SONDAJ/ Judecătorii: aleşi sau numiţi?

Judecătorii în R. Moldova nu vor mai fi numiţi, ci aleşi de popor. Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat săptămâna trecută că un proiect de modificare a Constituţiei va fi elaborat de Comisia juridică a parlamentului, după care proiectul va fi consultat cu grupurile profesionale şi scos, într-o lună, la vot în parlament. Modificarea va permite „întărirea independenței justiției” şi „va elimina percepția că justiţia este subordonată unor grupuri de interese”, spune Plahotniuc.

Judecători aleşi de popor: mai puţină nedreptate?

Valentina Sturza, Asociaţia Foştilor Deportaţi

Cum nu a fost dreptate, așa nu va fi, oricine i-ar alege, pentru că avem foarte multă corupţie în Moldova. Peste tot şi, mai ales, acolo unde ea nu ar trebui să fie, în justiție. Într-o societate în care tot şi toţi se vând şi se cumpără nu poate exista dreptate. La noi, dreptatea se face fie cu bani, cu mulți bani, fie cu fini şi cu nănaşi. Legile la noi sunt de formă. Nu lucrează, pentru că e putred sistemul. Dacă și judecătorii nu sunt de partea legii, cine să mai fie? Dacă și guvernările nu sunt sub lege, ce mai contează cum vor fi judecătorii: aleşi sau numiţi? Ei vor fi aşa precum e sistemul. Ce folos că deputaţii sunt aleși de popor? Și președintele e ales de popor. Ce au de câștigat din asta alegătorii? Aşa va fi şi de astă dată. Dacă în stat legea nu e una pentru toţi, toate iniţiativele cu alegerea judecătorilor de către popor sunt de ochii lumii. De 18 ani, lupt pentru drepturile deportaților, ca să ni se restituie bunurile confiscate de sovietici, că tinerețea, sănătatea şi libertatea care ni s-au furat nu ni le mai restitui nimeni. Din 95.000, câţi am fost, mai eram, la 1 iulie, 7610 persoane. Ceilalţi s-au dus. Cei mai mulți neîmpăcați, pentru că şi după căderea URSS nu ni s-a făcut dreptate. Guvernele s-au schimbat, dar sistemul a rămas.

Natalia Moloşag, avocată

Ideea e bună, dar noi nu suntem pregătiri pentru un exercițiu atât de democratic. E o schimbare prea categorică a regulilor de joc. Societatea nu e gata să facă față acestei situaţii: nici cei de „sus” şi nici cei de „jos”. Nu e clar cine şi de unde vor fi acești candidaţi la funcţiile de judecători, ce pregătire au, ce hram poartă (că la noi fără hram nu ai şanse)… Lumea trebuie să ii cunoască, ca să îi aleagă. Cum? Nu e simplu. Noi primarii îi alegem în localități şi tot greșim, dar un judecător? Să-i alegem ca pe Şor, cu „tuşoncă” şi hrişcă? Nu e treabă. La moment e mai bine să rămânem la sistemul existent, dar cu mai mult control şi evidență din partea societății civile.

Anatol Ţăranu, analist politic

Nu, nu va fi mai puţină. Independenţa justiţiei nu este garantată de maniera în care sunt numiţi sau aleşi judecătorii. Important e cum funcţionează mecanismele instituţiilor de stat şi dacă, în stat, există, cu adevărat, o divizare a puterilor. Noi în R. Moldova ce avem? O divizare sau o concentrare a puterilor în stat? În condițiile în care principiul divizării puterilor nu este respectat, judecătorii pot fi în modul cel mai democratic aleşi sau numiţi, dar asta nu garantează independenţa decizională a judecătorilor, pentru că ei vor rămâne, după cum au şi fost, subordonaţi factorului politic. La modul serios, această inițiativă nu are nimic în comun cu reformarea justiției, este o chestie de PR politic, dictată, cred eu, de interesele electorale ale PD. Nimic mai mult.

Ion Diacov, ex-procuror

Am spus-o şi repet: e o glumă preelectorală a PD, o iniţiativă populistă, care nu are nimic cu realităţile R. Moldova. Personal, nici nu cred că ar avea sorţi de izbândă. Dar chiar dacă admitem că vor reuşi, nu e clar ce e cu această grabă?. Pentru cine? Şi pentru ce? Există, în primul rând, o regulă în toată lumea, că nimeni, în ajunul alegerilor, nu umblă la Constituţie. Iar dacă se umblă, înseamnă că există un interes. Care-i? Că nu e clar. Eu nu vreau să zic că e rea această iniţiativă, mă rog, e o decizie a partidului, e dreptul lor să se manifeste aşa după cum cred ei că trebuie s-o facă, dar nu e real. Noi nu suntem o democrţie americană, noi suntem ceea ce suntem. Câtă pregătire are un simplu alegător, ca să poată face o alegere corectă între 2,3,5 concurenți electorali pe o circumscripție. E circ. Va fi şi mai rău. „Aleșii” vor fi persoane interpuse, convenite în cabinete şi asta, pentru că alegătorul nu are ideie de justiţie… Cu justiţia nu e de glumit.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *