Polonia – independentă de 90 de ani
Calea spre independenţă
Primul război mondial a condus la soluţionarea problemei Poloniei. Cea mai eficientă a fost concepţia politică a comandantului Legiunilor Poloneze (legate de orientarea proaustriacă) – Józef Piłsudski, care a contat că, Germania şi Austro-Ungaria vor învinge Rusia, iar ele însăşi vor fi învinse de Franţa şi Anglia. Atunci, pe ruinele statelor care au dezmembrat Polonia, ar fi renăscut o Polonie independentă. Aşa s-a şi întîmplat: Rusia, după revoluţia din 1917, s-a retras din război, iar Germania şi Austro-Ungaria au capitulat în faţa aliaţiior din Vest.
În octombrie 1918, trupele poloneze au început dezarmarea germanilor şi austriecilor. La 7 noiembrie 1918, a fost creat primul guvern provizoriu, condus de socialistul Ignacy Daszyński. După întoarcerea lui Piłsudski în Polonia (arestat de germani în iulie 1917), comandantului Legiunilor i s-au supus armata şi administraţia provizorie. Piłsudski a devenit coducătorul statului renăscut.
Lupta pentru hotar
Încă în 1918 au început luptele în Ucraina, iar alipirea regiunii Wielkopolska la Polonia s-a efectuat prin răscoala din 27.12.1918—14.02.1919. Potrivit deciziilor Tratatului de la Versailles, Polonia a obţinut ieşire la Marea Baltică, Gdańskul urmând să rămână „Oraş Liber”. Pe teritoriile contestabile – Silezia de Sus şi Mazuria – Polonia a pierdut plebiscitul (1920 şi 1921). Până la urmă, trei răscoale au forţat Liga Naţiunilor să acorde Poloniei 30% din suprafaţa regiunii Silezia. Republica Polonă a fost ameninţată de pericol şi din Est. Rusia bolşevică, care proclama lozincile marşului revoluţionar spre Europa, a fost aproape de a câştiga războiul din 1920. În august, trupele ruseşti au ajuns aproape de Varşovia. Diplomatul britanic, lordul D’Abernon, a definit bătălia drept una dintre cele mai importante lupte din istoria lumii, iar polonezii – miracolul de pe Vistula. „Miracolul” acesta a oprit expansiunea bolşevismului. Războiul s-a sfârşit cu tratatul de pace de la Riga, la 18 martie 1921, un tratat relativ convenabil Poloniei.
Stat propriu – start dificil
La trei luni după recăpatarea independenţei, Seimul Legislativ şi-a început lucrările. Adoptarea aşa-numitei Constituţii Mici, februarie 1919, a reformei agricole, desemnarea organelor administraţiei de stat, reconstruirea industriei distruse în timpul războiului, au avut loc în timpul răscoalelor din Silezia şi al războiului cu Rusia Sovietică. În martie 1921, Republica Polonă avea o Constituţie modernă. Primii ani ai independenţei au adus, însă, numeroase tensiuni în viaţa internă. Primul preşedinte al Repulicii Polone a fost asasinat la o săptămână de la intrarea în funcţie (16.12.1921) de un fanat, extremist de dreapta. Numeroasele conflicte politice şi criza economică crescândă au condus la diminuarea autorităţii puterii de stat. Reformarea radicală şi eficientă a finanţelor statului (1924), nu a avut impactul aşteptat.
Piłsudski ajunge la putere
În mai 1926, cu ajutorul trupelor fidele, Piłsudski (care timp de 4 ani s-a aflat în umbra vieţii politice), a luat decizia referitor la o manifestare militară sub lozinca de „sanaţie”, adică vindecarea statului. Luptele de cîteva zile (numite atentatul din mai) au condus la demiterea preşedintelui Wojciechowski şi a guvernului prim-ministrului Witos. Piłsudski, cu toate că a fost ales de Sejm în post de preşedinte, a respins alegerea sa, propunând candidatura profesorului Ignacy Mościcki. În Polonia a început perioada numită „guvernarea sanaţiei” sau „guvernarea coloneilor” (majoritatea echipei lui Piłsudski era constituită din ofiţeri ai armatei sau foşti ofiţeri ai Legiunilor).
Sanaţia
Guvernarea sanaţiei i-a adus Poloniei stabilizarea economică, iar în acelaşi timp a semnificat trecerea de la democraţie la autoritarism. Mareşalul Piłsudski a condus ţara cu o mînă puternică, nu a tolerat obiecţiile, iar pentru domolirea politicienilor de opoziţie nu ezita să implementeze metode drastice (de ex. intrarea poliţiei la dezbaterile Sejmului în martie 1928). Acest lucru a fost evidenţiat în anii 30, cînd Polonia a simţit consecinţele scăderii bruşte a valorilor la bursa din New York, iar criza economică a provocat radicalizarea stării de spirit în societate. În septembrie 1930 Piłsudski a dizolvat parlamentul şi a ordonat arestarea multor deputaţi de opoziţie, care au fost condamnaţi la închisoare în urma unui „proces” inechitabil. Înainte de moarte Piłsudski a mai reuşit să forţeze acceptarea de Sejmul polonez a constituţiei autoritare din aprilie (12 mai 1935), care în mod considerabil a limitat împuterniciile parlamentului în favoarea prerogativelor preşedintelui. După moartea lui Piłsudski „tabara sanaţiei” s-a divizat în două grupuri concurente (susţinătorii mareşalului Rydz-Śmigły şi grupul preşedintelui Mościcki). Unicul om excepţional al sanaţiei din perioada respectivă a fost viceprim-ministrul Eugeniusz Kwiatkowski, autor al programului dezvoltării economice al Poloniei, al Regiunii Centrale Industriale, precum şi constructor al noului port de la Gdynia.
Catastrofa – sfârşitul independenţei scurte
Evenitmentele din sec.XX şi situaţia din Europa au demonstrat, însă, că independenţa, atât a Poloniei, cât şi a altor popoare, nu le-a fost oferită pentru totdeauna.Existenţa celei de-a II-a Republici Polone a fost suspendată de cel de-al II război mondial. La 01.09. 1939, Germania fascistă a atacat Polonia, iar la 17 septembrie a aceluiaşi an, din Est, a lovit Uniunea Sovietică.
Materialul pregătit de Ambasada Republicii Polone la Chişinău.
