Interviu cu antreprenoarea Diana Crudu: „R. Moldova – fără un Centru Agroalimentar, dar cu un proiect falimentar ca „Arena Chișinău”

Diana Crudu a făcut Economie și Administrarea Afacerilor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Ulterior, a gestionat afaceri în domeniul agriculturii. În acest an, a fost numită secretară de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), funcție din care a plecat la scurt timp. ZdG a discutat cu Diana Crudu despre plecarea de la MADRM, despre felul în care funcționează sau nu lucrurile în agricultură, dar și despre ce se putea construi în loc de „Arena Chișinău”.  

• D-na Crudu, luând în considerare că în domeniul agriculturii în R. Moldova lucrurile nu stau tocmai bine, de ce ați ales să faceți anume asta? 

• Cred că nu eu am ales domeniul, ci el m-a ales pe mine. Îmi doream să fac carieră în justiție, mă vedeam judecătoare sau avocată, dar a trebuit să pun umărul la dezvoltarea afacerilor părinților, cu un alt unghi de abordare față de ceea ce făceau ei atunci. Făcând niște stagii de practică în SUA și Olanda, am zis că trebuie să schimbăm radical acest sistem, adică orientarea doar spre producere, fără a ști să vindem. Nu am avut încotro, efectiv am fost pusă în situația să renunț la o carieră academică, cu toate că am avut ocazia să rămân acolo. A trebuit să revin și să pun umărul aici, pentru că totul se cam ducea de râpă. 

• Ați zis de justiție. Cum credeți că influențează starea sa de acum dezvoltarea  agriculturii? 

• Direct. Eu am zis că agricultura R. Moldova o să meargă bine când o să meargă justiția bine. Nu știu cum va fi de acum încolo, dar până acum organele noastre de control nu și-au făcut deloc treaba. Vă dau un singur exemplu. În prima lună a anului 2019, în R. Moldova, au intrat din Ucraina peste 4 mii de tone de mere, cărora li s-a schimbat eticheta și au intrat apoi în Rusia, în condiții de embargou. Sunt răspunsuri oficiale de la ANSA…

• Există dovezi documentare că asta s-a întâmplat?

• Da. Și atunci când tu stăteai cu mărul în depozit și nu erai capabil să-l vinzi cu 4 lei/kg, alții își „rezolvau întrebările” prin simplul schimb de etichete. Vă imaginați cum era dacă am fi avut pe cineva care să verifice cu adevărat ceea ce se întâmplă cu reexporturile noastre? Situația agricultorilor ar fi fost cu totul alta. Dacă Consiliul Concurenței și-ar face treaba, lucrurile ar sta altfel. Spre exemplu, aceste înțelegeri cu achizițiile la struguri – oamenii se întâlnesc prin beciuri, unde stabilesc un plafon maxim și achiziționează cu cât vor ei. Nu contează că e un preț care nu acoperă costurile, ei știu că omul va vinde și cu 2 lei. Și atunci, nu putem vorbi de o agricultură sănătoasă și de speranțe că aceasta va merge bine, atâta timp cât toate domeniile nu vor merge bine. În general, până nu vom avea o clasă politică care să aibă o voință de fier, nu o să se schimbe nimic. Au trecut cinci ani de când am semnat acordul cu UE. Pe principiul reciprocității, R. Moldova poate exporta în UE 4 mii de tone de carne de pui, respectiv, UE poate aduce în R. Moldova tot atât. Însă tot ce vedem azi în crenvurștii din comerț e carne de import. Până la ora actuală, R. Moldova nu a exportat niciun kg de carne de pui, pentru că nu are un laborator acreditat, care să elibereze aceste certificate, astfel încât producătorii să poată exporta. Asta e o mare problemă. Avem un proiect falimentar – „Arena Chișinău”, dar niciun centru agroalimentar și nici nu avem un laborator acreditat. Cu un milion și jumătate de euro s-ar fi putut face un laborator conform cerințelor UE, astfel încât oamenii noștri să poată produce și exporta. Când vezi asemenea lucruri, îți dai seama că degrabă nu ieșim din toate acestea. Am avut un mare noroc de dezvoltarea relațiilor cu România. Acolo s-a dus mult mai mult și s-au făcut vânzări mult mai mari, decât în întreg spațiul CSI. Din păcate, nu se promovează asta. Oamenii au impresia că exporturile spre ruși sunt salvarea noastră. Nici pe departe. Avem nevoie de o schimbare de abordare totală în privința relațiilor țării noastre cu țările UE. Avem o mare problemă și cu promovarea produselor noastre. Există MIEPO, agenție care promovează exporturile, dar la care lucrează un singur om. Iar acela e prins în rapoarte și nu reușește să caute parteneri de dezvoltare. 

