Atac asupra Bibliotecii Naţionale

298-bibliotecaBiblioteca Naţională este în pericol! Un om de afaceri turc încearcă, prin diverse metode, să construiască între cele două blocuri ale instituţiei un centru multifuncţional de oficii. “În cazul unor săpături subterane, clădirile bibliotecii, vechi de peste 100 de ani, s-ar putea prăbuşi”, crede Alexei Rău, directorul Bibliotecii Naţionale. Pentru a nu permite construcţia clădirii, angajaţii bibliotecii ies în stradă, blocând accesul constructorilor pe şantier.

Firma acuzată că a început construcţia ilegal se apără şi face referire la o lege nouă, publicată în Monitorul Oficial pe 3 septembrie 2010, care îi oferă, aparent, dreptul de a construi fără a avea autorizaţie în scris de la Primărie.

La sfârşitul anului 2008, firma “Green Hils Nistru” SRL a propus Consiliului Naţional de Experţi pentru protecţia monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii (MC) conceptul construirii unui centru multifuncţional de oficii de menire social-culturală, cu parcări subterane pe str. 31 august, 78/1. Pe această stradă sunt amplasate cele două clădiri ale Bibliotecii Naţionale, considerate monumente de importanţă naţională. Totodată, în perimetrul acestei străzi se află şi centrul istoric al Chişinăului, inclus şi el în registrul monumentelor R. Moldova şi beneficiind de protecţie din partea statului. Astfel, conform legislaţiei în vigoare, orice fel de construcţie se face doar în baza avizului pozitiv al Consiliului Naţional de Experţi pentru protecţia monumentelor istorice din cadrul MC.

S-au folosit de o semnătură fictivă

După dezbateri, membrii consiliului au decis să respingă conceptul, considerând că clădirea va deveni o dominantă în acest spaţiu, ea fiind de două ori mai înaltă decât sediile Bibliotecii Naţionale. „Biblioteca se va pierde ca volum. Nu se acceptă”, a fost concluzia unanimă a membrilor consiliului. Astfel, firma “Green Hils Nistru” SRL nu avea dreptul să înceapă lucrările de construcţie.

La acel moment, însă, a intrat în scenă Nicolae Răileanu, pe atunci vicepreşedintele Consiliului Naţional de Experţi şi cel care a condus şedinţa în care conceptul a fost respins. La puţin timp după şedinţa consiliului, acesta a semnat o rezoluţie prin care permitea construcţia. El a pus semnătura şi ştampila pentru a demonstra că acţiunile sale sunt coordonate cu MC. Astfel, folosindu-se de acea “autorizare”, firma a început construcţia.

“Semnătura lui Nicolae Răileanu nu are putere juridică, chiar dacă în baza ei s-a început construcţia clădirii. Singurul care poate decide este Consiliul Naţional de Experţi, iar acesta nu a permis construcţia”, a declarat Sergius Ciocanu, şeful Direcţiei patrimoniu cultural şi arte vizuale din cadrul MC.

Nicolae Răileanu s-a pensionat la câteva luni de la investirea noului Guvern şi acum nu mai activează în cadrul MC. La Procuratura Generală, dar şi la CCCEC există plângeri prin care se solicită deschiderea unui dosar penal pe numele său.

Fără autorizaţie, lucrările continuă

Alexei Rău, directorul Bibliotecii Naţionale, ne-a povestit că blocurile instituţiei pe care o conduce se află într-o stare deplorabilă, iar săpăturile din zonă ar prejudicia trăinicia lor. “Când merg maşinile pe stradă, clădirea vibrează. În multe încăperi apar fisuri. Cei care construiesc “monstrul” vor să facă parcări subterane. Ar distruge biblioteca”, crede Rău.

Pe 27 septembrie, Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii din cadrul Primăriei mun. Chişinău a respins şi ea cererea ÎM “Green Hills Nistru” SRL de perfectare şi eliberare a autorizaţiei de construcţie.

“Pentru a amplasa astfel de clădiri într-o zonă istorică a oraşului, este necesară, inclusiv, consultarea populaţiei. Terenul adiacent Bibliotecii Naţionale poate fi utilizat ca o zonă de recreare şi odihnă”. Acesta a fost răspunsul primit de MC de la Inspecţia de Stat în Construcţii.

Chiar şi în aceste condiţii, nicio instituţie abilitată nu a încercat să stopeze până acum lucrările. Astfel, angajaţii Bibliotecii sunt nevoiţi să iasă în stradă pentru a împiedica muncitorii să intre pe şantier. “Am făcut un fel de demonstraţie şi am blocat accesul, ca să nu poată intra în curte să sape tranşee pentru cabluri. Fără curent electric, ei nu pot lucra”, a spus Alexei Rău, care este dispus să-şi scoată angajaţii în stradă până când dreptatea va triumfa. Rău a încercat să vorbească cu investitorul turc. “Eu îi spuneam că mă doare inima pentru viitorul bibliotecii, iar el mi-a replicat: “Dacă vă doare, duceţi-vă la medic”.

Inspecţia de Stat se face că plouă

Sergius Ciocanu spune că Ministerul Culturii nu poate acţiona în niciun fel. “Dacă legislaţia la noi funcţionează, construcţia va fi stopată, dacă nu, aşa cum s-au mai întâmplat multe lucruri în detrimentul monumentelor, nu am să mă mir dacă totuşi se va construi mai departe acea clădire”, a conchis doctorul în arhitectură.

Stoparea lucrărilor unei construcţii neautorizate ţine de competenţa Inspecţiei de Stat în Construcţii. O altă cale este judecata. Vladimir Gîrlacu, şeful adjunct al Inspecţiei de Stat în Construcţii a municipiului Chişinău, s-a declarat uimit de faptul că pe str. 31 august se construieşte ceva. Acesta ne-a spus că instituţia la care lucrează a primit sesizările de la Ministerul Culturii şi de la Biblioteca Naţională vizavi de acest subiect şi că a trimis la Primărie cerere de a nu acorda autorizaţie de construcţie firmei respective. “Ei nu am cum să lucreze acolo fără autorizaţie. Bibliotecarii să cheme poliţia dacă cineva încearcă să se ducă pe şantier. Poate nişte bandiţi din Siberia vin acolo, eu de unde să ştiu. Nu cred că cineva încearcă să construiască”, a menţionat Gîrlacu.

Compania se apără cu legea

Avocatul Companiei „Green Hills Nistru” a declarat pentru ZdG că firma deţine toate documentele necesare, inclusiv autorizaţia de drept de la Primăria mun. Chişinău pentru a construi. “Noi am prezentat toate actele necesare, iar Primăria nu ne-a dat refuz în scris. Faptul că ei refuză să ne dea autorizaţia pe suport de hârtie nu înseamnă nimic. Conform legii, autorizaţia se consideră eliberată, dacă nu primim refuz în scris. Noi am înştiinţat Inspecţia de Stat în Construcţii că începem lucrările. Nimeni nu ne-a interzis să construim”.

Legea cu privire la autorizarea lucrărilor de construcţie pe care se bazează avocatul companiei a fost publicată pe 3 septembrie 2010. Articolul 12, alineatul 6, menţionează că “dacă emitentul nu a respectat termenul stabilit la alin. 1 (Autorizaţia de construire se emite în baza cererii, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia) şi nu a informat în scris solicitantul (beneficiarul) despre refuz, autorizaţia de construire se consideră eliberată. În acest caz, solicitantul (beneficiarul) este în drept să înceapă executarea lucrărilor, informând în scris emitentul şi Inspecţia de Stat în Construcţii”.

Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii din cadrul Primăriei, cea care a respins, la 27 septembrie, cererea de eliberare a autorizaţiei de construcţie pentru “Green Hills Nistru”, este condusă de Gheorghe Răileanu, după unele surse, fratele lui Nicolae Răileanu, în baza dispoziţiei căruia a început construcţia. De la responsabili din cadrul direcţiei am aflat însă că aceştia au trimis scrisoarea în care refuză să elibereze autorizaţia pe adresa companiei „Green Hills Nistru”.

Victor MOŞNEAG



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Tatiana

    Cred ca este de competenta Primarului D.Chirtoaca sa rezolve aceasta problema.Nu cred ca dl.Primar nu stie de aceasta situatie…

  2. Ludmila

    Si asta se intimpla la doi pasi de primarie…imaginati-va ce se petrece in oras cu alte cladiri,monumente istorice si de arhitectura.D-le primar,ridicati pardonul din fotoliu si mergeti pina la Biblioteca Nationala!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *