Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ Palmieri, stele şi… corupţie:…

VIDEO Palmieri, stele şi… corupţie: Cronologia unei afaceri eşuate

Promisiuni, lux, interese, acuzații, procese de judecată interminabile și visuri spulberate. Istoria complexului locativ „Palmieri și Stele” din capitală, în care peste 500 de familii au investit aproximativ 10 milioane de euro, nu are o finalitate nici la aproape 7 ani de la inițierea construcției. Fondatorii afacerii au fost reținuți, apoi eliberați, iar administratorii insolvenței celor două companii implicate în proiect nu găsesc soluțiile pentru ca imobilele să fie finalizate.

Era luna august, anul 2005. În R. Moldova, comuniștii tocmai câștigaseră alegerile parlamentare și instalau un nou Guvern în frunte cu Vasile Tarlev, iar Vladimir Voronin se pregătea pentru al doilea mandat de președinte. Primarul capitalei era Serafim Urechean când autoritățile publice locale au oferit în arendă un teren cu o suprafață de aproximativ 1,8 ha de pe str. Ginta Latină 8 din sectorul Ciocana, mun. Chișinău, Uniunii Conducătorilor Auto din R. Moldova (UCA).

Doi ani mai târziu, în martie 2007, an în care Dorin Chirtoacă se pregătea să devină primar al capitalei, Uniunea a semnat un contract de societate civilă pentru acel teren cu firma „Galsam-Service” SRL, cu scopul construcției unui complex locativ modern, dotat cu bazin și grădiniță – „Palmieri și Stele”. În februarie 2009, perioadă în care comuniștii încă se aflau la guvernare, s-au făcut primii pași pentru construcția blocurilor: a fost obținut certificatul de urbanism.

La începutul anului 2012, în primii ani de guvernare pro-europeană, oficial, au început lucrările de construcție, după ce, în luna februarie, a fost eliberată autorizație de construcție. Toate documentele au fost emise pe numele UCA, arendașul terenului, în timp ce „Galsam-Service” era antreprenor general și compania care a elaborat proiectul.

Așa trebuia să arate complexul „Palmieri și Stele” la final. Asemenea imagini în perioada 2012-2015 au împânzit internetul și site-urile de anunțuri din R. Moldova

„Copilul în acel moment avea 2 ani, acum deja este-n clasa a doua”

A urmat o perioadă prosperă pentru toți. În perioada 2012-2014 compania „Galsam-Service”, prin publicitate masivă, tombole și prețuri atractive pentru investitori, a convins aproximativ 500 de persoane să investească în apartamente, spații comerciale sau locuri de parcare. Unii munceau în străinătate și investeau în construcția blocului, alții luau credite de la bănci doar pentru a-și vedea visul împlinit – cel de a avea propria locuință. În termen de doi ani de la începerea lucrărilor, investitorii urmau să se mute în noile lor apartamente.

În cele două case cu „Palmieri și Stele” și-au investit banii aproximativ 500 de familii. O parte din ei au venit la întâlnirea cu reporterii ZdG pentru a povesti cum au investit bani pentru apartamente pe care nu le-au văzut niciodată.

Tatiana Vasilieva spune că, în 2012, a investit 32 de mii de euro într-un bloc care, în acel moment, avea construit doar fundamentul, dar care urma să fie gata în noiembrie 2013, așa cum o asigurau reprezentanții firmei de construcții.

Noi am avut apartament cu o cameră și l-am vândut pentru că, având copil mic, am vrut spațiu mai mare. Copilul în acel moment avea 2 ani, acum deja este-n clasa a doua, dar apartamentul așa și nu l-am primit. Acum stăm cu chirie și așteptăm apartamentul deja de 7 ani. De fiecare dată ne spun că va fi, va fi, va fi. Așteptați, așteptați. Este un caz când soțul a murit și nu a mai văzut apartamentul, dar contractul era pe numele lui și acum soția trebuie să refacă contractul pe numele ei. Într-un al caz femeia s-a despărțit de soț din cauza apartamentului. Ei au investit mulți bani, el era peste hotare și când a venit acasă au tot așteptat apartamentul și pentru că nu l-au primit ea a rămas vinovată și au divorțat, iar femeia a rămas cu doi copii”, povestește Tatiana Vasilieva.

Tatiana Vasilieva, investitoare

O altă familie rămasă fără o locuință este cea a Silviei Merenco. Femeia spune că, în 2011, familia sa a hotărât să vândă apartamentul cu 3 odăi pe care îl aveau pentru a cumpăra în loc două apartamente cu 2 camere, pentru familia ei și a feciorului său.

Silvia Merenco, investitoare

„Atunci încă nu erau așa multe construcții ca acum și am găsit aici. Ne-am interesat la Pretura Ciocana și ne-au spus că-s oameni serioși și am luat la dânșii. La început plăteam în fiecare lună, dar pe urmă ne-au spus că cine plătește 90% din sumă va ieși mai ieftin și noi am plătit toată suma. Ne-au promis că în 2012 va fi gata și noi ne-am mutat la gazdă până o să fie gata. Când am văzut că ei nu construiesc și deja trec anii și noi n-avem unde trăi, că e greu cu salariile noastre să trăiești la gazdă, am hotărât să luăm banii înapoi. Am încheiat contract să ne dea banii, dar nu ni i-au mai dat. Ne-au tot purtat pe drumuri. Pe urmă am auzit că pe dânșii i-au închis, în 2016 sau 2017. Pe urmă i-au eliberat. Dar cum așa să-i elibereze? Ne-au furat pe toți și acum am rămas fără nimic. Care s-au îmbolnăvit, care am îmbătrânit de acum. O să mai ajungem noi să trăim în această casă?”, se întreabă femeia.

„Ni s-au distrus speranțele, ni s-au distrus visurile și ni s-a distrus viața într-un fel”

Elena Melnic

„Noi locuiam în apropiere și am văzut că aici mergeau lucrările destul de bine. Primul bloc s-a construit într-un timp foarte limitat și am hotărât să luăm un apartament în blocul al doilea, în 2013. Jumătate de an s-au mișcat lucrurile, toată lumea lucra. Ne-au promis că în 2015 o să fie darea în exploatare, dar după jumătate de an lucrările s-au stopat. De fiecare dată când întrebam la ce etapă se află lucrările ni se spunea că sunt stopări din primărie, că se lucrează cu proiectul. Am ajuns la un moment dat că blocul încă nu era început, dar ei ne cereau deja bani pentru uși și pentru cazane, niște sume în plus. Doi ani am fost purtați cu vorba și în 2015 am înțeles că lucrările s-au stopat cu totul. Sunt destine și vieți risipite. E dureros pentru că toți visează să-și vadă casa, să-și întemeieze o familie și să-și crească copiii. Ni s-au distrus speranțele, ni s-au distrus visurile și ni s-a distrus viața într-un fel”, spune și Elena Melnic, o altă investitoare în „Palmieri și Stele”. „Acum nu mai este nimeni, nu mai înțelegem cine-i proprietarul și cine răspunde de afacere”, adaugă Elena.

Fără bani și fără casă a rămas și Svetlana Zubatâi. 28 de mii de euro a investit familia ei într-un apartament cu o cameră care urma să fie gata încă în 2011.

„Anul trecut au fost adunări unde s-a decis să mai investim câte 50 de euro de m.p. Am investit și acești bani, dar până în prezent e ceea ce vedeți. Acum reprezentanții companiei ne hrănesc cu promisiuni de azi pe mâine. Care spun că se va da în exploatare, care spun că nu mai au bani, că mai lucrează două zile să termine acoperișul blocului și blochează construcția”, afirmă femeia.

Dina Nicodim

Încrederea a costat-o scump și pe Dina Nicodim. Familia ei a cumpărat un apartament în „casa cu palmieri” deoarece soțul ei era originar din același sat cu unul dintre reprezentanții companiei „Galsam-Service”. „Având încredere că este om de sat, ne-am adresat la el. Inițial dlui ne-a propus să investim 10 mii de euro după care restul banilor să-i achităm lunar câte 270 de euro. Au contribuit și părinții, și noi maximal, să achităm ratele în fiecare lună. Poate rămâneam cu ultimii lei în casă, dar investeam în această construcție. Noi nu cerem absolut nimic decât să locuim în propriile apartamente pentru care și acum avem datorii”, povestește Dina Nicodim.

Asemenea istorii au aproximativ 500 de familii. În lista investitorilor regăsim oameni simpli, dar și funcționari, inclusiv judecători sau executori judecătorești.

2014: Fondatorii afacerii au creat o altă companie, care a preluat proiectul

Primele probleme pentru „Galsam-Service” au apărut la începutul anului 2014, atunci când firmei i-au fost blocate conturile de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS) din cauza unor datorii la bugetul de stat. Fiind în imposibilitate de a primi bani de la investitori sau de a efectua alte plăți, proprietarii companiei au recurs la un artificiu juridic. Ei au fondat o altă companie, „Iki-Invest Grup”, care a preluat rolul de investitor în cadrul proiectului.

Anunțul s-a regăsit și pe site-ul firmei, menționându-se că „Galsam-Service” urma să rămână în calitate de antreprenor general și să poarte responsabilitate deplină față de contractele de investiție semnate anterior, în timp ce cooptarea în proiect a firmei „Iki-Invest Grup” va duce la investiții suplimentare în proiect și va grăbi darea lui în exploatare.

Oamenii nu au sesizat problemele și au continuat să investească în proiectul „Palmieri și Stele”, chiar dacă transferau banii pe contul unei alte companii. Unii au plătit jumătate din costul unui apartament în conturile firmei „Galsam-Service”, iar cealaltă jumătate în conturile firmei „Iki-Invest Grup”. Totodată, în această perioadă, pe numele noii companii create în luna mai 2014 au fost transferate de la „Galsam-Service” mai multe spații comerciale, 12 apartamente din primul bloc, care era deja ridicat, și mai mult de jumătate din cel de-al doilea, bloc în care lucrările abia începeau.

2015: Fiscul a cerut insolvența companiei pentru datorii de 4,7 milioane de lei

Artificiul juridic la care au recurs proprietarii companiei „Galsam-Service” nu a dat însă rezultatele scontate. În noiembrie 2015, la solicitarea SFS, Curtea de Apel (CA) Chișinău a aprobat intentarea procedurii de insolvabilitate față de „Galsam-Service” pentru datorii de 4,7 milioane de lei față de bugetul de stat. La scurt timp au apărut mai mulți creditori, persoanele fizice care au investit în construcția blocurilor, dar și companii private, care afirmau că au livrat firmei produse sau i-au prestat diverse servicii. Cererea de intentare a procedurii de insolvabilitate a fost susținută și de către administratorul și unul din fondatorii companiei „Galsam-Service”, Eugeniu Ichim.

Instanța concluziona că, la data de 13 octombrie 2015, debitorul SRL „Galsam-Service” înregistra datorii în suma totală de 204,5 milioane de lei a circa 434 creditori şi debite în sumă de 60,7 milioane de lei. De asemenea, instanța de insolvabilitate releva că în privința companiei „Galsam-Service” au fost deja emise hotărâri judecătorești privind încasarea sumelor de 262,1 milioane de lei lei şi 48,3 mii de euro.

A urmat același pas și pentru „Iki-Invest Grup”. Intentarea procedurii de insolvabilitate a fost cerută în instanță în ianuarie 2016 de către administratoarea companiei, Galina Crăciun. Ea și-a motivat decizia prin faptul că firma „Iki-Invest Grup” nu-și putea onora obligațiunile de plată față de creditorii săi, înregistrând datorii de aproximativ 76 de milioane de lei.

2016: O companie câștigă dreptul de a finaliza lucrările pentru 58 milioane de lei

Astfel, în fruntea ambelor companii au fost numiți administratori ai insolvabilității. Totodată, au început litigii, plângeri la organele de drept, multe promisiuni și planuri de restructurare. A fost organizată o licitație prin care a fost identificată o nouă companie care urma să finalizeze lucrările de construcție ale primului bloc, „blocul cu palmieri”, care era finalizat în proporție de 80-90%.

A câștigat lucrările firma „Polisimbol” SRL, care promitea că blocul va fi finalizat pentru suma de aproximativ 60 de milioane de lei. Banii urmau să fie adunați din încasările restante de la investitori, care trebuiau să mai achite adăugător câte 50 euro pentru un metru pătrat, dar și din comercializarea spațiilor comerciale nevalorificate.

Deși oamenii au strâns suma solicitată de la ei, blocul nu a fost finalizat nici până astăzi. În această perioadă, administratorii insolvabilității ambelor companii au fost schimbați, iar investitorii au ajuns să nu mai știe în cine să creadă. După alți ani de așteptare fără rezultat, unii încep să-și recapete încrederea în foștii administratori ai companiei, considerându-i capabili să finalizeze construcția blocurilor, acuzând, în același timp, administratorii procedurii de insolvabilitate care i-au înlocuit că nu și-ar fi exercitat corect atribuțiile.

Între timp, pe rolul instanțelor de judecată s-au adunat zeci de litigii în care figurează cele două companii de construcții și oamenii din jurul lor. Proprietarii sunt judecați pentru escrocherie, iar cele două firme ale lor se judecă cu investitori, cu furnizori de materiale de construcții sau cu firme care le-au prestat servicii. Totodată, firmele se judecă chiar și cu fondatorii lor sau între ele, iar haosul și incertitudinea din jurul proiectului blochează și lucrările de construcție efectuate de compania care a câștigat licitația pentru finalizarea lucrărilor.

Compania „Galsam Service” figurează în zeci de litigii

2017: Fondatorii afacerii „Palmieri și Stele” sunt reținuți

„Galsam-Service” SRL a fost fondată în noiembrie 2002 de Galina Crăciun (60%) și Sorin Crăciun (40%), mamă și fiu, și avea un capital social de 5400 de lei. În ianuarie 2003, capitalul social a fost majorat până la 100 de mii de lei, iar în martie 2014 a ajuns la 280 mii lei. Tot atunci s-au produs schimbări și la nivelul asociaților. Alături de Galina Crăciun (21,43%) și Sorin Crăciun (14,29%), au intrat oficial în afacere soțul Galinei, Eugeniu Ichim (35,71%) și doi copii ai lui, Tatiana Ichim (14,29%) și Dumitru Ichim (14,29%). „Iki-Invest Grup”, cea de-a doua companie implicată în proiectul „Palmieri și Stele”, a fost înregistrată în mai 2014 și-i are ca fondatori pe Galina Crăciun și Tatiana Ichim.

Sorin Crăciun

Pe 29 martie 2017, printr-un comunicat, Procuratura Generală anunța că au fost reținute trei persoane pentru escrocherie în domeniul imobiliar: soții Eugeniu Ichim și Galina Crăciun și fiul lor, Sorin Crăciun. În comunicat se spunea că „în perioada anilor 2007-2015 bănuiții, conducând activitatea unei societăți comerciale, sub pretextul construcției complexului locativ „Palmieri și Stele” din str. Ginta Latină, 8, mun. Chișinău, au primit de la circa 400 de persoane fizice, sub formă de investiții pentru locuințe, mijloace bănești în sumă de peste 4 milioane euro, care nu au fost trecuți în contabilitatea întreprinderii și au fost utilizați de către făptuitori în scopuri personale”.

Cele trei persoane au fost plasate în arest preventiv. Pe 20 iulie 2017, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a expediat cauza penală în instanța de judecată. După câteva ședințe de judecată, în septembrie 2017, cauza penală a fost conexată cu un dosar mai vechi în care figura Galina Crăciun. Dosarul însă este departe de a avea o finalitate.

„A fost un judecător care s-a eliberat din funcție și acum a reluat cercetarea judecătorească alt judecător. Suntem abia la început”, ne-a spus Lucreția Zaharia, adjunctă a procurorului-șef al PCCOCS. Conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată, ultima ședință a avut loc pe 9 octombrie curent, iar următoarea este programată pentru 5 noiembrie.

Între timp, cele trei persoane care figurează în acest dosar, reținute în martie 2017, au fost eliberate din arest preventiv. Recent, una dintre persoanele vizate, Galina Crăciun, a decedat.

Inspecția Financiară: 101 milioane, folosite contrar destinației

În iunie 2017, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Ciocana și a PCCOCS, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a întocmit „Raportul privind rezultatele inspectării financiare tematice efectuată la SRL Galsam-Service”. Raportul, care a cuprins perioada 1 ianuarie 2010 – 29 aprilie 2017, constată că „Galsam-Service” ar fi folosit contrar destinației (construcția blocului locativ) mijloace bănești în mărime totală de 101,6 milioane de lei: în rezultatul nereflectării în evidența contabilă a veniturilor parvenite de la investitori (40,58 mil.); achitării dividendelor către fondatori (18,43 mil.); alocării mijloacelor bănești din casa societăți cu titlu de împrumuturi sau deconturi de avans (21,22 mil.); datoriei acumulate în baza contractelor de leasing și de fidejusiune încheiate cu SA „MAIB Leasing” și SRL „Finance Leasing Company”, precum și contractelor de  împrumut (15,58 mil.); încheierii cu „MAIB-Leasing” a contractelor de leasing privind procurarea mijloacelor de transport (5,78 mil.).

În urma acestor contracte de leasing, se menționează în raport, „Galsam-Service” a procurat 11 mașini de lux: Mitsubishi Pajero, Range Rover Sport, BMW X5 3.0si, BMW X5 4.0Si, BMW 645ci, BMW X5xDrive 30d LCi, Mitsubishi Outlander 2.4AT Instyle, Jaguar XJ 3.0D LWB Portfolio, Land Rover Discovery 4 SDV6 HSE, Mercedes S 350 CDI și Toyota RAV 4 2.0 CVT Prestige.

În același raport, printre beneficiarii de împrumuturi de la „Galsam-Service”, de rând cu membrii familiei Ichim-Crăciun, apare și numele Svetlanei Postoico, avocată și fiica deputatei comuniste Maria Postoico, o veche cunoștință a Galinei Crăciun. „Nu știu, nu vă pot spune nimic. Nu știu niciun împrumut”, ne-a zis avocata Svetlana Postoico, deși, conform datelor din raportul Inspecției financiare, ea ar fi beneficiat de câteva împrumuturi în sumă totală de 1,25 milioane de lei.

Întrebată despre legăturile dintre familiile Postoico și Crăciun și dacă deputata Maria Postoico ar fi avut vreo implicare în această afacere, Svetlana Postoico susține că  „nu au fost în relații apropiate și nicicum nu putea să influențeze la careva afaceri”. Avocatul Alexandru Grosu, președintele Comitetului Creditorilor, spune însă că, până la intentarea procesului de insolvabilitatea a companiei „Galsam Service” „această influență a fost una reală”. „Câte plângeri au fost depuse la Procuratură, la Poliție, la Inspecția în Construcții, care constata că un bloc se construia fără autorizație, iar de la lume se luau bani până a fi înregistrate la notar contractele, dar se închideau ochii…”, a punctat Grosu.

Vasiliev: „Spații libere ca să mă achit cu „Polisimbol” nu prea sunt”

Cu Ruslan Vasiliev, administratorul insolvabilității firmei „Galsam Service”, ne-am întâlnit într-un local de lux din capitală. Acesta a venit însoțit de Alexandru Grosu, avocatul mai multor persoane care au investit în proiectul imobiliar, tot el, președintele Comitetului Creditorilor.

Vasiliev afirmă că pentru finalizarea lucrărilor de construcție a primului bloc este nevoie de încă aproximativ 40 de milioane de lei. „Împreună cu cei de la Comitetul de Creditori am depistat multe spații comerciale care legal nu ar fi trebuit să fie validate cu sumele care au fost validate. Eu am primit de la Comitet o împuternicire ca să depun în instanță cereri de revizuire a acestor contracte, ca să întorc înapoi acele spații comerciale. Cererea a fost depusă în instanță. Dar, acum, spații libere ca să mă achit cu „Polisimbol” nu prea sunt. Este doar scara 5, dar pe cei de la „Polisimboll” nu-i prea interesează. Atunci când a fost fondată firma „Iki-Invest Grup”, au fost transferate, în opinia mea, ilegal, active de vreo 70 de mii de metri pătrați de la firma „Galsam Service”. Am depus cerere de anulare a acordului adițional prin care au fost transferate aceste bunuri de la „Galsam Service” la „Iki-Invest Grup”. Totodată, au fost depistate multe persoane care, deși aveau contracte de investiții, nu au achitat niciun leu pe conturile firmei. Aceste persoane sunt afiliate fostei conduceri. Eu am depus cereri de anulare a acestor contracte. Acestea sunt spațiile, apartamentele, metrii pătrați locativi și comerciali pe care noi, ulterior, o să le putem vinde și le vom da în contul datoriei către firma care acum finalizează lucrările”, precizează Vasilev, dezvăluind mai multe probleme care planează asupra proiectului.

Acesta susține că există agenți economici care vor să finalizalize lucrările, doar că „ei toți cer să fie claritate juridică și garanții”. „Mai mult, pământul nu-i nici al firmei „Galsam Service”, nici al firmei „Iki-Invest Grup. UCA pretinde, în baza contractului de colaborare din 2007, la 11 mii de metri pătrați de parcare, conform contractului. Dar eu nu pot, fizic și juridic, să le dau aceste spații pentru că ele sunt înscrise pe firma „Iki-Invest Grup”, iar cei de la UCA spun că ei nu au nicio relație contractuală cu aceaată firmă și că nu vor să aibă legături cu o companie artificial creată. Ca să înțelegeți, „Iki-Invest Grup” a fost fondată în mai 2014, iar în luna iunie a devenit multimilionară. Așa, din aer. Totodată, de atunci, careva lucrări nu au fost efectuate, deși menirea lor, conform acordului adițional, era de a investi bani în construcție. Dar ei nu au pus niciun leu în acest șantier”, menționează Ruslan Vasiliev.

„Niciodată nu voi permite ca firma „Galsam-Service” să ajungă în faliment”

„Acum s-a încheiat contract cu Termoelectrica pentru ca să fie căldură în apartamente. Am trimis scrisoare la Fenosa pentru că e nevoie de un punct de transformare de vreo 2 milioane de lei. Apa, canalizarea, undeva la 90% e gata. Banii pentru continuarea lucrărilor pot fi luați doar din spațiile comerciale despre care v-am spus. Până când nu va fi o decizie irevocabilă a instanței, nu știu ce să vă spun. Ele sunt pe rol. Noi trebuie să luăm acele spații înapoi. Altă soluție a instanței decât să ne dea spațiile înapoi eu nu văd. A fost total ilegal”, precizează administratorul.

„Acum trebuie să identific vreo 2-3 milioane de lei pentru a rezolva problema cu lumina și gazul. Noi am scos la licitație debaralele, vreo 40. Nimeni nici nu a întrebat cum mă cheamă. E una când e un bun viitor și alta când bunul e dat în exploatare. Dacă vând o debara, eu nu pot încheia cu proprietarul contract de vânzare/cumpărare, ci doar contract de investiție. Din una în alta, apar probleme. Până nu ne lămurim cu „Ik Invest Grup”i, să-l dăm la o parte, nu putem face prea multe”, a concluzionat Vasiliev.

Avocatul Alexandru Grosu, președintele Comitetului Creditorilor a amintit că „cel de-al doilea bloc nici măcar nu este înregistrat la Cadastru. Oamenii au contracte de investiție, dar ele nu sunt înregistrate la Cadastru ca bun viitor. Ei au la mână doar contractele și cecurile”, amintește acesta.

„Niciodată nu voi permite ca firma „Galsam-Service” să ajungă în faliment. Dacă se va ajunge la asta, atunci foștii proprietari ai firmei ar putea obține mai multe avantaje. Ăsta e scopul lor. Faliment însă nu va fi”, promite Ruslan Vasiliev.

Și Simion Hortolomei, administratorul insolvabilității celeilalte firme, „Iki-Invest Grup”, spune că își dorește finalizarea construcției. „Noi încercăm să găsim o soluție să unim întreprinderile și „Galsam-Service” să poată dezvolta mai departe proiectul. Conlucrare este demult, dar greu găsim punctul comun. Eu sunt adeptul la aceea că prin orice formă să găsim soluția ca să îndestulăm creanțele creditorilor, să le dăm apartamentele”, susține Hortolomei.

Oleg Cojocaru, președinte interimar al Uniunii Conducătorilor Auto, cea care a primit în arendă terenul pe care sunt ridicate blocurile: „Poziția noastră e că persoanele care au furat, trebuie să răspundă, iar sistemul judiciar să le pedepsească. Uniunea nu a primit acea parcare, iar din câte știu, procesul va dura încă mulți, mulți ani”.

„Oamenii puțin au fost duși în eroare”

Deși cei doi administratori susțin că sunt în căutarea soluțiilor pentru finalizarea proiectului, Serghei Zagrenco, directorul companiei „Polisimbol”, cea care a câștigat licitația privind finalizarea lucrărilor de construcție în „casa cu palmieri” menționează că, în curând, ar putea sista lucrările pe care le desfășoară pe șantier, din cauza datoriilor care s-au acumulat.

Serghei Zagrenco, administrator „Polisimbol” SRL

„Contractul prevede că firma care vine să construiască investește 5 milioane de lei după care i se achită banii de către „Galsam-Service”, companie insolvabilă care a solicitat lucrările date. După achitare, iar se investește, se achită – se investește. Oamenii puțin au fost duși în eroare, pentru că li se pare că firma noastră, venind aici trebuie să dea din banii săi casa în exploatare. Nu e așa. Am mai spus, investim 5 milioane, ni se achită, investim – ni se achită. Este prevedere în contract că, în cazul în care beneficiarul nu achită datoria dată, antreprenorul fie poate să continue lucrările, fie poate să le întrerupă. În acest moment este o datorie de circa 9 milioane de lei, dar chiar și așa noi am continuat lucrările, însă probabil ne vom stopa în cel mai scurt timp dacă nu se vor rezolva…”, precizează Zagrenco.

Problema e în faptul că nu mai sunt surse financiare. Oamenii deja și-au pierdut încrederea… Urmau să se valorifice niște spații libere care mai sunt la „Galsam”. Am solicitat încă de la fosta administrație, fie să ni se transmite anumite spații libere, fie să fie propuse spre licitație ca într-un final să se acumuleze surse financiare sau nouă să ni se dea drept garanție aceste spații ca să putem continua lucrările. Asta a fost în iunie 2017. A trecut un an, nu s-a întreprins nimic practic. Anul acesta, în iunie, am depus iarăși o scrisoare, m-am declarat disponibil să preiau spații chiar pentru toată suma chiar dacă în contract era prevăzut că 50% se achită cu bani, 50% e posibil prin preluarea unor spații. Problema e că avem o realitate cam tristă: multe spații sunt grevate, gajate și încă nu sunt legalizate la oficiul cadastral și asta, din păcate, duce la tergiversare. Se estimează că e nevoie de încă circa 38 de milioane de lei ca să se finalizeze construcția. Blocul putem să-l estimăm la 85-90% grad de finisare, dar cu părere de rău în urma expertizei efectuate la casă și proiectelor elaborate noi, s-au depistat unele lucrări care urgent necesită a fi executate. Sistemul de drenaj care nu există împrejurul casei și, practic, ca să înțelegi, pe sub casă circulă ape subterane care prezintă pericol. Plus la asta, au fost construite multe anexe care au fost construite ilegal și fără proiecte și, de fapt, contrar normativelor și expertiza a stabilit că trebuie consolidate anexele date și, într-un final se strânge o sumă care numaidecât trebuie investită”, concluzionează Serghei Zagrenco.

„O soluție ar fi să se găsească un alt antreprenor care este disponibil să investească aceste 38 de milioane fără o garanție. Eu sunt gata să colaborez cu această întreprindere, sunt gata să reziliez contractul sau, ca să nu birocratizăm toată această trecere la alt antreprenor, poate să meargă la sub-antrepriză numai să fie dată casa în exploatare pentru că înțeleg suferința oamenilor”, a conchis Zagrenco.

Fondatorul afacerii „Palmieri și Stele”: „Nu e niciun pericol pentru ca firma să ajungă în faliment”

Eugeniu Ichim în discuții cu reporterii ZdG

Eugeniu Ichim a venit la întâlnirea cu reporterii ZdG la volanul unui automobil Toyota Prius care costă 5-6 mii de euro. Am discutat cu acesta o oră și jumătate, timp în care și-a expus punctul său de vedere asupra situației. Se consideră o victimă a circumstanțelor și susține că are soluția pentru a finaliza construcția. Ichim a acceptat să ne ofere o singură declarație oficială la subiect, fără să răspundă la întrebări.

Raportul de audit (întocmit de Inspecția Financiară, n.r.) este fals, ilegal, el a fost contestat și nu are nicio valoare. El a fost făcut la comandă. Tot ce declară Vasiliev, Grosu și ceilalți sunt niște aberații neargumentate, care nu au nicio bază juridică și documentală. Eu confirm încă o dată că firma „Galsam-Service” nu merge spre lichidare. Ea a fost în incapacitate de plată vremelnică. În august 2016 s-a luat decizia de a restructura și de a finaliza construcția. Eu am susținut în toate acea decizie, cu toate că planul meu de restructurare era cu totul altul. Am susținut planul administratorului doar ca să nu mergem spre faliment. În situația de azi, eu confirm oamenilor că sunt gata să vin în fața lor, cu documente, cu argumente, pentru a demonstra că nu este necesar și nu e niciun pericol pentru ca firma să ajungă în faliment. Urmează de finalizat construcția. Falimentul nu convine nimănui, nici mie. El convine administratorilor Vasiliev, Hortolomei și avocaților, deoarece în baza falimentului, ei își iau ale lor 15%, iar oamenii primesc nu mai mult de 30% din suma investită”, susține Eugeniu Ichim.

„Eu urmează să fiu auzit, nu scuzat, nu iertat…”

„Acum, în baza relațiilor care există între „Iki-Invest Grup” și „Galsam-Service”, eu am un alt plan pe care-l pot propune, realist, unde oamenii nu o să achite nicio sumă suplimentară. Dar, pentru asta, eu urmează să fiu auzit, nu scuzat, nu iertat, pe urmă ne-om lămuri cu cheltuielile și neajunsurile. Eu am doar o vină, că nu am dat la timp obiectul în exploatare. Motivul e că da, nu am calculat foarte bine prognoza și cinstit vă spun, nu am calculat că în 2014 o să fie furat miliardul din bănci și o să fie falimentată Banca Socială, cu care eu aveam relații. Dacă lumea nu înțelege că schimbarea cursului valutar, de la 17 lei la 28 în luna februarie, pe mine m-o „așezat”, iar criza economică din Rusia mi-o „așezat” casa a doua…. Salariul lor (al celor care munceau în Rusia, n.r.) s-a transformat din 1000 de euro în 300, din cauza devalorizării rublei. Atunci ei au venit la mine și au scris cerere de reziliere a contractelor. Eu nu aveam așa mari rezerve de bani ca să continui construcția. Costul acestei construcții, evaluată de o firmă independentă, e de 25 de milioane de euro. Datoriile totale, validate și garantate, la nivelul zilei de azi sunt de 13 milioane de euro. Deci, totul este posibil”, susține unul din fondatorii afacerii „Palmieri și Stele”.

Cât despre relațiile dintre familia sa și familia deputatei Maria Postoico, acesta a precizat că ele nu au influențat vreodată afacerile sale. „Nu am avut nimic cu dna Postoico. Fiica ei a fost juristă. Nu a avut nimic dna Postoico și în genere, nu am avut nicio relație cu politicieni. Noi eram prieteni. Nu am avut acoperire politică. Dacă aveam, nu ședeam 10 luni la pușcărie și nu-mi pierdeam soția”, susține Ichim.