• Apropo, dar dvs. de ce ați plecat de la minister?

• A fost o greșeală că am acceptat să mă duc, în primul rând. Când am mers acolo, mi-au fost suficiente patru zile ca să înțeleg că ei gândesc total diferit de felul în care o fac eu. MADRM are o abordare de genul că ministerul nu e obligat să caute oamenilor piețe, ci trebuie să facă politici. Și eu mă întreb: dar politicile spre ce trebuie orientate? Când m-am dus, aveam o agendă ambițioasă. Îmi doream să avem o lege bună a raftului, care să oblige marile rețele de magazine să ia pe rafturi măcar 50% din produsul autohton. Abordarea ministerului e una mult mai delicată – că noi nu trebuie să-i supărăm, că noi trebuie să negociem cu ei. În cel mai bun caz, noi trebuie să punem stegulețe cu drapelul nostru, ca oamenii să identifice produsele locale. Dar, nu putem așa. În situații de criză, noi avem obligația să acționăm cu măsuri dure. Altfel, ne înghit. După aceea, lucrând în consultanță, am înțeles că mulți bani se ratează din cauză că nu avem un cadru, un pachet agricol sănătos. Spre exemplu, noi nu avem legea irigării din apele subterane și apele de suprafață. Avem râurile Prut și Nistru, din care poți iriga, dar pe centru practic nu avem surse de apă. Nu poți face o agricultură performantă fără apă. Eu tare mult mi-am dorit ca oamenii noștri să aibă acces la surse de apă, pentru că mulți bani nu se pot accesa din moment ce nu putem avea o claritate cu irigarea. Eu știu că bugetul e devalizat, că acest fond de subvenționare nu ajunge. Nu avem bani, dar ce ne încurcă să facem niște legi bune, care ar permite agricultorilor să se dezvolte?  Când mergi acolo și presupușii tăi subordonați îți zic că trebuie să le spui mulțumesc, pentru că nu au emigrat… 

• Așa vă spuneau?

• Da. Și atunci tu înțelegi că nu ai timp de pierdut acolo și că în mediul asociativ, printre colegii agricultori, poți fi o portavoce mai bună și poți pune presiune pe cei care trebuie să lucreze. Eu în 2-3 săptămâni m-aș fi trezit în situația în care ar fi trebuit să le găsesc o scuză celor din guvern și minister că deja, într-adevăr, trăim mai bine. M-aș fi compromis în fața colegilor din domeniu. Și atunci am zis că nu e de mine să stau acolo, în ședințe interminabile, să mă uit la imagini în Power Point, ca să mi se spună în final de ce nu pot face acel lucru, cât de greu este să modifici o lege și câtă birocrație avem. Care, de altfel, ne va trage înapoi încă mult timp de-acum încolo.

• În opinia dvs., de ce R. Moldova, care se declară o țară agrară, nu-și poate vinde produsele? 

• Pentru că nu există voință politică. Cine vrea, își face ordine la el acasă. Am avut interese mari la export. Noi nu avem o cultură, în general. Atâta timp cât intermediarii ne vor numi „kolhoznici” și noi vom numi polițiștii – „menți”, nu avem vreo șansă de progres. Asta e unu la mână. Apoi, nici nu am fost solidari. Am renunțat ușor să luptăm. Suntem foarte amorțiți. Nu reușim să ne coalizăm în niște grupuri de producători. Nu reușim să vindem pe contracte futures (contracte viitoare, n.r.), tot timpul încercăm să speculăm pe alocuri. Nu e numai problema autorităților, e și a agricultorilor. Există agricultori care își vând mărfurile cu 4-5 lei pe factură, iar diferența o încasează cash. Asta este evaziune fiscală. Trebuie să fim corecți și să privim lucrurile așa cum sunt ele. Într-o țară cum e R. Moldova, să n-ai un centru agroalimentar modern, mai ales că s-a identificat teren, și să pretinzi că faci agricultură, e o rușine. Eu nu cred în soluții miraculoase, dar trebuie să începem de undeva – să facem proiecte pilot, prin care să impulsionăm consumul intern. Dacă s-ar consuma pe plan intern tot ce producem, nici nu am avea nevoie de export pe anumite produse. Vedeți ce s-a făcut la un centru comercial deschis recent la Chișinău. Dar acolo, din 15 producători de lactate, unul singur e autohton. Asta ridică mari semne de întrebare. 

• Ce am putea impune? Și oare avem noi certitudinea că laptele este lapte, de exemplu, și nu din praf?

• Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) chiar nu-și face treaba. Noi nu avem un laborator ca lumea. Trebuie să pornim de la premisa că avem nevoie să identificăm resurse pentru asta. Sunt sigură că dacă noi le-am cere, le-am găsi. E nevoie de aceste resurse pentru dotarea unui laborator, pentru școlarizare, că e și asta o problemă – nu avem experți și oameni capabili de mai mult decât doar de a semna analize de laborator. 

• Ați văzut la producătorul mic rânduri similare cu cel de la centrul comercial recent deschis la Chișinău? 

• Nu. Asta e problemă legată de educație. Noi la educația civică facem orice vrei, numai nu și ce trebuie. Se povestea – și asta e realitate, nu e banc – cum într-o clasă, după ce le-au predat lecția de anticorupție, la urmă le-au zis copiilor să nu uite să aducă mâine bani pentru fondul școlii și cel al clasei. Așa se întâmplă și la noi. Învățăm despre orice, dar nu despre ce trebuie: protecția mediului, anticorupție și susținerea producătorului autohton. Când vom schimba asta, poate peste o generație, vom avea o șansă de reușită. Cel mai obijduitor e că există mare potențial în R. Moldova. Ramura apicolă a prins câțiva ani buni și „a întinerit” mult. Așa a fost și cu strugurii și prunele. Omul e motivat de câștig și atunci s-a investit mult în înființarea livezilor și viilor. Avem mult potențial, dar nu-l valorificăm. Plus că noi suntem obișnuiți să producem și să așteptăm să vină cumpărătorii. Când mergi afară, vezi cum din struguri au făcut și gem, și marmeladă, și dulcețuri. Ei se gândesc ca acest lanț valoric să meargă până la capăt. Noi avem patru fabrici de suc. O rușine! Ar trebuie să fie câte o fabrică la fiecare două raioane. 

Foto-Reportaj/ Târg de struguri autohtoni în scuarul Catedralei

Astăzi, va avea loc încă un târg de roadă locală în Parcul Catedralei

• Ați devenit cunoscută pentru un video pe care l-ați plasat pe rețelele de socializare primăvara trecută, ca un gest de disperare, în care îndemnați oamenii să cumpere struguri autohtoni. Cum s-a ajuns la asta? 

• Eu am înțeles că nu trebuie de așteptat soluții. Poate că asta e marea noastră problemă – că noi așteptăm întotdeauna soluții de la alții. Noi trebuie să acționăm, să nu plângem în băsmăluță, ci să căutăm, să ne asociem unii cu alții, să ne facem auziți. Mulți nici nu știau că există problema strugurilor în primăvară. După aceea, multă lume a empatizat și s-a solidarizat. Am vândut mulți struguri anume datorită acestor mesaje de consolidare. Acum e la fel cu mierea. La aceste patru târguri, s-a vândut foarte multă. Am văzut oameni cu simț civic, care au înțeles că trebuie să punem umărul la consumul intern. 

• Și diaspora s-a solidarizat… 

• Da, și continuă. Mai avem uneori probleme la vamă, dar continuăm să trimitem prune uscate, prune proaspete, multă miere. Asta e realitatea – multă lume bună a emigrat. Totuși, ei nu reușesc să-și smulgă rădăcinile, să le uite. Cu toate că recunosc că nu se vor întoarce niciodată, ei vor să pună umărul la ce se întâmplă acasă. 

• Ar putea deveni și ei un fel de potențială piață? 

• Chiar ziceam la un moment dat că noi avem produse de la micii producători despre care nimeni nu cunoaște nici pe exterior, nici pe interior. Știu despre o asociație de femei, care s-au unit și au început să producă vreo 30 de tipuri de fructe uscate, dulcețuri, paste din fructe. Dacă-i aduni pe toți într-un depozit, lejer deschizi un magazin autohton cu produsele respective, că avem și gutui deshidratați, mere, pere, dulceață din agriș, dovleac, foarte multe sortimente de produse. Ziceam că în fiecare oraș străin unde sunt mulți moldoveni ar trebui să existe câte un butic, un magazin, lansat de conaționalii noștri acolo. 

• Dar cât de competenți sunt specialiștii în agricultură crescuți în R. Moldova?

• Eu cred că Universitatea Agrară trebuie lichidată și construită din nou. Eu aș trimite fiecare student în străinătate pentru un stagiu, în primul rând. Decât să-l ții aici 4 ani, mai bine îl trimiți pe câteva luni la o universitate din UE sau SUA și vine un bun specialist. Cred că avem un învățământ agrar de foarte slabă calitate. 

• Organizați aceste târguri în Chișinău, cât de des vă vorbesc oamenii despre calitatea produselor pe care le cumpără acolo, ați reușit să construiți o relație de fidelitate cu unii vizitatori? 

• Îi cunoaștem deja pe cumpărătorii permanenți și ne bucură că ei empatizează. Târgurile noastre au loc în felul următor – noi punem câte 200 de lei fiecare, noi ne cărăm mesele, noi facem video-uri din plantații, noi le sonorizăm, noi le plasăm la „Sponsorizat” pe Facebook, și așa mai departe. Eu cred că dacă cineva de la Guvern ar lua inițiativa în mâinile sale și ar organiza un spațiu, ar face un grafic, acest gen de activități ar avea și mai mare succes. Oamenii s-ar obișnui cu un anumit loc și ar veni mai mulți. Ceea ce se întâmplă la Piața Centrală numai piață agricolă nu e. În primul rând, nu ai unde parca. Apoi, să vinzi plastic, otrăvuri și roșii alături nu e bine. Și pentru mine, contează mult să vină însuși producătorul și nu intermediarul. Târgurile nu rezolvă problema de sistem, noi trebuie să înțelegem asta. 

• Tatăl dvs. a fost primar la Durlești, v-a ajutat acest fapt? Ați spus inițial că v-ați întors pentru a lucra la afacerea familiei, creată deja, adică nu ați luat totul de la zero. Ce ați face diferit de tatăl dvs.? 

• Eu în companie am adus peste trei milioane de lei. Nu a existat proiect deschis la care să nu aplic. Nu am stat să aștept să-mi cadă ceva de sus. Irigarea în vii a fost pusă la punct din proiecte pe care eu le-am adus. Până la urmă, cred că cel mai bun lucru pe care l-a făcut tata pentru mine a fost să mă dea la studii în România, când aveam 14 ani. Asta a fost cea mai bună investiție. În rest, a fost multă muncă și multe eforturi. Referitor la controversele din presă, acesta a fost și unul din motivele pentru care eu am lăsat ministerul. Am văzut ce se întâmplă în jurul candidaturii mele. Am zis că eu venisem să pun umărul la tot ce se face, prin experiența și cunoștințele mele. Eu plecasem din compania mea de consultanță, unde aveam venituri stabile și mult peste ceea ce primeam la minister. Cumva, m-am sensibilizat în acele momente. Însă, în primele zile mi-am dat seama că va trebui să pierd foarte mult timp justificându-mă și eu nu am timp pentru asta.

• Dar ca femeie în business, în R. Moldova, cum e? Nu ați primit mesaje discriminatorii, nu vi s-a spus că de ce vă mai băgați și dvs. în afaceri?

• Ba da. Au fost și cazuri de hărțuire sexuală. Am văzut cum bărbații se uită la tine ca la o potențială amantă, numai ca să-ți semneze un contract. Eu încerc tot timpul să ies cu delicatețe din asemenea situații. Sigur, acesta nu e un model corect de a face lucrurile și oamenii trebuie să înțeleagă asta.

• Vă mulțumim.