Atracţia ultimului răcnet

Un vis pentru orice cosmar

Cine îşi aduce aminte de gripa aviară? Atunci multe ONG-uri s-au lansat în campanii, iar nouă ni s-a spus să procurăm în cantităţi mari Tamiflu – unicul vaccin cunoscut şi recomandat, în situaţia în care rezervele uzinelor farmaceutice cu acest vaccin erau pustii. Am distribuit loţiuni dezinfectante tuturor colegilor de la birou atunci, iar acum tot mai putem vedea postere la aeroport, reamintindu-ne că e bine să ne spălăm pe mâini.

În acel moment, bancul despre cifrele oficiale privind contaminarea-zero în R.Moldova spunea că “Moldova este în siguranţă, deoarece păsările care migrează din România spre Ucraina nu se opresc pe teritoriul Republicii Moldova”.

O privire mai profundă asupra acestor momente relevă că, dacă gripa aviară ne-ar fi lovit, totuşi, multe bunici ar fi fost forţate să-şi ucidă toţi “prietenii cu pene”. Ar fi urmat un scenariu de groază: fără ouă, fără sursa de proteine, fără cocoşi şi fără vestita răcitura servită duminica copiilor veniţi cu familia de la Chişinău. Ca rezultat multe bătrâne ar fi rămas fără grijă şi mângâierea lor de toate zilele, rămânând doar cu gândul la copiii de la Chişinău sau din străinătate.
Dar am avut noroc. Chiar şi în ciuda tradiţiei de a sărbători prin servirea vinului dintr-un singur pahar transmis în cerc unul altuia şi golit rapid – nu am fost contaminaţi de gripa aviară.

Poate nu am fost doar norocoşi, ci poate am fost, de asemenea, pregătiţi, iar campaniile de prevenire ne-au salvat, dar ceea ce era clar în acel moment, era că nu am avut de ales, a fost un imperativ moral de la cei mai mari, un consens incontestabil că aceasta a fost o pandemie care avea nevoie de o reacţie urgentă şi de mobilizarea tuturor resurselor disponibile.

În goană – ceea ce se întîmplă des – este posibil ca noi am putut uita să gândim şi să analizăm situaţia mai mult calm:

(1)  oare am ştiut suficient de multe despre modul în care are loc răspândirea gripei – şi a fost oare răspunsul nostru într-adevăr adecvat? şi

(2) în cazul în care ne-ar fi lovit pandemia, am fi fost noi pregătiţi pentru a face faţă consecinţelor exterminării sistematice a tuturor gâştelor, raţelor şi puilor în multe sate sau chiar raioane întregi?

Eu nu cred. Dar de ce oare mi-am amintit despre gripa aviară? Îmi amintesc că am perceput aceasta ca pe ceva ce a venit dinafară, la care toată lumea a fost nevoită să se conformeze – fără discuţii. În organizaţia mea am primit instrucţiuni foarte clare şi trebuia să raportăm fiecare caz în parte la nivel mondial – a existat un grup de lucru internaţional, un manager al acestui grup de lucru şi o persoană responsabilă în fiecare misiune, toate unităţile fiind dizolvate în linişte după furtună.
Acum, suntem într-o perioadă de calm pe frontul bolilor infecţioase, dar tot trebuie să acţionăm în domeniul noilor priorităţi care vin din afară şi cu care trebuie să ne conformăm.

Unul dintre cuvintele folosite pentru a promova astfel de priorităţi noi este “mainstreaming”.

Există ceva ce merită să fie introdus şi promovat, dar care nu are nevoie de “mainstreaming”? Chiar si “migraţia“ trebuie să fie “mainstreamed” în planificarea dezvoltării naţionale. Sună bine, dar ce înseamnă aceasta?

Teoretic, “mainstreaming-ul” migraţiei în R.Moldova reprezintă un concept de politică publică pentru evaluarea diferitor efecte ale imigrării asupra dezvoltării economice, sociale şi demografice ale ţării, cu scopul de a reduce efectele negative şi de a utiliza în mod optimal efectele pozitive, prin intermediul acţiunii de politică planificată, inclusiv a legislaţiei şi a programelor, din toate domeniile şi la toate nivelurile.

Sună impresionant, dar aceasta nu ne răspunde la întrebarea: ce trebuie într-adevăr să facem? Efectul hipnotizant al unor astfel de concepte în vogă poate fi următorul: ele ne incită să mergem înainte cu grupurile de lucru, managerii grupurilor de lucru şi persoanele responsabile, dar ele nu ne invită să gândim despre ce trebuie de făcut concret; de obicei, prima reacţie este urmată de un studiu / evaluare realizată de către un consultant şi mai târziu de un plan de acţiune în format Excel.

În cazul procesului de “mainstreaming“ a migraţiei în dezvoltarea ţării, noi nu vom avea nevoie de experţi să ne spună cum migraţia afectează bunăstarea ţării noastre, trebuie doar să ne imaginăm o Moldovă cu “o jumătate lipsă“, şi anume acea a forţei de muncă autohtone care va ajuta la construirea viitorului Republicii Moldova.

De asemenea, trebuie să ne gândim şi la ceea ce se va întâmpla în cazul în care fluxul de remitenţe se va opri, după cum se estimează că va fi în viitor, iar noi va trebui să ne întrebăm serios cum să oprim “sângerarea ţării” şi de unde vom face rost de perfuzii de sânge nou.

Martin Wyss, 
şeful misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM)