Consilierii din Dubăsari cer demisia lui Policinschi pentru încălcări în gestionarea banilor publici

Mai mulţi consilierii ai CR Dubăsari cer demisia preşedintelui de raion, Grigore Policinschi, după ce Curtea de Conturi (CC) a identificat mai multe practici de nerespectare a cadrului legal şi o serie de nereguli şi încălcări care au afectat procesul bugetar în ansamblu. Potrivit rezultatelor de audit ale Curţii, bugetele locale din Dubăsari au suportat cheltuieli neregulamentare de peste 6 mil. de lei. Preşedintele raionului susţine că nu a avut suficiente surse financiare pentru a angaja un specialist responsabil de auditul intern, însă, în 2011, Policinschi a încasat prime în mărime de 50% din salariu, “pentru muncă asiduă şi conştiincioasă”.

La şedinţa Consiliului Raional Dubăsari din 14 decembrie, curent, consilierii din opoziţie şi câţiva din PCRM au cerut demisia preşedintelui raionului, Grigore Policinschi. Aceştia susţin că, în urma unui control de audit pe anul 2010, au fost identificate găuri de milioane de lei în buget şi, ca urmare a recomandărilor CC, nu a fost îmbunătăţit nici cadrul legal. Şi în 2012, CC a descoperit abateri care au prejudiciat bugetul raional Dubăsari.

Jumătate de milion pentru recepţii

“Am semnalat mai multe încălcări la şedinţele Consiliului, însă majoritatea consilierilor din PCRM nici nu doreau să pună în discuţie aceste subiecte. La şedinţa din 14 februarie, am cerut demisia lui Policinschi. Sesiunea era condusă de un membru al PCRM, care nici măcar nu a vrut să o supună votului. Vom cere în continuare demisia, pentru că avem mai multe materiale drept probă pentru prejudiciile aduse bugetului raional”, susţine Serghei Popa, consilier PDM.

Popa a mai adăugat că, în urma raportului CC, consilierii raionali au scris o petiţie pe care au direcţionat-o organelor de anchetă şi conducerii statului. “Am bătut un semnal de alarmă despre încălcările grave, comise de Policinschi. Au fost făcute cheltuieli de sute de mii de lei doar pentru recepţiile unor delegaţii. Ce delegaţii au fost, noi nu am fost informaţi. Doar Direcţia de Învăţământ a cheltuit 90 de mii de lei pentru recepţii şi preşedintele de raion a cheltuit 494 de mii de lei tot pentru aceste recepţii. Sunt multe încălcări. Policinschi şi-a asumat mai multe împuterniciri, ceea ce contravine legii. Peste 200 de mii de lei au fost redirecţionaţi de la Direcţia Cultură şi Sport către aparatul preşedintelui raionului, pentru majorarea salariilor”, a mai spus consilierul PDM.

Prime pentru Policinschi: 50% majorări la salariu

Potrivit unei decizii a Consiliului Raional Dubăsari din 6 aprilie 2011, cu votul majorităţii consilierilor PCRM s-a decis acordarea unei prime băneşti preşedintelui raionului. “Pentru munca asiduă şi conştiincioasă şi cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Consiliul Raional a decis: Se acceptă acordarea unei prime dlui Grigore Policinschi, preşedintele raionului, în mărime de 50% din salariul lunar stabilit de lege. Prima va fi achitată din contul economisirii mijloacelor pentru retribuirea muncii pe anul respectiv”, se arată în decizia din 6 aprilie 2011.

În raportul CC privind auditul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi gestionării patrimoniului public din raionul Dubăsari pe anul 2011, se arată că discordanţa cadrului legal şi a reglementărilor interne a provocat indisciplină financiară în gestionarea cheltuielilor din bugetele locale.

“Achitarea neregulamentară de către unele autorităţi ale administraţiei publice locale (AAPL) a plăţilor salariale – 1,2 mil. lei, lucrări investiţionale şi de reparaţie în lipsa documentaţiei de proiect – 1,2 mil. lei, supradimensionarea cheltuielilor pentru reparaţii capitale, neprevăzute în documentaţia de proiect – 0,1 mil. lei, neasigurarea de către unele AAPL din raion a calităţii lucrărilor de reparaţii capitale executate – 0,4 mil. lei, cheltuieli pentru asigurarea funcţionării AAPL – 1,5 mil. lei, achiziţionarea de mărfuri, lucrări şi servicii, cu nerespectarea prevederilor legale – 7 mil. lei”, se mai arată în raportul CC.

Ala Morcov, consilieră PLDM în Consiliul Raional Dubăsari, susţine că Grigore Policinschi a spus în cadrul unei şedinţe a consiliului că cei de la CC nu trebuie să-i ceară socoteală cum a gestionat bugetul raional. “Cunoşteam încălcările care au prejudiciat bugetul raionului. Acum avem mai multe argumente, printre care şi raportul CC din 2011. Şi în raportul Curţii din 2010 au fost constatate nereguli. Au fost făcute o serie de recomandări, dar nu s-a întreprins nimic în scopul îmbunătăţirii situaţiei. I-am cerut explicaţii lui Policinschi, iar el a spus că cei de la CC nu sunt competenţi şi nu au ce să-i dea indicaţii şi să-l întrebe ce a făcut cu banii”, mai spune Ala Morcov.

Lipsa unui audit intern la nivel local

În raportul CC se mai spune că, în 2011, s-au constatat abateri şi iregularităţi admise de AAPL în procesul de administrare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi de gestiune a patrimoniului public, fiind atestat şi un management instituţional şi financiar neperformant. CC a subliniat şi lipsa unor persoane responsabile de auditul intern.

Comisariatul Raional de Poliţie Dubăsari nu a asigurat perfectarea regulamentară a actelor de înregistrare a drepturilor de proprietate asupra a două automobile înregistrate în evidenţa contabilă în valoare de 256,3 mii de lei. Bunăoară, microbuzul “Mercedes 508 D”, în valoare de 187,0 mii de lei, deşi a fost procurat la 17 iulie 2006, era înregistrat pe numele unei persoane fizice. De menţionat că, potrivit unui raport de evaluare, prezentat în cadrul auditului, valoarea de piaţă a acestui microbuz, la momentul procurării, nu putea depăşi suma de 126,4 mii de lei. Ca urmare, Comisariatul Raional de Poliţie Dubăsari a suportat iraţional cheltuieli în sumă de 60,6 mii de lei.

Grigore Policinschi, preşedintele raionului Dubăsari, susţine că, la nivel de raion, s-a încercat crearea unei direcţii responsabile de audit, dar că, din cauza salariului prea mic al persoanei responsabile, aceasta şi-a prezentat demisia. “Cadrul legal e imperfect la capitolul realizării auditului intern. Avem nevoie de o persoană responsabilă de auditul intern, care ar fi şi un bun specialist în domeniu. Am angajat o persoană. Avea salariul de 2800 de lei. A văzut că primeşte puţini bani şi s-a eliberat din funcţie. Acum căutăm o altă persoană”, susţine Policinschi.

Policinschi: o campanie de demitere din funcţie

Preşedintele raionului Dubăsari a comentat raportul CC ca fiind parte a unei campanii de demitere din funcţii a preşedinţilor de raion care au candidat pe listele PCRM. “E o campanie la nivel de ţară, pentru demiterea unor preşedinţi de raion. Uitaţi-vă atent în ce raioane se face auditul. Sigur că raportul CC mă pune pe gânduri. Mai mult ca atât, mă bucur că are rezonanţă. Eu sunt obligat să execut deciziile autorităţilor locale. La ultima şedinţă, când au încercat consilierii să mă demită, nici măcar nu au ştiut cum să includă chestiunea pe ordinea de zi. În urma auditului CC, am avut deja vreo patru întâlniri cu primarii din raion. Urmează şi altele”, a mai spus Policinschi.

Sergiu Ştirbu, şeful Direcţiei Centru a Direcţiei generale nr. III (auditul autorităţilor publice locale) din cadrul CC, susţine că, în raportul CC, au fost înregistrate mai multe abateri de la lege, venituri ratate şi cheltuieli efectuate fără un cadru regulamentar adecvat. “Au fost aprobate regulamente care contravin legislaţiei. Sunt mai multe nuanţe, inclusiv la Comisariatul de Poliţie Dubăsari s-a făcut un audit al Ministerului de Interne. Urmau chiar să fie restituite nişte sume de bani. Unde există probleme de neregularitate, autorităţile locale trebuie să intervină”, a mai spus Ştirbu.

Raportul CC privind auditul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi gestionării patrimoniului public din raionul Dubăsari pe anul 2011 a fost trimis la Procuratura Generală pentru examinare şi conducerii statului – pentru informare.

Investigaţie realizată în cadrul proiectului “Promovarea bunelor practici de monitorizare a procesului decizional la nivel local”, implementat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Programului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. gheorghe

    O cumparat Policinschi Kater, pentru ce lui ? iaca bine ca nu s-a tras inca un avion personal… pentru orice eventualitate …

  2. Nicolae

    Asa Presedinte trebue pus ls duba,este prietenul lui Voronin,are mania de a fura.Cam mult sa retine ca Presedinte!

  3. ion

    Cheorghe tu nu vezi,ca ei nau rusine,nici frica de noi.NE au de prosti. uite cum pun macaroane pe urechila TV in presa.Neau impartit tara in doua pe unii ii sperie cu Rusia pe altii cu Romania,si fac ce vrau din parlament ministru presedinte de raion toti trec in partidile de la guvernare (treuca) unde nui controleaza nimeni.

  4. Ileana

    La acei consilieri care nu pot dormi nopțile și cer demisia Președintelui raionului, eu le propun un remediu foarte bun ca să-și potolească oleacă uscătura în gît de atîtea strigăte – mai beți dragii mei puțină apă să vedeți că ajută, și mai luați-vă cîte un stuf și suflați adînc din plămîni. Vă urez succese!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *