Victor Moşneag: Plahotnizarea Moldovei

Moldova se Plahotnizează. Deşi acest cuvânt nu există încă în Dicţionarul explicativ al limbii române, ar trebui introdus cât mai curând posibil.  Totul, din cauza, sau datorită, omului de afaceri Vladimir Plahotniuc, care devine, încet dar sigur, stăpânul Moldovei. A, da! Şi numele din DEX ar trebui scris cu majusculă, că dacă se supără Plahotniuc, editează un nou dicţionar.

Dacă până în această vară milionarul părea mai mult o fantomă, de câteva luni a monopolizat atenţia opiniei publice din R. Moldova. De câteva luni, businessman-ul a dat startul unei ample campanii de mediatizare a propriei persoane. Înainte de a apărea la Prime, postul pe care îl deţine, lumea nu ştia nici cum arată. Acum, numele şi persoana lui Plahotniuc apar aproape peste tot unde se întâmplă ceva. După ce a debutat la propria-i televiziune, omul de afaceri a fost în direct la alt post TV, a organizat  diverse evenimente pentru jurnalişti şi pentru studenţi, a ajutat sinistraţii, a curtat Mitropolia Moldovei prin ajutorul acordat unui grup de copii de la un orfelinat patronat de Mitropolie, iar drept răsplată a fost “blagoslovit” de mitropolit, a sponsorizat Uniunea Scriitorilor, a creat  Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova şi a apărut pe coperta unei cunoscute reviste. Acestea sunt doar câteva dintre acţiunile businessmanului generos – Vladimir Plahotniuc. Care este totuşi scopul acestei campanii? Cu siguranţă, omul nu s-a trezit peste noapte decis să devină un Robin Hood al Moldovei. Departe de el aceste gânduri…

Scopul pare a fi cu totul altul – cel de a-şi imacula imaginea pătată de pe vremea comuniştilor, când, se spune, era mână-n mână cu Voronin. Acum, că acesta nu mai este şef, iar şansele de a-şi restabili puterea par infime, Plahotniuc s-a dat pe lângă Lupu şi Partidul Democrat. Cu bani, a reuşit să-şi impună pe lista electorală mai mulţi oameni din anturajul său. Următorul pas?  Cum Dumitru Diacov l-a invitat, iar Plahotniuc nu a refuzat oficial invitaţia de a candida pe listele democraţilor, nu ne rămâne decât să ne imaginăm care va fi următorul pas al mogulului basarabean. Interesantă va fi doar poziţia acestuia în lista electorală şi când anume se va face anunţul oficial. Că în rest, totul e prestabilit. De Plahotnizarea Moldovei şi-au dat seama şi mai mulţi membri ai PD-ului, care au anunţat miercuri că părăsesc formaţiunea condusă oficial de Marian Lupu, pentru că de fapt, partidul condus de fostul comunist este la cheremul lui Vladimir Plahotniuc. Foştii membri ai PD-ului au admis şi ei ipoteza sus-menţionată.  Plahotniuc urmează să aterizeze direct pe locul trei în lista condusă de Lupu. Cum până pe 21 noiembrie se mai pot face modificări în listele electorale, iar Dumitru Diacov a atenţionat presa că lista PD-ului nu e definitivată, mutarea pare o simplă formalitate. Din toate aceste mutări, singurul care are de pierdut este omul simplu. Omul care este chemat la vot să-şi aleagă reprezentantul în Parlament, adică omul care să-i apere şi promoveze interesele. Or, Vladimir Plahotniuc şi alţii ca el, odată ajunşi în Parlament, au mai întâi propriile interese de apărat.  Milioanele trebuie cumva apărate şi, bineînţeles, multiplicate…

Victor Moşneag, 
v.mosneag.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. Mihai

    Dacă aşa oameni ca plahotniuc ajung în parlament,atunci ţara noastră n-o aşteaptă nimic bun.condoleanţele mele pentru Moldova,căci AIE are aşa componentă ca PD(Lupu,plahotniuc cel cu banu)

  2. AVRAAM

    Mihai,tu crezi doar ce spune TV si ziarele cu toate gazetele galbene bune de veceuri.Te manipuleaza usor mass/media platita!Dar ca Voronin,Misin,Molojen si Vladimir Turcan sunt miliardari in euro n-ai auzit?Dar de Pincevschii si Tihman-miliardari,sponsori a PCRM tot n-ai auzit?Da familia Stati nu-ti spune nimic?Da Rosca cu tipografiile si imobilele lui?Da Diacov cu ginerele?Da Lucinschii cu feciorasul?Da Snegur cu Fiica?Au prasit pe deal agonisind avere?Oleg Voronin a fost la negru in UE si a adunat capitalul?Toti isti enumerati sunt oaspeti bineveniti la masa lui Plahotniuc,caci banul la ban se trage,mai MIHAI!

  3. Muierea

    Ce aberatii ,
    cineva din redactori se uita pe prostiile care le scrie aici? Ni-i greata. Nu mai citesc ziarul vostru

  4. AVRAAM

    Draga mara,sa fi fost eu platit(a) cum spui tu,ori sa fi fost sa am sponsori ca tine,aveam sa daunez acestui ziar,sa platesc un “haker” sa distruga serverul ZDG,intelegi ca e usor?Ori sa rog stapanii virtuali sa-mi dea bani,ca in fiecare joi de dimineata sa cumpar timp de o luna tot tirajul ZDG in kioscurile “presa moldovei”,sunt si alte metode.Dar nu sunt dusman ca tine acestui ziar.Da,m-am certat cu ADMINUL,apoi si scuze mi-am cerut,se mai intampla si in orice familie.aSA CA VARIANTA TA E ABERATIE,ca sunt platit(a).Sunt rebel.NU CRED in nimeni si nimic!!!!!Si tu mara cu Bruxelul tau si toti politicienii din RM sunteti MINCINOSI!nu vreti sa munciti,mara!De aia iti pare ca fiecare are stapin ca tine.Eu mara am pensie de ostas-internationalist,combatant+500 de lei ce primesc pentru ORDINUL ST cel MARE.Port laptopul permanent cu mine,si scriu in ZDG atunci cand vreau,intelegi tu,jurnalista angajata de Bruxels???Ori in imaginatia ta toti combatantii trebuie sa fie cu mainile si picoarele rupte in fata bisericilor cersind????Sa dea D-l copii tai mara sa ajunga asa….

  5. Bill

    Jurnaliştii sunt a doua profesie străveche pe pămînt…. A fost un ţînţar şi poftim:-e harmăsar…

  6. mara

    “bill”,straniu,cu jurnalistii o are de moarte avraama,adicà cu presa,desi te-ai limitat la un rànd,a fost suficient.tot avraama chiar ieri scria de iugoslavia,iraq,afganistan si tu dincolo ce dracu faci,o “copiezi”? am zis,vama s-a inchis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *