Călătoriile oficiale, finanţate ca o calamitate naturală

La jumătate de an, Fondul de Rezervă (FR) al Guvernului a fost golit în totalitate. Deşi acest Fond este destinat unor situaţii excepţionale, cum ar fi inundaţiile din acest an, Guvernul a cheltuit cea mai mare parte din bani pe vizitele şefului statului în alte ţări şi pe acţiuni care ar fi trebuit finanţate din bugetul de stat. În consecinţă, FR, în loc să acopere cheltuielile în cazul unor situaţii excepţionale, acoperă cheltuielile Guvernului.

FR este un fond bănesc destinat finanţării unor cheltuieli şi acţiuni care survin pe parcursul anului, dar care nu sunt prevăzute în bugetul de stat. Conform Legii despre regulamentul privind utilizarea mijloacelor FR, aceste acţiuni ar fi: înlăturarea efectelor calamităţilor naturale şi avariilor, efectuarea alegerilor anticipate şi referendumurilor, ajutorul financiar acordat altor state. Instituţia responsabilă de gestionarea banilor din FR este Guvernul, care dispune utilizarea banilor prin Hotărâri de Guvern. Serviciul de presă al Ministerului Finanţelor ne-a comunicat că suma alocată pentru FR în 2008 este de 46 mil. lei. În primul semestru s-au cheltuit 33,3 mil. lei. Nişte calcule simple arată că pentru semestrul II au rămas 12,7 mil. lei.

Calamităţi naturale vs călătorii oficiale

Valeriu Prohniţchi, analist economic de la Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, afirmă că a avut loc o cheltuire nesăbuită a banilor publici din FR. Guvernul nu are o politică clară pentru gestionarea FR, fiind vizibilă o proastă planificare a repartizării banilor. Suma rămasă în FR este foarte mică pentru acoperirea pagubelor produse de inundaţii.

Veaceslav Ioniţă, analist economic la IDIS Viitorul, spune că, în prezent, nu a mai rămas nimic în FR. Potrivit informaţiei privind repartizarea şi utilizarea mijloacelor FR, în primul simestru al anului 2008, cele mai multe cheltuieli sunt făcute pentru călătoriile în străinătate ale preşedintelui Voronin. De asemenea, sunt alocaţi bani pentru reparaţii capitale ale unor clădiri, pentru manifestări culturale. Finanţarea acestor acţiuni, care nu au nimic în comun cu situaţiile excepţionale, ar fi trebuit planificată din bugetul de stat. Asta pentru a evita situaţiile în care avem astfel de calamităţi precum inundaţiile actuale şi nu ştim cum să le facem faţă din moment ce în FRG nu mai sunt bani, a menţionat Ioniţă. „Dacă banii din FRG nu sunt destinaţi corect, vinovat de acest lucru se face Guvernul. În acest caz Parlamentul ar trebui să facă o interpelare Guvernului, în care ar solicita modalitatea utilizării banilor din fond şi ar putea cere demisia Guvernului”, a specificat Veaceslav Ioniţă.

Potrivit ministrei Finanţelor, Mariana Durleşteanu, repartizarea şi alocarea mijloacelor din FR se efectuează în strictă concordanţă cu destinaţia prevăzută în hotărârile Guvernului adoptate în acest sens.

Fondul de rezervă – o sursă de relaxare şi de delapidări politice

Leonid Bujor, deputat AMN, spune că cheltuirea FR în jumătate de an este un lucru anormal. „Noi, împreună cu colegii din alte partide, am atras atenţia în nenumărate rânduri că banii din FRG au fost cheltuiţi nejustificat. Chiar dacă guvernul afirmă că aceşti bani ar fi fost utilizaţi corect, nu este chiar aşa”. Potrivit liderului AMN, în asemenea situaţie ar trebui ca partidele să invoce o şedinţă extraordinară a Parlamentului, la care s-ar recomanda modificarea legii bugetului pentru anul 2008 şi s-ar propune alocarea de mijloace suplimentare la buget. Or, pentru ajutorarea familiilor afectate în urma inundaţiilor sunt necesare sume impunătoare.

Igor Klipii, deputat PD, menţionează că FR a fost dintotdeuna o sursă de delapidări politice. „Guvernul a făcut ce a vrut cu aceşti bani. Comuniştii s-au relaxat un pic şi au cheltuit banii după bunul lor plac. Ei nu au prevăzut că vom avea o astfel de calamitate. În aceste condiţii însă, Parlamentul ar trebui să convoace o sesiune extraordinară, în cadrul căreia să se discute despre situaţia creată şi despre bugetul necesar pentru acoperirea ajutoarelor oferite. Din păcate, acest lucru încă nu se întrevede. Partidul de guvernământ ar putea transforma activităţile de ajutorare a sinistraţilor într-o campanie de propagandă electorală, deşi mi-i teamă că nu va face faţă cheltuielilor, deoarece necesităţile sunt prea mari.

Veronica RUSSU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. disident

    interesanta abordare a problemei, ue! as fi vrut sa te vad ce ai fi facut daca erai si tu printre “utopaiushie”, iar cineva iti spunea ca acest lucru e probema ta pur personala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *