Contradicţiile din dosarul unui fost ministru: Fără drept de a ocupa funcţii publice, dar aspirant la funcţia de deputat

Fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, vrea să devină deputat, chiar dacă în 2017 a fost condamnat de prima instanţă pentru trafic de influenţă, iar în urma deciziei Judecătoriei Chişinău nu are dreptul să ocupe funcţii publice pe un termen de cinci ani. Deşi, timp de un an şi jumătate, pe portalul instanţelor nu a fost anunţată nici o şedinţă în dosarul lui Iurie Chirinciuc, iar fostul ministru şi Procuratura Anticorupţie (PA) nu au comunicat faptul că ar fi atacat cu apel sentinţa primei instanţe, ulterior, după ce am încercat să aflăm la ce etapă se află acest dosar, pe site-ul Curţii de Apel (CA) Chişinău a şi fost programată o primă şedinţă.

În august 2017, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe Iurie Chirinciuc la un an şi patru luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, cu aplicarea unei amenzi de 35 de mii de lei, dar şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani, executarea pedepsei fiind suspendată pentru o perioadă de un an. După un an şi jumătate de la pronunţarea acestei sentinţe, Iurie Chirinciuc a decis să participe la alegerile parlamentare. Fostul ministru şi-a anunţat decizia la început de ianuarie, iar între timp a şi depus lista de semnături la Consiliul electoral de circumscripţie. Fostul ministru a colectat 823 de semnături şi va candida pe circumscripţia nr. 15 (Călăraşi).

Declaraţii contradictorii în dosarul lui Chirinciuc

Pentru că pe rol la CA Chişinău nu se afla dosarul lui Chirinciuc, l-am contactat pe fostul ministru pentru a afla care sunt circumstanţele în care acesta candidează, din moment ce nu a contestat decizia primei instanţe prin care nu are dreptul de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani.

La 12 ianuarie, curent, Iurie Chirinciuc a declarat pentru Ziarul de Gardă că decizia de condamnare nu este definitivă şi că a atacat-o la CA Chişinău. Acesta nu a putut însă să ne spună când mai exact a atacat cu apel sentinţa şi care este motivul pentru care dosarul nu este pe rol.

Pentru a afla mai multe informaţii, am apelat şi avocatul care l-a reprezentant pe Chirinciuc în instanţă, Serghei Cârlig.

„Eu nu cunosc dacă domnul Chirinciuc a contestat cu apel sentinţa primei instanţe. Nu mi-a solicitat nici mie acest lucru. Mai este o practică când avocatul invocă motivele de fapt şi de drept şi persoana pusă sub acuzare o semnează, însă domnul Chirinciuc nu a venit cu o astfel de solicitare”, a declarat avocatul Cârlig.

Acesta a mai precizat că, după pronunţarea sentinţei, a fost încheiat şi contractul de asistenţă juridică.

Contactat repetat, peste câteva zile, Chirinciuc a insistat totuşi că a atacat cu apel sentinţa din 2017: „Cum nu-i atacată? Eu ce, mint? Vorbesc din pod? Noi am atacat-o. Eu personal am semnat cererea de contestare”.

Întrebat cine este avocatul care îl reprezintă, Iurie Chirinciuc ne-a confirmat că acesta este Sergiu Cârlig, cel care, în urmă cu doar câteva zile, declara pentru ZdG că i-a expirat contractul de asistenţă juridică cu Chirinciuc. Tot acesta susţinea că nu a contestat cu apel sentinţa primei instanţe.

La 21 ianuarie Iurie Chirinciuc a depus 823 de semnături la comisia electorală de circumscripție. Fostul ministru vrea să candideze pe circumscripția nr. 15 (Călărași), unde au fost deja înregistrați în calitare de concurenți electorali fostul ambasador Igor Munteanu (Blocul ACUM), ministrul Agriculturii, Nicolae Ciubuc (PDM), Ștefan Bolea (PSRM) și Olga Vlasenco (Partidul „Șor”)

Procuratura Anticorupţie nu explică de ce dosarul este tergiversat

Serviciul de presă al PA ne-a comunicat că procurorii „au depus apel, în termenii prevăzuţi de legislaţia procesual-penală, în vederea casării parţiale a sentinţei Judecătoriei Chişinău pe cauza penală în privinţa lui Iurie Chirinciuc şi alţi doi învinuiţi. În apel se solicită rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi decizii”.

Întrebată de ce nu a avut loc încă nici o şedinţă la Curtea de Apel, deşi a trecut deja un an şi jumătate de la decizia primei instanţe, Anastasia Mihălceanu, purtătoare de cuvânt a PA, a declarat: „Motivul tergiversării examinării acestuia nu ne este cunoscut, acest lucru nefiind de competenţa procuraturii”.

Pentru că dosarul lui Chirinciuc lipsea pe portalul instanţelor, am solicitat PA să ne informeze la ce dată a fost atacată sentinţa. Anastasia Mihălceanu a declarat că sentinţa a fost atacată la 17 august 2017, informaţie contradictorie cu cea pe care am obţinut-o de la CA Chişinău, care ne-a informat că sentinţa a fost atacată la 17 august 2018, adică peste un an. Potrivit hotărârii Judecătoriei Chişinău, sentinţa pe numele lui Iurie Chirinciuc putea fi atacată la CA în decurs se 15 zile.

Prima şedinţă la Curtea de Apel Chişinău, în prag de alegeri parlamentare

Atunci când Iurie Chirinciuc şi-a anunţat intenţia de a candida la parlamentare, pe site-ul CA Chişinău nu era programată nici o şedinţă în acest dosar. Chirinciuc declara că nu ştie de ce nu au loc şedinţele la CA Chişinău, iar la această întrebare, pe 22 ianuarie, nu ne-a putut răspunde nici PA. Totuşi, ulterior, la doar o zi distanţă, pe 23 ianuarie, la CA Chişinău am fost informaţi că a fost programată o primă şedinţă, care va avea loc pe 20 februarie, cu patru zile înainte de alegerile parlamentare. Iurie Chirinciuc ne-a comunicat însă că nu a fost încă informat despre această şedinţă.

Potrivit unei analize realizate de Centrul de Resurse Juridice, în cazul lui Chirinciuc, Judecătoria Chişinău a aplicat cea mai mică pedeapsă cu închisoare posibilă, pe care a redus-o cu 1/3, suspendând totodată executarea ei. De asemenea, judecătorul a aplicat şi cel mai redus termen posibil pentru interdicţia de a deţine o funcţie publică.

Chirinciuc, condamnat pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu

Iurie Chirinciuc a ajuns în atenţia organelor de drept pe când era ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. În aprilie 2017, acesta a fost reţinut, fiind bănuit că ar fi exercitat presiuni asupra unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi. La scurt timp, organele de drept au făcut publice mai multe imagini video, făcute cu o cameră ascunsă instalată în biroul lui Chirinciuc. În cel mai „compromiţător” episod, un bărbat îi oferă ministrului un pachet, iar Chirinciuc îl pune într-un safeu, fără a se uita ce este în interior. Ulterior, surse din cadrul anchetei au precizat că în pachet s-ar fi aflat „o sumă impunătoare de bani”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *