Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Ruda şefului Serviciului Vamal şi…

Ruda şefului Serviciului Vamal şi membrul PDM reţinuţi pentru corupţie şi promovaţi în sistem

La mai bine de opt luni după ce Victor Manoli şi Veaceslav Parfene, pe atunci şeful şi, respectiv, adjunctul Biroului Vamal Ungheni, promovaţi în funcţie de actualul şef al Serviciului Vamal (SV), Vitalie Vrabie, au fost reţinuţi pentru corupere pasivă, cauza penală pe numele acestora încă nu a fost transmisă în judecată. Deşi, imediat după reţinerile Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), 14 vameşi au fost suspendaţi din funcţie, în scurt timp toţi au revenit la locurile de muncă. Mai mult, Manoli şi Parfene au fost avansaţi în posturi noi: primul este şef al postului vamal Ungheni (PVFI, feroviar), iar cel de-al doilea – şef al Secţiei dezvoltare informaţională din cadrul Aparatului Central al SV.

La 13 decembrie 2016, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au descins la mai multe adrese din Ungheni şi Chişinău, iar 15 persoane au fost reţinute pentru corupere pasivă, pe motiv că estorcau şi primeau sume între 50 de lei şi 200 de euro de la cetăţenii care traversează frontiera de stat a R. Moldova, spre şi dinspre România, pentru a nu efectua controalele mărfurilor la intrare, pentru a nu indica valoarea exactă a mărfii, pentru perfectarea drepturilor de import. Printre cei reţinuţi se numărau şeful Biroului Vamal, Victor Manoli, şi adjunctul acestuia, Veaceslav Parfene, promovaţi în funcţii de actualul şef al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Victor Manoli la un eveniment organizat de Partidul Democrat din Moldova

Susţinător PDM şi rudă cu şeful SV

Victor Manoli este membru al Partidului Democrat. Acesta a lucrat anterior mai mulţi ani la Vama Sculeni, după care a activat în organele cadastrale din Chişinău. Înainte de a reveni la Vamă, a condus secţia Căilor Ferate a Moldovei (CFM) de la Basarabeasca. Pe o reţea de socializare, Manoli apare în imagini alături de liderii PD, inclusiv în compania lui Andrian Candu, preşedintele Parlamentului R. Moldova. După ce Vitalie Vrabie a fost instalat în funcţia de şef la SV, Manoli a revenit şi el în acest sistem, fiind numit şeful Biroului Vamal Ungheni.

Veaceslav Parfene este fratele soţiei lui Iurie Vrabie, care, la rândul său, este fratele lui Vitalie Vrabie. Iurie Vrabie este vicepreşedintele Organizaţiei raionale de partid Ungheni a PD şi şeful Organizaţiei orăşeneşti Ungheni a formaţiunii, dar şi unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din domeniul agriculturii din raionul Ungheni.

„Ei erau în sistem. Care-i problema? Erau în sistem până a veni eu în Vamă. Da, unul e rudă, dar el are un stagiu de 20 de ani de activitate în sistemul vamal. Nu eu i-am făcut pe ei vameşi. Da, eu i-am numit. Pe unul şef, pe unul adjunct. Cel care a fost înaintea lui a fost transferat şef la Bălţi, adjunctul a fost eliberat pe probleme de integritate”, declara Vitalie Vrabie în decembrie 2016.

După două zile de la reţinere, cei doi vameşi au fost suspendaţi din funcţie, iar instanţa le-a aplicat mandate de arest. Doar că, la mai puţin de două săptămâni, aceștia au fost trimişi în arest la domiciliu, iar ulterior, reîncandraţi în funcţii.

Opt luni pentru acumularea probelor

La opt luni de la reţinere, doar cinci dosare penale pe numele a cinci funcţionari vamali au fost transmise în judecată, pe când cauzele în care figurează Veaceslav Parfene şi Victor Manoli continuă să se afle la etapa urmăririi penale. Procurorul anticorupţie Ruslan Botnaru afirmă că în prezent „se acumulează materialul probant”, asta deşi încă în decembrie anul trecut, imediat după reţinere, şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, declara că „au fost autorizate mai multe măsuri speciale de investigaţie, iar în cadrul lor am reuşit să demonstrăm faptul pretinderii şi primirii de către colaboratorii Biroului Vamal Ungheni a mai multor sume de bani pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin conform funcţiei”.

Procurorul Ruslan Botnaru, deşi a recunoscut că dosarul vameşilor este unul de rezonanţă şi de interes public, a refuzat să spună numele angajaţilor vamali dosarele cărora au ajuns pe masa magistraţilor, declarând că identitatea acestora va fi dezvăluită doar după pronunţarea sentinţelor.

După ce ne-a rugat să revenit cu un apel pentru a se putea documenta la subiect, procurorul Ruslan Botnaru nu a răspuns la telefon, pentru a ne spune dacă afilierea politică a celor doi are vreo influenţă asupra faptului că nici până acum dosarul nu a ajuns în judecată. Deşi i-am remis procurorului şi un mesaj în care întrebăm când putem reveni cu un apel, nu am primit un răspuns.

Într-un răspuns la o solicitare de informaţie adresată Serviciului Vamal, se precizează că în prezent Veaceslav Parfene exercită funcţia de şef al postului vamal Ungheni (PVFI, feroviar), iar angajat la acest post a fost la 15 februarie curent, adică la două luni după ce pe numele său a fost pornit un dosar penal. La rândul său, Victor Manoli activează în calitate de şef al Secţiei dezvoltare informaţională din cadrul Aparatului Central al SV, ordinul de angajare în această funcţie fiind semnat de către Vitalie Vrabie la 5 mai. Deşi am solicitat CV-urile celor doi angajaţi şi declaraţiile lor de avere pentru anul precedent, ni s-a răspuns că dosarele personale ale angajaţilor sunt întocmite după un model special, care nu presupune ataşarea CV-urilor, iar actul privind veniturile şi proprietăţile a fost transmis către Autoritatea Naţională de Integritate.

Am solicitat Serviciului Vamal să precizeze în ce relaţie de rudenie se află şeful instituţiei cu Victor Manoli şi Veaceslav Parfene. Deşi, anterior, Vitalie Vreabie a recunoscut pentru ZdG că este rudă cu unul dintre vameşi şi că i-a promovat în sistem, de această dată, în răspunsul oferit de SV se precizează că „Directorul General al Serviciului Vamal nu se află în nicio relaţie de rudenie cu persoanele indicate de către Dvs.”.