani, dar problema nu şi-a pierdut relevanţa: Chişinăul istoric se topeşte şi se pierde chiar sub ochii noştri, deşi, în 2008, Primăria Chişinău a semnat Declaraţia de la Verona privind reabilitarea integrată a centrelor istorice urbane. Date din ultimii 17 ani privind centrul istoric al Chişinăului au fost colectate de către experţii Agenţiei pentru Inspectarea şi Restaurarea Monumentelor în “Cartea neagră a patrimoniului cultural din Chişinău”. Din 977 de clădiri arhitecturale care formau centrul istoric al capitalei şi care, în 1993, au fost incluse în Registrul Naţional al Monumentelor, au fost demolate 78. Circa o pătrime din edificiile preţioase cu caracter istoric au fost distruse sau mutilate în urma aşa-ziselor reconstrucţii, care le-au schimbat autenticitatea.

Centrul istoric al Chişinăului se distruge treptat

În medie, în fiecare lună, în zona centrală dispare câte un monument de arhitectură. Responsabilii de aceste distrugeri, în loc să restaureze clădirile istorice, au ales varianta formală a lucrurilor – cea a marcajului. În februarie 2011, CMC a adoptat o decizie în acest sens. Până în septembrie 2011, pe fiecare monument istoric şi de arhitectură urmează să apară câte o plăcuţă care să ateste acest lucru. Experţii susţin, însă, că plăcuţele nu vor salva monumentele nici de la demolare şi nici de la degradare. Cazul Capelei din parcul “Şipka”, pe care demult a fost instalată o placă, dar care se află sub riscul de a fi “reconstruită” abuziv, e un exemplu în acest sens. “Trebuie căutate soluţii pentru investiţii financiare în păstrarea monumentelor istorice”, susţine directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.

Tot în februarie, Primăria Chişinău a introdus un moratoriu la eliberarea autorizaţiilor pentru demolarea sau reconstrucţia monumentelor. Această decizie este valabilă până în septembrie, când e planificată revizuirea Registrului Monumentelor de Arhitectură de Importanţă Locală. La Primărie există voci care consideră că în acest Registru au fost trecute clădiri care nu prezintă valoare arhitecturală şi că în Registrul nou trebuie indicat gradul de uzură şi semnificaţia monumentului istoric. Totul este bine, cu excepţia unei nuanţe mici: cine va hotărî ce este uzat sau valoros şi ce nu? Oare nu va fi această “curăţare” a Registrului vechi o acoperire (vindere) a locurilor, acum ocupate de oraşul vechi, noilor monopolişti de afaceri în construcţii? Primarul Dorin Chirtoacă a dat indicaţii poliţiei municipale să intervină şi să amendeze persoanele vinovate de atentate sau distrugere a monumentelor istorice, numai că amenda pentru aceste infracţiuni nu depăşeşte 3600 de lei.

Scheme de sacrificare a Chişinăului

De ani de zile distrugerea monumentelor din perimetrul istoric al Chişinăului are loc fără ca cineva să fie pedepsit. Numai în 2010 a început să se schimbe ceva în această privinţă, datorită noii componenţe de personal de la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, astfel încât nicio tentativă de demolare a clădirilor istorice nu a rămas nesensibilizată public, graţie implicării mass-media. Partea proastă a lucrurilor e că toate aceste acţiuni şi demersuri rămân în afara vizorului justiţiei. Din 16 cereri de sancţionare pentru acţiuni de distrugere a monumentelor depuse de Agenţie, în 13 cazuri procuratura a răspuns cu refuz, motivând cu “lipsa componenţei de infracţiune”. Apare o întrebare logică: demolarea monumentelor arhitecturale are loc din întâmplare sau cu intenţie? Mai probabilă pare a doua opţiune, dacă ţinem cont că centrul oraşului este un loc profitabil pentru construcţia hotelurilor de lux sau a clădirilor rezidenţiale. Arhitectul-şef al Chişinăului, V. Modârcă, susţine: “instituţia pe care o conduc nu eliberează permise pentru demolarea unor clădiri istorice, toate aceste acte de vandalism au loc cu aprobarea  Ministerului Culturii”. Cu un atare gen de replici se şi termină activitatea Primăriei şi a Guvernului pentru salvarea centrului istoric al capitalei, în timp ce specialiştii în domeniile imobiliar şi jurisprudenţă susţin că există câteva scheme de sacrificare a clădirilor-monument. Exemplu: Primăria eliberează unei firme o decizie de restaurare a clădirii istorice (fără dreptul de a o reconstrui). Ulterior, firma lasă clădirea, intenţionat, fără protecţie fizică (bunăoară, este scos acoperişul) şi ea singură, în urma factorilor naturali, degradează, după care este invocată imposibilitatea restaurării. Sau Primăria eliberează firmei permis de reconstrucţie. Dacă cazul atrage atenţia presei, să zicem, Primăria îşi poate revoca decizia, însă firma o poate contesta la Curtea de Apel, obţinând câştig de cauză. Ulterior, Departamentul Juridic al Primăriei nu se mai ocupă de obiect, iar “proprietarul”, având decizia Curţii, demarează “reconstrucţia” monumentului, pe care, de fapt, îl distruge. Procuratura, de obicei, refuză intentarea dosarelor pe astfel de  cazuri. Şi atunci, cine se face vinovat de dispariţia Chişinăului istoric: Primăria, Ministerul Culturii, Ministerul Construcţiilor, Procuratura sau toate împreună?

Ne trebuie sau nu?

Într-adevăr, ne trebuie sau nu acest “centru istoric”? Pentru ce atâtea complicaţii cu păstrarea, restaurarea? La ce ne servesc străduţele pitoreşti de odinioară sau clădirile frumos ornamentate, rămase dintr-un timp departe de noi? Răspunsul e simplu: lipseşte-l pe om de trecut, de personalităţi, evenimente şi vestigii istorice şi omul o să-şi piardă pământul de sub picioare. Unde mai pui că, odată cu dispariţia acestor monumente, dispar ori se reduc şi spaţiile verzi, care sunt un mediu confortabil pentru om, diferit de cel al bulevardelor cu monştri de beton, cu o arhitectură monotonă şi tristă. De mult a fost  demonstrat că un astfel de mediu arhitectural este agresiv şi străin omului. Spun toate aceste lucruri pentru că, pe lângă valoarea arhitecturală şi culturală, partea istorică a oraşelor e mai aproape de om, ne echilibrează spiritul, psihicul, ne armonizează. Cei care distrug centrul istoric al Chişinăului ne distrug, în egală măsură, pe noi, chişinăuienii. Oraşele europene sunt foarte diferite între ele. Dar toate – şi cele mari, şi cele mici – au ceva în comun: felul în care europenii ştiu să preţuiască trecutul lor. Şi nu doar pentru că îi obligă legea. Ei au altă mentalitate şi ţin la tradiţii. În Franţa, de exemplu, dacă imobilul are 40 de ani, puteţi să vă adresaţi cu o cerere într-o comisie specială, solicitând  ca acesta să fie trecut în Registrul monumentelor protejate de stat. Dacă prezintă interes şi este acceptat în Registru, lucrările de restaurare vor fi finanţate de municipiu sau de guvern, în funcţie de statutul pe care îl va avea imobilul. Cât despre demolarea “pe furiş” a unui imobil-monument sau despre obţinerea unei autorizaţii în acest scop de la un funcţionar – încercaţi să vedeţi cât o să vă coste doar discuţia. Apropo, în multe oraşe vechi europene puşcăriile sunt amplasate în clădiri istorice. Europenii ştiu că istoria poate aduce şi dividende economice oraşelor, statului, nu şi funcţionarilor cu buzunare duble. Bugetele multor oraşe europene se ţin, în cel mai direct sens al cuvântului, pe veniturile provenite din turism.

Care ar fi soluţia?

Sunt necesare câteva soluţii, imediate, conjugate între ele. Mai întâi, trebuie să existe voinţă politică din partea celor care deţin controlul asupra situaţiei. Trebuie revăzute sancţiunile (nu doar amenzile) pentru demolarea sau desfigurarea (“reconstrucţia”) edificiilor-monument, inclusiv pentru funcţionarii de stat. Amenzile ar trebui majorate în măsura în care să excludă orice gen de abuz şi ilegalităţi. Doi: avizarea cât mai rapidă a Registrului de monumente istorice de talie municipală. Trei: ajustarea Planului General de Urbanism la cerinţele şi practicile Consiliului Europei şi UNESCO. Patru: evidenţa zonelor istorice în actele BIT. Cinci: instituirea unui serviciu municipal de ocrotire a monumentelor. Şase: interzicerea construcţiilor capitale în centrul istoric. Şapte: elaborarea unui plan-grafic de  restaurare a clădirilor istorice. Opt: transmiterea în arendă  a imobilelor care degradează sub influenţa factorului natural. Termenul şi preţurile trebuie să fie optimale. Contractele pot fi semnate cu companii de construcţie sau firme private, acestea având obligaţia (sub garanţii bancare) să le restaureze şi să le redea oraşului ca monumente de arhitectură. Astfel, în oraş vor reapărea zeci de obiective atractive pentru lumea de afaceri, dar şi pentru turişti. Poate, cu această ocazie, în Chişinău vom avea şi zone pietonale, după modelul marilor oraşe europene, despre care în capitala noastră se vorbeşte de mai mulţi ani. Sunt doar câteva sugestii, dar absolut necesare ca să salvăm Chişinăul istoric de la dispariţie.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. nina

    Alegeţi istoria, alegeţi omenia, alegeţi sublimul trecutului necunoscut, numai aşa veţi sta cu picioarele pe Pămîntul îndurerat de-atîtea invenţii arhitecturale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *