Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tatiana Eţco: Ziua drepturilor neîncălcate

Tatiana Eţco: Ziua drepturilor neîncălcate

„Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”, spune Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Deja de 62 de ani, de când a fost adoptată această declaraţie, fiecare ţară, care pretinde şi se doreşte a fi una democratică, trebuie să demonstreze că respectă, ca pe ceva sfânt, prevederile acestui act.

În cinstea zilei în care a fost adoptată Declaraţia, adică la 10 decembrie, anual este marcată Ziua Internaţă a Drepturilor Omului. Întâmplător sau nu, aceasta este precedată, cu o zi, de Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei. Explicaţia mea ar fi cam aşa: oamenii vor avea drepturi respectate, doar atunci când lupta împotriva corupţiei va fi încheiată, cu succes, evident.

Deşi de ani buni, R.Moldova a aderat la  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, realităţile în care moldoveni îşi duc existenţa, risc să spun că sunt la ani lumină distanţă de la prevederile ei. În acest context, îmi amintesc discuţia pe care am avut-o recent cu un procuror, care recunoştea că la nivel de legislaţie şi declaraţii, cu mândrie ne-am putea băga în lista celor mai democrate şi independente state. Scârţiitul începe însă, atunci când încercăm se analizăm mai larg decât dimensiunea hârtii pe care sunt scrise legile, atunci când căutăm să vedem cum toate cuvintele frumoase semnate de către guvernanţi sunt implementate şi simţite de către fiecare cetăţean în parte.

O mare problemă care, de altfel, cred că este convenabilă tuturor, este analfabetismul legal sau democratic, să-i zic aşa. Încă sunt şi vor mai fi, moldoveni care nu-şi cunosc drepturile elementare, care şi le ştiu, dar nu au idee cum să le revendice, care deţin cunoştinţe cum să şi le ceară, dar nu pot sau nu au de la cine le reclama.

Declaraţia spune că fiecare persoană are dreptul la viaţă, la libertate, la securitate, la educaţie, la a gândi liber, la o opinie proprie, la un proces corect, la prezumţia nevinovăţiei – drepturi încălcate, despre care zilnic suntem anunţaţi la redacţie şi despre care săptămânal scriem în ZdG.

Tatiana Eţco, 
tatianaetco.zdg@gmail.com