Poveştile din umbra picturilor lui Nikifor Sviristuhin

Niki­for Svi­ris­tu­hin s-a năs­cut în 1965, în fami­lia pic­to­ru­lui Ghe­or­ghi Osta­pen­co. Deşi nu-şi poa­te expli­ca din ce mate­ri­al sunt făcu­ţi pic­to­rii, spu­ne că şi-a dorit de mic copil să devi­nă artist plas­tic. Mai mult, cre­dea chiar că toa­tă lumea pic­tea­ză şi tră­ieş­te la fel ca şi pic­to­rii.

Svi­ris­tu­hin spu­ne că tatăl său şi mun­ca pe care o făcea nu au putut să nu-l influ­enţe­ze, „dar, ori­cât ar fi de ciu­dat, tata, la tim­pul său, mi-a spus: gata, asta e bine şi eu nu mai tre­bu­ie să fiu atins. Să mă înveţe ceva nu a reu­şit, dar fap­tul că m-am năs­cut într-o fami­lie de artist nu a putut să nu mă influ­enţe­ze”.

„Artei nu îi trebuie politică”

Artis­tul afir­mă că „mai degra­bă, e vor­ba de expre­si­o­nism în com­po­zi­ţi­i­le mele” şi este de păre­re că doar une­o­ri mun­ca în ate­li­er depin­de de dis­po­zi­ţie. „Te duci şi lucre­zi în ate­li­er. Atât. Depin­de de sta­rea de spi­rit, une­o­ri, bine­înţe­les, dar, ade­sea, un pic­tor care se ocu­pă de mult timp cu asta vrea pur şi sim­plu să pic­te­ze, indi­fe­rent de ce i se întâm­plă în via­ţă. Ace­la­şi lucru e vala­bil şi pen­tru scri­i­to­ri, pro­ba­bil. Vrei să o faci, pur şi sim­plu. Cum alt­fel? Tre­bu­ie să scrii. Aşa e şi cu pic­tu­ra”, ni se des­tă­nu­ie Svi­ris­tu­hin.

Ulti­ma sa expo­zi­ţie, lan­sa­tă la sedi­ul Ali­anţei Fran­ce­ze din Chi­şi­nău, se numeş­te „Pe malu­ri”. Artis­tul argu­men­tea­ză că i-a fost uşor să alea­gă titlul şi e foar­te sim­plu de ce a ales să numeas­că expo­zi­ţia anu­me aşa: pic­tu­ri­le repre­zin­tă pei­sa­je de pe „malu­ri­le” Pari­su­lui şi ale noas­tre, din Butu­ce­ni şi alte localităţi.Fără poli­ti­că. Artei nu îi tre­bu­ie poli­ti­că”, mai spu­ne artis­tul.

Altă perspectivă din Paris

Însă îi tre­bu­ie poveş­ti. „Aici nu sunt lucră­ri fără poveş­ti în spa­te. Atâ­ta timp cât o lucra­re nu are o poves­te, mi se pare că e cam pus­tie. Când o pic­tu­ră îşi capă­tă pro­pria isto­rie, o legen­dă poa­te, atun­ci ea e com­ple­tă. Cele mai apro­pi­a­te de mine sunt lucră­ri­le rea­li­za­te la noi, pei­sa­je­le noas­tre, deo­a­re­ce comu­ni­ci şi cu oame­nii în timp ce lucre­zi şi, în ace­la­şi timp, au loc şi alte acţiu­ni şi eve­ni­men­te inte­re­san­te, care îţi pot fi foar­te aproa­pe. Ori­cât nu ai vrea, aces­te sen­za­ţii se trans­mit pe pân­ză. Aşa şi se nasc aces­te com­po­zi­ţii. În Paris, sunt alte isto­rii pro­prii aces­tui loc. Am fost pe malul sudic, pe coas­ta de Azur, Nice, Monte Car­lo, Saint-Paul-de-Vence. Sunt un om feri­cit, nu mă plâng”, com­ple­tea­ză Svi­ris­tu­hin. Apoi ada­u­gă că deşi i-a plă­cut capi­ta­la fran­ce­ză, „însu­şi Pari­sul nu adu­ce feri­ci­re, tre­bu­ie să fii pre­gă­tit pen­tru el, să vrei să-l „dige­ri”, pen­tru că dacă vii într-acolo cu o dis­po­zi­ţie proas­tă, e prea puţin pro­ba­bil ca ora­şul să o îmbu­nă­tă­ţeas­că”.

Între alte­le, plimbându-se prin muze­e­le Pari­su­lui, şi-a schim­bat radi­cal impre­sia des­pre aces­tea, le-a des­co­pe­rit cu totul alt­fel. „Mă inte­re­sau în mod deo­se­bit impre­si­o­ni­ş­tii şi Corot. Şi m-am uitat cum­va alt­fel la toa­te aces­tea. Nu spre bine, nu spre rău, ci doar alt­fel. Sunt foar­te dife­ri­te decât repro­du­ce­ri­le lor. Dar, pro­ba­bil, e un lucru care se întâm­plă cu toa­te tablo­u­ri­le, toa­te sunt alt­fel decât repro­du­ce­ri­le, de asta tre­bu­ie de mers la expo­zi­ţii”, zâm­beşe­te artis­tul.

Con­si­de­ră, în pofi­da opi­ni­i­lor per­sis­ten­te din ţară, că la noi se orga­ni­zea­ză des­tul de des eve­ni­men­te cul­tu­ra­le. „Poa­te nu exis­tă o rezo­nanţă foar­te mare, dar sunt expu­şi, de exem­plu, pic­to­ri foar­te buni. Chiar recent am mers la câte­va expo­zi­ţii şi vreau să spun că am avut ce vedea şi de ce să mă bucur”, opi­nea­ză Svi­ris­tu­hin.

„Credeam că toţi oamenii sunt pictori”

Artis­tul con­si­de­ra, până la o vâr­stă, că toa­te lumea nu face alt­ce­va decât să pic­te­ze. „Am cres­cut într-o fami­lie unde tata era pic­tor şi mer­geam ade­sea la el în ate­li­er. Aco­lo se adu­nau mulţi pic­to­ri, își petre­ceau vesel tim­pul, îşi ară­tau unul altu­ia lucră­ri­le şi, evi­dent, beau. Eu cre­deam pe atun­ci că abso­lut toţi oame­nii tră­iesc anu­me în acest mod. Îmi plă­cea asta atât de mult şi mă gân­deam că aşa vreau şi eu să-mi duc tra­i­ul. Mai apoi, s-a dove­dit că lucru­ri­le sunt puţin alt­fel: în pri­mul rând, nu toţi oame­nii îşi duc tra­i­ul aşa şi, în al doi­lea rând, nu este chiar totul foar­te bine în asta”, reme­mo­rea­ză, râzând, Svi­ris­tu­hin.

S-a gân­dit cân­d­va la răs­pun­sul la între­ba­rea ce este cel mai greu pen­tru un pic­tor, dar a uitat şi acum nu ar mai putea vor­bi des­pre asta, însă spu­ne că „dacă iubeş­ti să faci asta, atun­ci nici nu apa­re nece­si­ta­tea de a te impu­ne. Pur şi sim­plu, poa­te, une­o­ri, să ştii să te auto­or­ga­ni­ze­zi, să cre­zi în tine. Asta e tot. Asta e şi cel mai greu – să cre­zi că eşti nece­sar cui­va. Se întâm­plă să stai şi să îţi spui că nime­ni nu are nevo­ie de tine şi nime­ni nu are nevo­ie de ceea ce faci, că nu ştii să faci nimic. Dar, acest moment poa­te fi săl­tat. Te poţi apu­ca să faci ceva inte­re­sant, să spui ceva oame­ni­lor, şi chiar dacă nu va plă­cea, oame­nii îţi vor spu­ne „da, nu îmi pla­ce” – ori­cum va exis­ta o oare­ca­re rea­cţie. Asta e minu­nat deja”, spu­ne, la repe­ze­a­lă şi par­că oare­cum lumi­nat, pic­to­rul. Apoi, înche­ie spu­nând că „artis­tul este o sub­stanţă foar­te com­pli­ca­tă, de fapt. Sin­cer vor­bind, nu pot spu­ne cu sigu­ranţă din ce mate­ri­al sunt făcu­ţi pic­to­rii. Este un fel de coc­k­ta­il for­mat din stă­ri care se schim­bă foar­te des, şi care ade­sea nu sunt din cele mai lumi­noa­se”, con­chi­de Svi­ris­tu­hin.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul sa nu publicam sau sa ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ura de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *