Deportările ultimilor etnici germani din RASSM (IV)
Deportarea etnicilor germani din RSSM în RASS Komi urma să se producă pe 20 aprilie 1945. Pentru aceasta fusese repartizate 16 vagoane. Dar deportarea nemţilor în această zi nu a avut loc. Se pare că eşecul operaţiunii, pe 20 aprilie, s-a produs din cauza expedierii întârziate a ordinului de la Moscova. Acesta fusese trimis în chiar ziua de 20 aprilie şi, bineînţeles, a pus în dificultate NKVD-ul din RSSM, fapt care l-a determinat să amâne cu aproape trei săptămâni realizarea acestui plan de deportare a nemţilor din RSSM.
La 26 aprilie 1945, generalul Markeev expedia o directivă tuturor şefilor direcţiilor judeţene şi raionale ale NKVD, prin care le ordona să asigure trimiterea etnicilor germani din raionul sau judeţul unde erau responsabili la staţia de cale ferată, numele căreia urma să li se comunice suplimentar, şi în ziua care, iarăşi, urmau să o afle suplimentar, pentru ca, pe 6 mai 1945, toţi să fie trimişi cu o garnitură de tren din staţia de cale ferată Tiraspol.
În listele deportaţilor urmau a fi incluse toate persoanele de etnie germană şi membrii familiilor lor. Din categoria nemţilor care erau absolviţi de pedeapsa de a fi deportaţi, făceau parte femeile de etnie germană căsătorite „cu bărbaţi de origine rusă, ucraineană, moldovenească, precum şi soţiile „altor cetăţeni ai URSS”. Această categorie conţinea o excepţie: atunci când capul familiei „în perioada ocupaţiei ar fi colaborat activ cu ocupantul şi fusese condamnat la închisoare sau a fost represat de către organele NKVD sau NKGB”, atunci urma a fi deportată întreaga familie. Şeful NKVD al RSSM mai evidenţia încă două categorii de etnici germani care puteau evita deportarea: nemţoaicele căsătorite cu ruşi, ucraineni, moldoveni, alţi cetăţeni ai URSS care erau mobilizaţi în armata roşie şi care erau în stare să demonstreze acest lucru cu ajutorul documentelor, şi persoanele de etnie germană care depăşiseră vârsta de 60 de ani, care „aveau nevoie de asistenţă permanentă”, adică persoanele în etate, cu probleme de sănătate.
În cazul când capul familiei era de etnie germană, iar soţia era rusoaică, deportării era supusă întreaga familie. La fel, urmau a fi deportaţi şi părinţii de origine germană ai căror copii erau mobilizaţi în armata roşie.
Pe 11 mai 1945, generalul Markeev, şeful NKVD al RSSM, raporta superiorilor săi de la Moscova că, pe 9 mai, din staţia Tiraspol, fusese expediată garnitura de tren nr. 48012, cu destinaţia Trustul «Peciorles», cu 336 de etnici germani, inclusiv 141 copii de până la 16 ani (Ibidem, AMAI, Fond. 19, inv. 2, d. 1, f. 49).
Această garnitură de tren trebuia, de fapt, să plece pe 6 mai, dar s-a reţinut încă 3 zile.
Nu ne putem pronunţa dacă a fost o coincidenţă ziua deportării acestui prim contingent de etnici germani din RSSM cu ziua de 9 mai 1945, în care feldmareşalul Keitel semna actul de capitulare în faţa sovieticilor, sau acest lucru a fost special programat de NKVD al RSSM, pentru a umili, o dată în plus, nişte germani care nu aveau nimic în comun cu regimul odios al lui Hitler.
Oricum, deportarea acestor nemţi, marea majoritate a cărora erau copii minori şi femei, chiar că nu-şi mai avea nici o justificare, întrucât războiul cu Germania nazistă se încheiase şi aceştia nu mai prezentau un pericol pentru spatele frontului sovietic, care nu mai exista. La fel de lipsite de sens au fost şi ulterioarele deportări ale etnicilor germani din RSSM, despre care vom relata în numărul următor.
(Va urma)
Ion VARTA, dr. în istorie, membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar
