Avalanşa dosarelor la CEDO abia urmează

Este alarmantă situaţia privind posibilele condamnări ale R. Moldova la CEDO, a declarat Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, care susţine că avalanşa de dosare abia urmează să vină, iar majoritatea celor examinate deja la Curte au fost obiectul corespondenţei secrete.

“Toate ilegalităţile care s-au comis pe parcursul celor opt ani de guvernare comunistă încep să dea de ştire. Doar pe parcursul lunii ianuarie curent, Curtea i-a comunicat guvernului despre 25 de dosare – cam câte unul pe zi. Este o situaţie alarmantă”, a declarat Alexandru Tănase, care susţine că, deşi aceste ilegalităţi au fost comise de fosta conducere, în calitate de Guvern, noua conducere este obligată să repare această situaţie.

20 de milioane de euro pentru o datorie

În şase-şapte luni, Guvernul riscă să piardă la CEDO un dosar care va sărăci bugetul public cu o sumă record – aproximativ 20 de milioane de euro. Dosarul, extrem de important, a fost comunicat Guvernului în luna ianuarie, iar acum se încearcă a găsi soluţii, cum ar fi negocierea unei înţelegeri, a declarat Ministrul Justiţiei.

Acest litigiu se referă la o situaţie de acum vreo 15 ani, când Guvernul R. Moldova importa energie electrică din România. “Jumătate din suma datorată a fost achitată, iar jumătate a rămas neplătită. Mai apoi, datoria a fost cesionată unei companii terţe, care s-a adresat în instanţa moldovenească pentru a-şi întoarce banii. Au câştigat dosarul şi totul ar fi fost bine, dacă n-ar fi intervenit instanţele noastre economice, care au revizuit şi anulat actul judiciar anterior. Prin urmare, dintr-o datorie care aparţinea, cel puţin aparent, unei persoane private, a devenit datoria statului”, a explicat Alexandru Tănase.

Greşelile Guvernului Tarlev la CEDO

Un alt dosar care ar putea fi pierdut la CEDO până la sfârşitul anului de Guvernul moldovean vizează compania transnistreană de telecomunicaţii “InterDnestrCom”. Acum câţiva ani, “InterDnestrCom” a cumpărat de la Guvernul Tarlev o licenţă pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă. Condiţiile în care a fost acordată aceasta au fost net favorabile faţă de cele acordate anterior. Companiei transnistrene i-a fost acordată licenţa fără concurs, cu posibilitatea de a opera pe întreg teritoriul Moldovei, la un preţ de 1 milion de dolari, în comparaţie cu 8 milioane, plătite de primul operator de pe piaţă.

Ulterior, autorităţile moldovene au anulat licenţa acordată, dar au refuzat să întoarcă banii, sub pretextul că firma nu este rezidentă în R. Moldova. În cazul pierderii acestui dosar, Guvernul va fi obligat să plătească mult mai mult, a declarat Tănase, care a explicat că, prin prisma prevederilor Codului Civil, toate aceste sume se indexează la sfârşitul fiecărei luni.

Judecătorii nu pot plăti financiar pentru propriile decizii

Potrivit calculelor efectuate de Ministerul Justiţiei, primul dosar costă Guvernul în jur de 200 de mii de dolari pe lună, iar cel cu “InterDnestrCom”, 30 de mii de dolari pe lună, bani care vin din buzunarul cetăţeanului, a specificat ministrul.

Alexandru Tănase a explicat că nu este posibil, la momentul actual, ca aceşti bani să fie plătiţi de către judecătorul care a pronunţat o hotărâre ilegală. “Pentru a încasa în ordin de regres de la cineva un singur leu, este nevoie de un act care constată vinovăţia lui. În cazul judecătorului, actul acesta este sentinţa penală de condamnare. Niciodată nu vei putea obţine o sentinţă penală de condamnare a unui judecător care a pronunţat o hotărâre ilegală, deoarece este apriori imposibil de constatat caracterul penal al faptei. Judecătorul, potrivit legii, judecă la intima sa convingere”, susţine ministrul, care crede că nu trebuie să ne concentrăm atenţia asupra rambursării acestor sume de bani, dar asupra procedurilor disciplinare, încât judecătorii respectivi să nu mai repete astfel de situaţii.

Dosarele de la CEDO, consecinţa indicaţiilor secrete

Majoritatea dosarelor care s-au examinat la Curtea Europeană au fost obiectul corespondenţei secrete, a declarat Ministrul Tănase. “La minister am evaluat volumul şi natura politică a documentelor secretizate. Am avea ce să desecretizăm, dar nu ar avea interes public, deoarece se referă la proiecte de legi, avize. Dacă până în 2001 în Ministerul Justiţiei era un singur registru al documentelor secrete, în următorii opt ani, au fost vreo şapte”, a declarat Tănase.

În replică, ex-ministrul Justiţiei Vitalie Pârlog a declarat că “aceste declaraţii nu se bazează pe vreun suport juridic”. El crede că aceasta este o încercare de a discredita fosta putere. “Eu consider că acest lucru nu este normal şi în interesul tuturor, inclusiv al lor. Să demonstreze dânşii că sunt mai corecţi şi mai frumoşi. Atâta timp a trecut de când sunt ei la guvernare, dar să vorbeşti în continuu despre fosta guvernare nu este corect”, este convins Pârlog

Administrarea statului prin corespondenţă secretă

În perioada comunistă, toată administrarea statului se făcea prin corespondenţă şi proceduri secrete. Existau două lumi paralele: lumea formală, pe care o vedea cetăţeanul la televizor – cum ridicau deputaţii mâna, se vota; şi realitatea, în care exista un sistem paralel, în fruntea căruia stătea instituţia prezidenţială, ce dădea dispoziţii şi indicaţii absolut în toate domeniile, inclusiv în cele în care statul nu ar trebui deloc să se implice, susţine ministrul justiţiei. Acesta este sigur că, în prezent, un asemena mecanism nu există. “Noi acest sistem l-am rupt, nu ai posibilitatea să intervii politic. Aceasta este cea mai mare realizare, ca produs al schimbării politice”, crede ministrul.

Eliminarea corupţiei prin incoruptibilitatea judecătorilor

Alexandru Tănase este sigur că, dacă se elimină corupţia din justiţie, aceasta va dispărea şi din celelalte domenii în cel mult un an. Potrivit ministrului, corupţia există deoarece nu ai cum să-l sancţionezi pe cel corupt, pentru că judecătorii fac ceea ce doresc. Asta-i marea problemă, crede Tănase.

În viitorul apropiat, Colegiul disciplinar şi cel de calificare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vor începe să examineze toate dosarele ce vizează plângerile împotriva judecătorilor, a comunicat ministrul, fiind convins că nu va rămâne nici o plângere nesoluţionată, iar judecătorii care au încălgcat legea vor fi sancţionaţi foarte dur şi exclusiv prin instrumente legale.

“Sunt judecători care lucrează de o viaţă şi împotriva cărora n-am avut nici o plângere. De regulă, plângerile vin împotriva unora şi aceloraşi persoane. Nu-s atât de multe pe cât se crede. 10 la sută din corpul de judecători dacă ar fi puţin scuturat şi purificat, să vedeţi cum au să meargă lucrurile în justiţie”, a conchis Tănase.

Tatiana EŢCO


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. matasaru2004

    cu 10 zile-n urma am castigat un proces pe ,,retinere abuziva,, care a fost pe rol apoi scos si iar …. aproape 2 ani de zile de hartueala prin instante.
    Ce se observa acum in deciziile/hotararile tot acelor judecatori:
    -daca pana la noua guvernare judecatorii scoteau decizii dupa cum vroea ,,Partidul,,
    ,acum in 2010 inventeaza hotarari (intermediare-si lupul satul,si oaea intreaga,,,,dar mai tipic cazului e ,,,si cu p..la-n p..zda,si cu sufletul in rai,,) numai ca sa-si pastreze fundul pe fotolilile lor de judecator.
    Exemplu:pentru retinerea abuziva la CEDO ar fi costat RM 4-7 mii de euro.Acum ,aici in RM dupa 2 ani de hartueala prin instante am primit castig de cauza si 500 lei ca repararea daunei morale si materiale si cheltueli de judecata -500 lei(dar contractul cu avocatul 1500).
    Asta e bataea de joc/Justitia RM,sau
    Justitie de dragul fotoliului cald si nicidecum sa se respecte Legea.
    Numai pentru grija fata de asa Judecatori si respectarea Legii ma face sa merg pana la …….CEDO.

  2. matasaru2004

    cu 10 zile-n urma am castigat un proces pe ,,retinere abuziva,, care a fost pe rol apoi scos si iar …. aproape 2 ani de zile de hartueala prin instante.
    Ce se observa acum in deciziile/hotararile tot acelor judecatori:
    -daca pana la noua guvernare judecatorii scoteau decizii dupa cum vroea ,,Partidul,,
    ,acum in 2010 inventeaza hotarari (intermediare-si lupul satul,si oaea intreaga,,,,dar mai tipic cazului e ,,,si cu p..la-n p..zda,si cu sufletul in rai,,) numai ca sa-si pastreze fundul pe fotolilile lor de judecator.
    Exemplu:pentru retinerea abuziva la CEDO ar fi costat RM 4-7 mii de euro.Acum ,aici in RM dupa 2 ani de hartueala prin instante am primit castig de cauza si 500 lei ca repararea daunei morale si materiale si cheltueli de judecata -500 lei(dar contractul cu avocatul 1500).
    Asta e bataea de joc/Justitia RM,sau
    Justitie de dragul fotoliului cald si nicidecum sa se respecte Legea.
    Numai pentru grija fata de asa Judecatori si respectarea Legii ma face sa merg pana la ………………………………………CEDO.

  3. Avocat Vitalie Postolache

    Stimate Dle matasaru2004,Va recomand sa va adresati la un avocat competent pentru a putea mai bine argumenta cererea dvs privind incasarea prejudiciilor morale, conform standartelot impuse de Curtea Europeana.
    Personal cunosc mai multe decizii judecatoresti cind s-au acordat sume mai mari, daca avocatul a putut justifica aceste sume.

  4. Clara

    Schimbarea conducerii tarii nu a schimbat modalitatea de lucru a justitiei. Cum existau dosare la comanda asa si in prezent actuala conducere le “fabrica”, numai ca acum avem un regizor sub nume “TANASE SHOU”.
    Ce fel de drepturi a omului spuneti Dvs, Domnule Ministru, daca insusi Dvs. le incalcati. Rusine!!!!
    Dosare au fost si vor fi la CEDO, insa acum dosare vor fi din perioada asa zisei “democratii”.

  5. Mara

    Totul pe vechi.Aceeasi Marie cu altà pàlàrie.In lumea civilizatà cine greseste plàteste.Numai in Moldova plàteste mos Ion.Is mai presus de lege sarlatanii care au gresit intentionat,lingind pardonul regimului? Legea nu e egalà pentru toti?Acum sà plàtesc eu? Ce dracu,TANASE,inventezi? Sau sunteti si voi cu degetele in borcan? Orice gresealà in orice meserie individul ràspunde, iar tàlharii judecàtori erau bine-mersi atunci si stau si mai bine acum,o haità de dulài turbati.Adicà TANASE, sunteti impotenti,la ce dracu va votat lumea ca sà te miorlài acum? Un post public se ocupà prin concurs ca in lumea civil.,nu i-l dà tat-su de zestre ca in comunizm,ca in Moldova,adicà.Ce profesionisti sunt àstea ca tot au gresit 8 ani,adicà au nenorocit lumea? TANASE,pune-le sapa in mànà,c-au sà ti-o punà ei pe urmà si nu inventa cai verzi pe pereti.SCHIMBARI,nu fotolii calde cu salarii de magnati pe banii lui mos Ion(publici),coruptie si cumetrizm.TOTI SUNTETI DE O BAIE,cànd ajungeti acolo.

  6. dac

    Perderi sunt.Sa stabilit pe cale legală că aceste perderi au survenit în urma REBUTULUI CAUZAT de deciziile incorecte ale unor judicători CONCREŢI,care au fost plătiţi din bani publici pentru servicii, CALITATIVE.Toată lumea bună ştie, că REBUTUL SE ÎNLĂTURĂ DIN CONTUL FĂPTAŞILOR.De ce să facem multă TRĂNCĂNIALĂ.DACĂ SE VREA cu adevăr CORECTITUDINE ,VINOVAŢI SĂ PLĂTIASCĂ, căci NOI, societatea am plătit judecătorul pentru servicii CALITATIVE.Pentru rebut să plătească cei ce la-u comis.AŞA ESTE JUST.

  7. Mara

    pàrlog are de comentat? dar dacà ar face ciocul mic si si-ar bàga in capul cel de magiun inàcrit in loc de materie cenusie,cà pentru un oficial,care ia bani publici cu carul, nu existà “ei”,”noi”,ci existà o datorie fatà de cotribuabil, si nu-l convinge nici trenul de “jalbe”la CEDO,adicà neagà evidenta,mitocanul.ministrule,folosesti cu plàcere sintagma “din buzunarul cetàteanului”,dar de ce nu mai exact “din b.judecàtorului”? ministrule,dacà,murind de durere,la masa de operatie iti picà un chirurg “profesionist” gen he-moroianu,care “greseste si tot greseste”,il accepti? stiu ràspunsul,si atunci de ce lumea,care nu-i ministrà,nici parlamentarà,dar plàteste din greu salariu ministrului,parlamentarului,lui he-moroianu,trebuie sà accepte toate gunoaiele? ministrule,ai mai multe plàngeri impotriva unui singur judecàtor;si de ce-l mai tii acolo? cel mult o plàngere si cu aia sà moarà.in felul àsta isi bagà gràunte in cap si ceilalti,care au poftà de gresit mereu.dai de inteles, ninistrule,cà drac la drac trage…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *