Natalia Dabija: Cum se schimbă poliţia

Până acum, avusesem mici tangenţe cu poliţiştii, comisarii, serviciul de presă sau alţi angajaţi de la Ministerul Afacerilor Interne. Nu pot să neg faptul că am rămas surprinsă de deschiderea unora şi de dorinţa de a realiza ceva împreună. Îmi amintesc de comisarul de la Cahul şi de implicarea sa activă în soluţionarea problemei infracţionalităţii juvenile. Inspectoarea pentru minori din acelaşi raion s-a dedicat nu doar profesional, ci şi sufleteşte identificării unor soluţii pentru problemele celor trei minori bănuiţi că ar fi comis un omor. Poate la sud aşa sunt oamenii, mai omenoşi?

Acum câteva zile, am fost la Orhei. După lungi discuţii cu cei de la comisariat, doar şeful Secţiei urmărire penală a binevoit să ne dea o declaraţie, menţionând că este pentru prima dată când face aşa ceva. Am citit Codul Penal împreună, am schimbat replici şi apoi am trecut la subiectul care ne interesa. Cum că presa ar fi creat imaginea negativă a poliţiei, cum că presa caută scandal şi poliţişti răi… Poate e adevărat, dar poate că nu. Cu siguranţă însă nu vom afla niciodată cu ce se ocupă poliţia dacă ea stă închisă într-un cabinet, de unde ni se spune că “nu dăm nicio declaraţie”. Nu înţeleg nici atitudinea aceleiaşi responsabile pentru minori, care, chiar dacă nu putea să vorbească despre cazul dat, putea să facă o evaluare generală a situaţiei minorilor din raion, o punctare a modului în care se ocupă ei de minori, a măsurilor ce se întreprind pentru a nu admite astfel de cazuri cum sunt furturile, violurile, tâlhăriile şi omorurile? Această informaţie nu este secretă. Altfel, se creează impresia că nu se face nimic.

Mă întreb ce fac oamenii obişnuiţi. Cum abordează ei poliţiştii, dacă nici noi, jurnaliştii, uneori nu avem acces la ei? Îmi spunea vicecomisarul că e foarte greu să lucrezi în poliţie şi că puţini rezistă mai mult de două săptămâni. Cred, fiindcă e un lucru cu oamenii. Dar mai cred că, dacă ar fi mai deschişi şi s-ar prezenta într-adevăr ca nişte apărători ai societăţii, relaţia s-ar schimba şi oamenii i-ar privi cu alţi ochi. Schimbarea vine de la voi, de la poliţie, începând cu cel mai mic şi terminând cu ministrul. Presa nu poate să vă schimbe.

Natalia Dabija


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. AVRAAM

    Natalie?viceversa dragă: SCHIMBAREA TREBUIE SĂ REVINĂ DE LA MINISTRU IN JOS!Căci Ministrul e EXEMPLU!De la el merg toate in MAI.In orice subdiviziune superiorii tot timpul citează ministrul-Ministrul a ordonat,a accentuat,a relatat,a subliniat,a atars atenţia,a cerut,a insistat,a pus condiţie,a avertizat,a implimentat,a organizat,a..,a..,a…MINISTRUL MAI!

  2. AVRAAM

    Aşa ca schimbarea la faţă a lui Catan continue din 1998 incoace,de cănd era ministru MAI_a cui este Catan ministru?A MAI?Nu e corect!A partidului Democrat!Cu toate că capul MAI trebuie sa fie in afara politicii…

  3. Vali

    Aceasta Doina are in gestiune vre-o 50 de dosare penale si cred ca tot atitea materiale.Cum credeti mai are ea cind sa gestioneze obiectiv fiecare hirtie?Cred ca nu.Este necesar de modificat Codul de procedura penala,pentru a simplifica lucrul ofiterilor de urmarire penala,ca sa aiba timp de asi face lucrul la nivelul cuvenit.Cu toate ca in cazul dat putea sa se deplaseze la redactie,pentru a nu stirni spiritele.

  4. Tatiana

    Draga Natalia Dabija! Nu stiu poate esti ruda sau nu cu Nicolae Dabija,dar n-ar fi rau sa te informezi mai mult de la domnia lui,pentru ca am inteles ca el este foarte bine informat si nu numai despre politie si politisti ci si despre agentura de pana la desfiintarea urss dar si dupa. Am ramas surprins cand intr-un articol despre politicianul Iurie Rosca, din “Literatura si Arta” scria cu lux de amanunte sosire pe aeroprtul din Chisinau a unei “vajnice” persoane din aceste structuri. Anume acel articol m-a facut sa cred ca domnul N.Dabija este foarte-e-e informat. Pot doar banui de ce??? In rest sa ne auzim de bine si numai de bine!!! Succese in continuare in ale scrisului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *