Demnitatea unui popor, mai presus decât caravana sticlelor cu vin

284-renita2Interviu cu Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova

— Dle Alecu Reniţă, oamenii spun că vine potopul. Credeţi că mai există vreo şansă să supravieţuim acestui dezmăţ al naturii?

— Suntem încă destul de departe de un potop, dar după felul cum se comportă oamenii faţă de natură, am putea fi martorii unor fenomene greu de imaginat. Intervenţiile brutale ale speciei umane în mecanismele perfecte şi exacte ale naturii vor genera, inevitabil, într-un viitor nu prea îndepărtat, dezechilibre ecologice care vor afecta grav sau fatal ţări întregi, continente şi, în final, planeta. Nu e o previziune apocaliptică, ci un avertisment ca multe altele pe care le-au lansat ecologiştii către umanitate şi autorităţi de a nu pune la încercare răbdarea naturii. Schimbările climatice, pe care am început să le simţim şi în Moldova prin secete, deşertificări şi inundaţii, sunt un preludiu la un lanţ de fenomene naturale mult mai complexe şi mult mai devastatoare. Dar să revenim la apele noastre: nu e vorba de un dezmăţ al naturii, ci de un dezmăţ al oamenilor faţă de mediul în care ei trăiesc. Se dă vina pe natură, dar care sunt cauzele adevărate care au provocat inundaţiile pe Prut şi Nistru? Câţi factori de decizie şi-au pus această întrebare majoră? După dezastrul din vara anului 2008, am încercat să mă documentez ce se întâmplă cu râurile noastre, de ce ele nu reuşesc, în urma ploilor, să evacuieze apele, de ce se produc atât de brusc viituri, care nu mai pot fi stăvilite nici de baraje, nici de diguri?

— La ce concluzii aţi ajuns?

— Am cercetat mai multe materiale, rapoarte, opinii şi surse de informare din Moldova, România şi Ucraina, am vorbit cu prietenii mei ecologişti de la Kiev, Galaţi, Suceava şi Bucureşti, am căutat să fiu cât mai obiectiv şi mai aproape de cauzele adevărate, nu de cele invocate de anumite instituţii din cele 3 state afectate de inundaţii. Am constatat că ploile care cad pe teritoriul R.Moldovei nu pot provoca inundaţii mari, la nivel naţional, că atât Nistrul cât şi Prutul, au o capacitate naturală foarte mare de evacuare a apelor adunate din precipitaţii abundente. În urma ploilor mari sau chiar a ruperilor de nori, în R.Moldova pot avea loc doar inundaţii locale. Atât. Deci, autorităţile R. Moldova ar putea face faţă la inundaţiile locale, ar putea acoperi mult mai uşor eventualele pierderi provocate într-o localitate sau alta. Însă inundaţiile care pun în pericol, concomitent, zeci de localităţi de pe malurile Nistrului şi Prutului sunt aduse de cantităţile uriaşe de ape, care intră pe teritoriul R. Moldova din Ucraina Apuseană. Din lungimea totală a Nistrului de 1362 de km, jumătate se află pe teritoriul Ucrainei Apusene, în Galiţia şi Podolia. Şi o bună parte din Prut, la fel, se află pe teritoriul Ucrainei Apusene. Dacă, de exemplu, în mod normal, pe Prut debitul e cam de 100 metri cubi pe secundă, atunci viiturile mari care intră la Criva ating şi peste 2500 metri cubi pe secundă. Prutul se transformă pentru câteva zile în Dunăre. Cred că e clar că nici o albie naturală nu poate evacua o cantitate de apă de 15—25 de ori mai mare decât debitul obişnuit.

— Ce spun autorităţile ucrainene, ecologiştii despre acumulările rapide, uriaşe de apă în bazinele Prutului şi Nistrului de pe teritoriul lor?

— Ca să evit orice interpretare proprie, ca să nu fac partizanat în favoarea R.Moldova, m-am străduit să dau punctul de vedere al oficialilor ucraineni şi a ecologiştilor din ţara vecină, care suportă şi ea pierderi enorme în urma inundaţiilor. Mă simt nevoit să citez un fragment din materialul meu din august 2008 pe care l-am publicat în revista noastră “NATURA” şi în săptămânalul de mare tiraj din România, “Formula AS”. “Probabil, dimensiunea incredibilă a potopului şi nenorocirile abătute peste populaţie au zmuls din gura responsabililor mai multe adevăruri decât compătimire. De astă dată factorii de decizie nu mai aveau cum să dea vina numai pe natură, să ascundă adevărul, fiindcă inundaţiile au aruncat în aer tomurile de rapoarte mincinoase, declaraţiile sforăitoare ale demnitarilor despre grija statului faţă de mediu şi păduri, strategiile de pe hârtie ale birocraţilor de la Kiev. Nu avem nici cea mai mică satisfacţie că, în sfârşit, ecologiştilor li se dă dreptate, mai ca totdeauna… post-factum. Vladimir Şandra, ministrul situaţiilor excepţionale din Ucraina, a recunoscut public în interviul din 1 august curent (revista «Corespondent») că “principala cauză a inundaţiilor se află în atitudinea noastră faţă de natură, iar tăierea pădurilor şi-a spus cuvântul”. Victor Baloga, şeful Secretariatului preşedintelui Ucrainei, s-a exprimat critic la adresa Guvernului care “demonstrează că face eforturi mari să lichideze consecinţele dezastrului, dar nu a făcut din timp cele necesare pentru a evita tragedia”. Adică, Guvernul nu putea opri ploile, dar era dator să oprească măcelul din pădurile carpatine. Se aud şi alte voci de sus, care nu se mai ascund după deget, tradiţional dând vina pe natura dezlănţuită, ci încearcă să spună adevărul. Iar să spui adevărul despre mafia din pădurile Ucrainei nu e un lucru fără risc, indiferent de postul ocupat. Vladimir Boreico, directorul Centrului ecologic-cultural din Kiev, un ecologist cu multe merite în protecţia mediului înconjurător din Ucraina, autorul mai multor cărţi şi studii de mediu, aduce dovezi incontestabile că inundaţiile recente sunt un rezultat direct al distrugerii pădurilor din Carpaţi: “Am studiat arhivele şi pot confirma în baza documentelor că până la al doilea război mondial nu au fost inundaţii în Carpaţii noştri. Prima inundaţie este înregistrată în 1948, după ce s-au făcut mari tăieri de pădure. Pararel cu defrişările s-au înmulţit şi inundaţiile. Dacă, în anii ‘50, în Carpaţi, se producea o inundaţie la 10 ani, atunci în 1980-1990 deja înregistrăm câte două inundaţii mari, iar în 1998 şi 2001 am înregistrat inundaţii similare cu cea din 2008”. S-ar putea ca argumentele ecologiştilor şi societăţii civile să fie, în sfârşit, auzite şi să intre într-un Program de salvare şi regenerare a pădurilor carpatine, dar este mai mult decât clar că reţelele economice obscure, care îşi storc profitul din vânzarea lemnului, vor corupe şi vor da milioane ca să nu se schimbe nimic până nu va fi doborât ultimul arbore din Carpaţi. În acest context reţinem constatarea lui Iliko Kuceriv, directorul fondului Iniţiative Democratice: “În Ucraina atestăm un foarte scăzut nivel de conştiinţă juridică, iar corupţia prosperă. Dacă în Ucraina ar fi valabile standardele UE şi NATO, o asemenea catastrofă ecologică nu s-ar fi produs”.

Credeţi că de la inundaţiile devastatoare din vara lui 2008, când am semnalat abuzurile asupra naturii, a pădurilor carpatine şi până astăzi s-a schimbat ceva în atitudinile oamenilor şi a autorităţilor faţă de mediul înconjurător? Deocamdată, cu toate pierderile pe care le suportăm, natura încă nu se răzbună. Ea, pur şi simplu, le aminteşte oamenilor să nu abuzeze de bunătatea şi răbdarea ei.

— Atâta timp cât nu putem preveni tăierile masive din Carpaţii ucraineni, inundaţiile s-ar putea înteţi?

— În urma inundaţiilor, Ucraina suportă pierderi la fel de mari ca R.Moldova şi România. Oricât de puternice ar fi reţelele şi corporaţiile care se îmbogăţesc din contul lemnului din pădurile Carpaţilor, interesul naţional al Ucrainei este de a proteja fondul forestier şi de a restabili echilibrul ecologic în bazinele hidrologice ale Prutului şi Nistrului. Apoi există mai multe legi şi convenţii internaţionale care reglementează utilizarea durabilă a cursurilor de apă comună. Încălcarea normelor comune presupune despăgubiri din partea ţării care generează catastrofe regionale. Ucraina, România şi R. Moldova se află în aceeaşi barcă şi nu există posibilităţi ca o ţară să se salveze în mod separat de inundaţii. Deci, inevitabil, se cer politici de mediu regionale, elaborate de Bucureşti, Kiev şi Chişinău. La fel, cât mai urgent, e nevoie ca râurile comune – Nistrul, Prutul, Siretul şi Tisa – să fie administrate de comitete bazinale comune. Astfel, cele 3 state îşi asumă împreună responsabilitatea pentru administrarea ecologică şi managementul cursurilor de apă transfrontalieră. E o abordare nouă pentru regiunea noastră, dar bine cunoscută pentru ţările din UE. Sunt convins că cele 3 state, dacă doresc cu adevărat să restabilească echilibrul ecologic în Carpaţi şi pe râurile comune, o să reuşească să prevină mai multe catastrofe ecologice, inclusiv inundaţiile. În caz contrar va continua un lanţ de activităţi distructive pe care le-am diagnosticat după catastrofa din iulie 2008.

— Care sunt acele diagnoze?

— “Se vor îmbogăţi companiile de asigurări şi firmele de hidroconstrucţii. Dramele umane vor continua, ca şi calamităţile naturii. La fel, va continua, prin mită sau relaţii, acapararea de terenuri din luncile râurilor, se vor da autorizaţii de construcţie în arealele supuse inundaţiilor, pădurile din Carpaţi vor fi doborâte în continuare, interesele egoiste ministeriale, departamentale, corporative, transnaţionale vor fi mai presus decât interesul comun şi decât durerile oamenilor, se va elabora un păienjeniş de reţele hidrotehnice care vor aduna resursele acvatice în amonte şi îi vor lăsa fără de apă pe cei din aval, dezechilibrând şi mai grav natura. Se va face tot posibilul şi imposibilul ca ecologiştii din cele 3 state să nu se unească, ci să se duşmănească, se va face un lobby puternic al rechinilor economici ca autorităţile centrale de mediu să fie ineficiente la nivel regional, se vor scoate în prim-plan chestiuni de ordin politic şi nu ecologic. Societatea civilă, dar şi oamenii din cele 3 state, vor avea oare voinţa să se schimbe, să elaboreze politici de mediu regionale comune, care să nu fie confiscate sau dictate de rechinii economici transnaţionali, politici chemate să apere interesul general – singurele în măsură să păstreze natura şi să micşoreze numărul de drame umane din Carpaţi şi până la Marea Neagră?”

— Din ce cauză, în R. Moldova, despre diguri se vorbeşte doar în perioada inundaţiilor?

— Oricât de bizar ar suna, dar digurile nu ne apără de inundaţiile mari. E o iluzie şi un fel de loterie: unde oare apele o să spargă digul sau unde oamenii vor fi nevoiţi să spargă digul pentru a atrage sau a evacua apele. Modelul cu îndiguirea râurilor e total depăşit  şi aduce mari pagube naturii, oamenilor, statului şi bugetului naţional. Modelul a venit din trufia umană de a supune natura, din sloganul marxist că trebuie să luăm totul de la natură, fără să ţinem cont că natura nu e o mârţoagă kolhoznică pe care o exploatezi până îşi dă duhul. Natura n-are cum să-şi dea duhul, ea e veşnică şi atotputernică. Ar fi înţelept să nu ruinăm bugetul, investind la infinit în lupta absurdă pentru cucerirea şi supunerea naturii. Trebuie să se ştie că au fost inundate, în majoritatea localităţilor, mahalalele noi, construite după ce au fost ridicate digurile. Analizaţi şi o să vedeţi că vatra veche a satului nu este inundată, fiindcă ţăranul nostru fără de carte avea mai multă înţelepciune decât o duzină de instituţii ştiinţifice şi academicieni, care au dat aprobări pentru extinderea localităţilor în luncile inundabile. Nu are rost să prelungim agonia, să construim case în lunci, în ecosistemele inundabile, case şi mahalale care peste câţiva ani vor fi înecate de o altă viitură. E stringentă nevoie de o strategie naţională, care să inventarieze cele peste 750 km de diguri, să determine ce reîntoarcem naturii şi ce lăsăm oamenilor, fiindcă altfel continuăm hora orbilor. Vă dau un singur exemplu: ca să fie fortificat un dig din apropiere de Cantemir care «protejază» un teren agricol de o sută ha e nevoie de 20 mil. de lei. Ce roadă trebuie să producă suta cea de hectare ca să răscumpere 20 mil. de lei? Iar acolo natura, fără niciun leu, în câţiva ani poate crea o zonă umedă, care le-ar dărui oamenilor mai multe beneficii decât un teren chinuit, înălbit de săruri.

— Ce a făcut guvernarea comunistă de la ultima mare inundaţie încoace?

— Demagogie şi speculaţii. Toate marile probleme de mediu pe care le are R.Moldova vin de la guvernarea comunistă sovietică şi de la cea comunist-“autohtonă”. Aşi vrea să se înţeleagă un lucru simplu: oricâte nenorociri ar aduce o inundaţie pentru oameni ele sunt minore în comparaţie cu orice guvernare comunistă sau neocomunistă.

— S-a anunţat despre furtul a 26 de mil. de lei, comis pe seama sinistraţilor inundaţiilor din vara 2008. Cunoaşteţi mecanismul acestor sustrageri?

— Personal, sunt fericit că nu am fost  niciodată membru al partidului comunist, dar cunoscându-le năravul încă din parlament, cred că s-a furat mult mai mult, iar mecanismul e tipic comunist – o mână spală pe alta, iar reprezentanţii statului ori îşi iau cota parte ori se fac a nu vedea, dacă e cineva mai sus.

— Ar fi sau nu posibilă o anchetă la acest subiect?

— Este absolut necesară, mai ales dacă sunt identificate sumele şi indivizii, care au îndrăznit să ia bucăţica de la gura unor oameni nenorociţi şi sinistraţi. E oribil să te îmbogăţeşti pe seama suferinţelor unor oameni năpăstuiţi.

— Cum percepea guvernarea PCRM noţiunea de «echilibru» al naturii?

— Pentru guvernarea comunistă echilibrul naturii se număra în vânători regale, în orgii şi beţii la “prirodă” şi, desigur, în cât mai multe “şaşlikuri”.

— Dacă e să amintim de sănătate, unde se ascunde cea mai periculoasă problemă ecologică?

— În sufletul omului, în goliciunea lui interioară, în prăbuşirea lui morală, în sărăcia lui de a nu vedea un răsărit de soare, o pasăre liberă, un cer albastru, un câmp de flori, de a nu auzi simfonia naturii, de a nu simţi suflarea vie şi veşnică a naturii. De la oamenii care nu simt frumuseţea, măreţia şi armonia naturii, te poţi aştepta la orice.

— Cu ce arme ar putea fi convinşi oamenii să nu distrugă natura?

— Dragostea faţă de vatra părintească, de baştină, de nucul din faţa casei, de cuvântul mamei prin care descoperi lumea şi universul, dragostea faţă de oamenii care te înconjoară, de neamul şi ţara ta, te leagă cu miriade de fire de pământul natal, care e cea mai puternică armă de a apăra natura şi partea frumoasă, de valoare a omului. Fără dragoste pustietatea înaintează şi viaţa îşi pierde rostul.

— Spunea cineva că Mişcarea de Eliberare Naţională s-a născut în Moldova din cauza problemelor ecologice. Cum comentaţi această afirmaţie?

— Mai exact, a început de la problemele de mediu scoase la vedere prin “Literatura şi Arta” în anii 1985—1990. Mă mândresc că în acei ani istorici lucram la “Literatura şi Arta”, fiind responsabil şi de scrierea şi organizarea materialelor de ecologie. Am avut susţinerea deplină a lui Nicolae Dabija, Axentie Blanovschi, Grigore Vieru, Gheorghe Malarciuc, Haralambie Moraru, Boris Vieru, Vladimir Beşleagă, Anatol Codru şi astfel am “administrat” două mari campanii de presă, mai întâi pentru salvarea rezervaţiei peisagistice Saharna şi mai apoi a recifului “Stânca Mare”. Împreună, în acele confruntări deschise cu regimul comunist şi cenzura sovietică, am mirosit praful de puşcă, am văzut cum poţi trezi un popor din somnul cel de moarte, am acumulat suficientă experienţă pentru viitoarele bătălii pentru limbă şi alfabet, care tot de la “Literatura şi Arta” au pornit spre cele peste 4 mil. de fraţi dornici să-şi cunoască numele adevărat, istoria şi rădăcinile.  În anul 1988 am reuşit împreună cu colegul meu de baricadă Alexandru Sefer să scot o carte-clopot “Avertisment Ecologic”, un document incontestabil că Mişcarea de Eliberare Naţională a început de la problemele de mediu.

— Ce credeţi despre reacţiile unor oameni şi formaţiuni politice pe marginea decretării zilei de 28 iunie 1940, drept zi a ocupaţiei sovietice?

— Ce am de spus, spun în public, prin articolele pe care le scriu. «Literatura şi Arta» mi-a găzduit pe prima pagină articolul «Un decret istoric», în care am spus că cel mai mare pragmatism e să spui adevărul în faţa poporului tău şi să nu te lamentezi jalnic, ca o moluscă sau o nevertebrată că e prea devreme sau că lumea încă nu s-a maturizat pentru a afla adevărul. Decretul a radiografiat laşităţile cronice ale clasei politice de la Chişinău, oportunismul şi spaima unor politicaştri, incapacitatea unor pretinşi patrioţi de a-şi asuma istoria naţională. Sunt convins că Decretul nu ar fi apărut, dacă se cunoştea din timp că 28 iunie va fi declarată Zi a ocupaţiei sovietice, aşa cum este, nu cum a spus Stalin şi ciracii săi că ne-a eliberat, dezmembrând poporul nostru în două. Mă bucur enorm pentru curajul preşedintelui Mihai Ghimpu, pentru că pune demnitatea unui popor mai presus de o caravană de sticle cu vin. Cea mai mare avere pentru un popor este demnitatea, semnul distinctiv dintre un popor înrobit şi unul liber.

— Aţi fost parlamentar. De ce nu a fost posibil atunci ca 28 iunie să fie decretată zi de doliu, a ocupaţiei sovietice?

— Atunci ca şi acum, erau foarte puţini care să considere demnitatea unui popor mai presus de lucrurile efemere, să nu tremure în faţa stăpânului de la Răsărit.

— Aţi realizat mai multe fotografii la rubrica «Basarabia pitorească». Cât de complicat e să identifici astăzi locuri pitoreşti în Basarabia?

— E cel mai uşor lucru. Toată Basarabia e plină de locuri frumoase, e o adevărată Grădină a Domnului. Singura problemă e să ai ochi să vezi această minune a lui Dumnezeu, să simţi căldura şi dragostea cuibului părintesc,  să vezi icoana pământului tău natal şi, să îngenunchezi puţin, înainte de a apăsa pe butonul aparatului de fotografiat.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *