Statul, bormaşina şi pruncii din vamă
Îmbrăcat într-un costum clasic, de culoare neagră, într-o cămaşă albă, la cravată, cu pălărie de fetru, decorată cu simboluri hazlii, a obţinut cel de-al doilea mandat de primar în localitatea sa. Chiar dacă are doar 4 ani, el le asigură consătenilor săi, 30 la număr în acea localitate, speranţa şi optimismul în ziua de mâine. E cel mai tânăr primar din lume, scrie presa străină în aceste zile. Chiar dacă s-ar putea ca acest exerciţiu electoral practicat în satul Dorset, din statul Minneapolis, să nu fie decât un joc, oamenii din această localitate, prin votul acordat unui primar de 4 ani, au conferit importanţa pe care o merită fiecare copil în viaţa celor maturi.
Dacă vom urmări cu atenţie cum sunt trataţi copiii de la noi, cei despre care spunem că ar fi speranţa şi viiotrul nostru de mâine, vom constata fără efort că şi aici trişăm, mimăm cu neruşinare sentimente alese şi grijă nemărginită. După ce, acum o săptămână, aflam că, în spitalele de copii, pacienţii traumatologici sunt operaţi cu bormaşina, constatam, ulterior, că acest spital, “V. Ignatenco”, nu este singurul în care chirurgii utilizează astfel de instrumente. “Peste tot e la fel. Şi mai grav e că, de obicei, chirurgii cumpără din banii lor aceste aparate electrice. Altfel nu ne-am descurca”, recunoştea un specialist care, de mai mulţi ani, operează cu propriul sfredel electric.
Să trecem acum peste nemulţumirile părinţilor care, din cauza unor prevederi legale, nu-şi pot da copiii la vreo grădiniţă din Chişinău dacă aceştia nu au împlinit vârsta de 3 ani. “Nu sunt locuri. Grădiniţele sunt supraîncărcate”, ne-au spus surse din cadrul Direcţiei Educaţie. Părinţii, însă, spun că, dacă plătesc, se găsesc şi locuri, după care sunt determinaţi să plătească din nou, ca educatoarele să le poarte de grijă micuţilor lor. Cum spuneam, să trecem peste aceste constatări şi să analizăm o decizie mai recentă. Ieri, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat că familiile sărace şi numeroase vor primi câte 300 de lei indemnizaţii pentru şcolarizarea copiilor. O fi însemnând ceva aceşti 300 de lei, dar haideţi să ne imaginăm ce poate face cu ei o familie numeroasă şi vulnerabilă. Va cumpăra produse pentru o singură masă, de la care, dacă sunt cel puţin 6 membri într-o familie, s-ar putea ridica flămânzi şi neîmpăcaţi. Este adevărat, un stat sărac nu poate acorda indemnizaţii fabuloase, dar să amintim aici de indemnizaţiile pentru vacanţa de vară acordate deputaţilor. De la 30 de mii la 300 de lei e o diferenţă… De altfel, niciun deputat nu a refuzat acest “dar”, la fel cum niciunul nu a anunţat că îi va transmite unei familii sărăcite, de care sunt destule în acest stat.
Deşi e vacanţă, copiii aflaţi la limita existenţei în perioada şcolară sunt şi mai defavorizaţi acum, când nu au cu ce îşi umple singurătatea (în cazul celor care au părinţii plecaţi în străinătate), sărăcia (în cazul celor cu părinţi şomeri sau iresponsabili) sau chiar disperarea (în cazul celor aflaţi la vârsta adolescenţei când, cu siguranţă, înţeleg că viitorul lor este unul lipsit de perspectivă sau chiar de sens).
Şi în cazul drepturilor copiilor, discuţiile despre echitate şi nediscriminare par un moft în R. Moldova. Bunăoară, dacă, în aceste zile, ajungi prin puctele de frontieră ale R. Moldova, poţi constata cu uşurinţă cât de valoroşi, cât de importanţi şi cât de mult aşteptaţi acasă sunt copiii din R. Moldova. Acum câteva zile, zeci de prunci au înfruntat rândurile, sufocarea şi ţânţarii, venind din străinătate, unde s-au născut acum câteva luni. Ei veneau în prima lor vizită în ţara de origine a părinţilor lor – R. Moldova. Sunt prea mici şi nu au înţeles că singurii avantajaţi în faţa vameşilor şi a poliţiştilor de frontieră sunt deţinătorii paşapoartelor de serviciu şi cei cu paşapoarte diplomatice. Ei, pruncii, chiar dacă au acte europene, sunt lăsaţi în rândul comun, deşi pista celor cu paşapoarte de serviciu este liberă, de şuieră vântul pe ea.
