De ce este Rusia supărată pe Băsescu?

Traian Băsescu este «duşmanul secret al Federaţiei Ruse….» din cauza R. Moldova.
(Din interviul cu M. Guzman, director adjunct ITAR TASS, la Postul de radio «Ecoul Moscovei» (5 .01.2010)

Victor Chirilă, analist

Băsescu este omul care crede în viziunile sale. Iar aceste viziuni nu sunt totdeauna conforme clişeelor de politică rusească în regiune. Inclusiv în probleme de identitate şi istorie, deşi ruşii din Moldova, foarte mulţi dintre ei, nu-şi mai fac de mult probleme din indentitatea noastră românească. Rusia, însă, la nivelul unor oficiali sau purtători de cuvânt ai acestora nu vrea să renunţe la vechile stereotirupi şi speculaţii, bănuind că i-ar fi, astfel, afectate influenţele şi interesele politice în regiune. Şi atât timp cât Rusia va avea această percepţie a lucrurilor, ea va exagera în pericole româneşti vizavi de interesele sale în regiune.

Anatol Ţăranu, istoric

Pentru Rusia marea problemă este apartenenţa României la NATO. Băsescu  este unul dintre cei mai hotărâţi lideri din Europa Centrală şi de Sud-Est, care se pronunţă deschis în probleme pro-NATO şi pro-UE, inclusiv în cazul R. Moldova. Dar motivul principal este, totuşi, atitudinea lui Băsescu faţă de R. Moldova, pe care Rusia o consideră în continuare ca zonă a ei de influenţă. Faptul că Băsescu pledează, absolut fondat, ideea că moldovenii sunt parte a aceluiaşi spaţiu etno-cultural românesc creează reticenţe în mai multe cercuri din Rusia, dovadă că Moscova nu este încă pregătită să recepţioineze un astfel de mesaj.

Dumitru Diacov, pdm

În Rusia există o sumedenie de flăcăi care se dau cu părerea. Şi în România putem găsi pe cineva care să zică tot ce vrei despre acelaşi Guzman, Putin sau altcineva. E complicat să ţii cont de fiecare, pentru că ba apare «Eho Moskvî», ba un Belkovski, ba un Guzman, şi să-i comentezi pe fiecare… R. Moldova este un stat independent, România este şi ea un stat independent. Noi suntem între România şi Rusia şi vrem relaţii bune şi cu România, şi cu Rusia. Şi dacă am putea schimba aceste optici, ca să scoatem, nu să provocăm disensiuni de relaţie între noi, am face cel mai mare bine şi nouă, şi Rusiei, şi României.

Victor Stepaniuc, ex-pcrm

Declaraţii năstruşnice fac mai mulţi. Le fac şi oamenii politici, şi presa. Băsescu face declaraţii având argumentele sale, eu, de exemplu, consider că noi suntem parte a acelui popor şi stat vechi care a fost Moldova. Deşi, da, facem parte din aceeaşi mare cultură românească, dar avem specificul nostru. Faptul că se fac anumite declaraţii din partea Rusiei… Eu intuiesc aici marile interese ale marilor puteri. Asta-i geopolitică. Au interesele lor aici şi ruşii, le au şi americanii. De fapt, popoarele mici totdeauna au cedat în faţa intereselor marilor puteri şi eu cred că noi deja ne-am împăcat cu această situaţie.

Iurie Colesnic, scriitor

Băsescu, după felul său de a acţiona, seamănă foarte mult cu Alexandru Ioan Cuza. El nu numai că gândeşte, ci şi acţionează în stilul lui Cuza. Este primul preşedinte al României care se gândeşte la românii din afară şi îi vede uniţi. Ceea ce este mai puţin ştiut la noi e că în detronarea lui Cuza un rol foarte mare l-a jucat Rusia. Cuza, prin reformele sale, a schimbat faţa României, exact ceea ce face Băsescu. Asta ar fi explicaţia. De fapt, trebuie să te bucuri când eşti criticat de un adversar puternic şi trebuie să te temi de el când eşti lăudat.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. razvi

    ACUM PENTRU PRIMA DATA SUNT DE ACORD CU POZITIA LUI VICTOR STEPANIUC CARE A SPUS UN ADEVAR.

    DAR TOTUSI RUSIA TREBUIE SA INTELEAGA CA NU ARE VOIE DIN MULTE PUNCTE DE VEDERE SA LASE REPUBLICA MOLDOVA UN STAT IZOLAT SI SLAB ECONOMIC. DACA RUSIA NU POATE SA AJUTE R. MOLDOVA, ATUNCI SA SE DEA LA O PARTE PENTRU A-I LASA PE ALTI SA O FACA (UE, SUA SI ROMANIA).

  2. Petrus

    A-l compara pe unul din putinii comunisti, nomenklaturisti si securisti ramasi in politica de varf a Romaniei(Basescu) cu personajul istoric proverbial Cuza mi se pare desuet.
    A dost reales avand voturi mai putine in Romania decat Geoana, “gratie” masinilor de vot din strainatate, conduse de acolitii lui.
    Spre ex., la Paris, pe o zi ploioasa, au votat 3750 de oameni in 14 ore, cam unul la 13,44 secunde.
    Daca ne gandim ca in 14 secunde acesti votanti prezumtivi au completat declaratia pe propria raspundere ca nu au mai votat in alta parte, au prezentat pasaportul pentru a fi inscrisi in registrul de vot, au primit stampila si buletinul de vot, au intrat in cabina, au aplicat stampila, au iesit, au predat stampila, si-au recuperat pasaportul, etc. ne dam seama din ce motiv ambasadorul de la Paris a fost numit ministru de externe imediat dupa alegeri.
    …Iar in Italia sau in Spania a fost si mai rau.
    Basescu a reusit ca pt. prima oara in istorie sa solidarizeze Bucurestiul pt.a vota un PSD-ist!
    In ceea ce priveste RM, s-a implicat nepermis in sustinerea lui Voronin la accederea la Presedintie, lucru care a blocat istoric Moldova.
    Nici el, nici Geoana insa, nu sunt adevaratii prieteni ai RM.
    Basarabenii sunt in continuare orbiti si neinformati.

  3. menk

    domnilor,nu va luati dupa minciunile si grozaviile fostilor comunisti din Romania,gen Ion Iliescu si ai lui din PSD,si care ne-au refuzat dreptul de o mai mare apropiere intre cele doua tari romanesti dupa 1990.Basescu este primul presedinte din Romania,care,in Parlamentul de la Bucuresti, a condamnat crimele comunismului.A pus bazele modernizarii statului,si noi, romanii din afara Tarii, stim asta,l-a simtit mai aproape de noi.Oricum e cel mai bun presedinte pe care l-a avut Romania,cu toate ca a avut si greseli,insa este un om bine intentionat,mai ales ca este singurul presedinte care nu s-a sfiit sa recunoasca,si sa afirme de la inaltimea unui sef de stat,ca poporul moldovean este un popor frate,a si incercat cat a putut sa-i ajute pe moldoveni,precum inlesnirea acordarii cetateniei,dar si loby pentru Moldova,in cadrul altor state membre U.E.Drept pentru care a primit 90% din voturile romanilor din Moldova(oare au fost furate si astea?),iar prima vizita ca sef al statului o va face la Chisinau.Pentru asta a si capatat voturile masive ale romanilor din strainatate,pentru ca noi cei “din afara”,speram ca odata sa putem sa ne intoarcem acasa,intr-o tara europeana,normala,in care legea si institutiile statului sa lucreze pentru cetatean.Sincer,eu aici la Madrid nu stiu pe nimeni,dintre cei pe care ii cunosc,sa nu fi votat cu Basescu.Speram sa nu ne insele asteptarile,si sa faca mai multe ,si mai cu calm,decat in primul mandat.Oricum,pro sau anti Basescu,toti suntem romani,si nu cred ca doar un om poate duce o tara inainte ,dar poate fi un bun ghid.Salutari!

  4. vladimir

    toti isi expun parerea sa .nimeni nu reda adevarul.moldovenistii alde stepaniuk cu aprtenta la statul moldovenesc e deja rasuflata.nici rusia na fost asa de mare de ce nu se intoarce la cnezatele care formau rusia.statul roman sa format din trei principate .in urma pactului molotov ribentrop a fost ocupat o parte din teritoriul romaniei.asa cum tarile baltice au revenit la situatia normala din 1939 la fel si romania are dreptul la teritoriul ocupat.dar noi nu avem demnitatea si intelectul tarilor baltice.asa numita RM este o minciuna creata de nomenclatura ex sovetica maldaveneasca la indicatia moscovei cu aportul nomenclaturii ex comuniste din bucuresti condusa de ivan iliescu.va imaginati daca in1990 revenea si teritoriul ocupat la situatia 1939 atunci alde voronin,stepaniuc,lupu,lucinski ce faceau.lucinski din carghistan a sters putina si lau trimis in RM ca sa ne aduca la sapa de lemn ca sa aduca inapoi comunizmul.si acum ne da iras lectie de istorie.in acest stat toti nemernicii au ajuns cineva astea au nevoie de RM.toti acesti politicanti ne dau minciunile lor drept adevar.lupusorul pare miel.magarul pare armasar si oile cred au uitat ca lupul pana nu demult manca meii lor.avem memoria scurta de tot si smecerii in politica se tot schimba ba de stanga ba de dreapta.dar adevarul ca in trcut au papat toti din aceias treuca.adevarul la romani nu ese la suprafata si nu sta in capul mesei.avem nevoie din nou de r REGE GERMAN.TRAIASCA MONARHIA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *