Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Olga Bulat: Întotdeauna primii

Olga Bulat: Întotdeauna primii

În ultimul timp, tot mai multe ştiri vizează cetăţenii noştri plecaţi peste hotare. Ne bucurăm atunci când auzim despre reuşitele lor. Admitem că, în acest fel, şi R. Moldova devine cunoscută străinilor. Succesele acestora ne încurajează şi ne inspiră optimism. Liliana Popescu, o moldoveancă de 20 de ani, este învingătoarea concursului de frumuseţe Miss Muretto, 2011, Ana Ropot, 23 de ani, a fost selectată pentru rolul principal într-un film istoric chinezesc, Valentina Naforniţă, 24 de ani, cea mai tânără şi singura în istoria concursului “BBC Singer of the World” care a reuşit că cucerească atât juriul, cât şi publicul, fiind câştigătoarea Marelui Premiu şi al premiului simpatiei publicului. Toate astea – într-o singură vară!

Totodată, nu putem trece cu vederea şi alte “activităţi” ale unor “reprezentanţi” ai R. Moldova aflaţi peste hotare: studenţi moldoveni, traficanţi de ţigări, care s-au adeverit a fi foarte inventivi, ascunzând produsele de tutungerie în elementele constructive ale autovehiculului: în tavan, în spaţiile uşilor, în torpedo, sub aripile roţilor, chiar şi în roata de rezervă. Alţi iubitori de ţigări au fost reţinuţi când au încercat să treacă vama. Aceştia au ascuns produsele de contrabandă până şi în rezervorul de combustibil.

Avem şi amatori de colecţii rare, ascunse printre andrelele unei umerele de plajă şi furtunurile unei stropitori de grădină. E vorba despre trei arme, obiecte de contrabandă care, spre marea uimire a grănicerilor, sunt de colecţie şi datează din secolul XIX. Câtă pasiune din partea unor cetăţeni moldoveni pentru piese unicat, confecţionate manual! Acum, însă, ar putea fi pedepsiţi pentru prea marea lor dragoste faţă de rarităţi.

Totuşi, victorios poate fi considerat, pe drept cuvânt, bărbatul care a decis să se spele cu săpun în mare. Intriga, în acest caz, nu este atât acţiunea însăşi, cât faptul că individul îţi spune orice, dar  nu răspunde şi la întrebările adresate, dând dovadă de mare măiestrie în a se eschiva de la răspunsuri clare.

Astfel, într-o singură vară, am reuşit să ne facem faimoşi datorită frumuseţii, talentului şi efortului moldovencelor noastre. Pe de altă parte, am devenit vestiţi (mai bine nu am fi) şi datorită imaginaţiei bogate, avariţiei, dar şi prostiei concetăţenilor noştri, care au demonstrat că pot fi primii în toate domeniile, pe tot globul pământesc, prin calităţile lor deosebite: frumuseţe, talent, viclenie, prostie… Cum de reuşeşte un singur popor să îmbine toate aceste trăsături?

Olga Bulat