Tatiana Potângă: Trist, dar adevărat

Odată, oamenii nu aveau calendarul atât de roşu. Astăzi, avem atâtea sărbători, încât putem să le dăm şi altor popoare care, poate, duc lipsă de ele. Iar dacă trebuie, lesne găsim în orice zi câte un sfânt ca să-l “cinstim”.  Păcat că mulţi dintre noi nu cunosc pe cine îl cinstesc. Şi nu pentru că nu au de unde să ştie, dar pentru că indiferenţa prevalează asupra dorinţei. Ca să nu merg prea departe cu regretele, mă opresc la ziua de 24 februarie. Ce semnifică această zi?  Nimic, probabil, dacă nu este cu roşu în calendar.

Trist, dar adevărat.

Însă, pentru cei care păstrează valorile şi tradiţia, ziua de 24 februarie înseamnă “ziua dragostei, începutul primăverii sau 50 de ani frumoşi de căsnicie”.

Conform tradiţiei româneşti, ziua de 24 februarie este numită ziua dragostei. Iar legenda spune că Dragobete a fost fiul Dochiei, un tânăr ce este asemănat cu Eros sau Cupidon. El era un naş cosmic, pentru că oficia în ceruri, la începutul primăverii, nunta animalelor. Cu timpul, oamenii au preluat această tradiţie. Tinerii se întâlneau în această zi ca iubirea lor să ţină tot anul, ca şi cea a păsărilor.

Astăzi, însă, nu mai e la fel. Tinerii se pot întâlni în fiecare zi şi fără binecuvântarea lui Dragobete. Ziua îndrăgostiţior a fost mutată  cu zece zile mai devreme, iar Sfâtul Valentin a devenit protectorul universal al iubirii. Acum tinerii nu se complică. Nu e neapărat nevoie ca iubirea să ţină tot anul, societatea comercială le oferă certificate de îndrăgostiţi pentru o singură zi. Mâine, fă ce vrei.

Trist, dar adevărat.

Există cupluri care, la 24 februarie, sărbătoresc nunta de aur. Personal cunosc un asemenea caz. S-au cunoscut pe front. Chiar dacă nu era timp atunci să te gândeşti la tradiţii şi obiceiuri, dragostea lor a crescut în intensitate şi timp. Dovadă sunt anii trăiţi împreună.

Unii ţin cu tot dinadinsul să-şi oficializeze căsătoria de ziua Sfântului Valentin. Ei îşi jură unul altuia că iubirea veşnică până moartea nu-i va despărţi, iar a doua zi, pleacă fiecare în drumul său, iar moartea nu are nicio vină.
Trist dar adevărat.

Împrumutăm tradiţii şi sărbători. Însufleţim dovleacul şi îmbrăcăm chipul a nu ştiu ce demoni, ca să-i alungăm. Ne dăruim inimioare şi trandafiri de 14 februarie, de parcă nu putem face acest lucru în fiecare zi. Ca numai la o săptămână distanţă să strigăm URAAA!!! pentru nu ştiu ce ţară, iar cei care nici treabă nu au cu armata, să pretindă cadouri de ziua bărbaţilor. Să nu fiu înţeleasă greşit de către reprezentanţii sexului puternic. Nu am nimic cu sărbătorile bărbaţilor, mă deranjează că unii nu ştiu ce sărbătoresc.

Trist, dar adevărat.

Sărbătorile nu înseamnă neapărat chef şi nebunie. Poţi să te bucuri de ceva fără să te audă tot satul. Aceasta, încă, nu am învăţat a face.

Trist dar adevărat.

Tatiana Potângă


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Mara

    motiv sà fie cà de bàut gàsim.de cele mai multe ori,sàrbàtoarea sau ocazia e un prilej de betii,ce se terminà cu teste sparte.suntem departe de a ne bucura sau chefui civilizat,mai ales,fàrà tone de alcool de 5-6 feluri.bàutura si “kazaciokul” nu erau ale noastre,dar au devenit prin “fràtie”,adicà fortat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *