Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Moartea şi fiscul

Moartea şi fiscul

De câteva zile mă aflu pe pământ american. În acest răstimp am auzit mai multe lucruri interesante, dar ceea ce m-a lăsat, într-o oarecare măsură, nedumirit, e că, în SUA, nu poţi scăpa de două lucruri: de moarte şi de fisc.

Dacă prima inevitabilitate e valabilă, sută la sută, şi pentru R. Moldova (de fapt e valabilă pentru toate ţările lumii), atunci cea de-a doua cam şchiopătează. Trebuie să recunosc că şi fiscul nostru lucrează destul de bine, mai ales când nişte ţărani sau cetăţeni de rând nu şi-au plătit impozitele. Acesta este foarte sârguincios (cel puţin în perioada fostei guvernări) şi la capitolul „firme incomode pentru X, Y sau Z”. Se mai întâmplă ca inspectorii fiscali să-şi îndeplinească misiunea onorabil, dar pe fundalul unei percepţii sociale precum că fiscul e utilizat deseori drept „armă”, aceste mici „victorii” binemeritate trec neobservate. Or, „crapii” cei mai mari plutesc unde apa-i mai adâncă, prin bugetul public. Astfel, nu poţi trece cu vederea numeroasele hotărâri ale Curţii de Conturi care au depistat pe la diverse instituţii de stat evaziuni fiscale de proporţii, în special la ambasadele R. Moldova (uneori ai impresia că, aflându-se cam departe de casă, ambasadorii şi suitele lor cred că îşi pot permite orice şi că nu vor trebui să dea socoteală cuiva, ceea ce de fapt s-a cam şi întâmplat, din nefericire pentru contribuabili). În acest caz, unde e fiscul?

În cadrul unei întâlniri, Clyde Wilcox, profesor la Universitatea Georgetown din Washington, ne-a explicat cum funcţionează sistemul federal american. (Un fel de paradox american – Nevada este singurul stat, din cele 50 care constituie SUA, care a legalizat prostituţia. Ce-i drept, în două judeţe din statul respectiv, prostituţia nu a fost legalizată, pe motiv ca oamenii să nu aibă altă alternativă de a-şi petrece timpul liber, decât la cazinourile care împânzesc zona).

Potrivit lui Clyde Wilcox, în fiecare stat al SUA, îţi poţi da seama de mărimea impozitelor, ţinând cont de starea drumurilor, a şcolilor etc. Dacă impozitele sunt mari, banii acumulaţi sunt investiţi. În cazul impozitelor mai mici, nu prea ar exista resurse pentru investiţii.

Dar ce se întâmplă în R. Moldova? Drumurile sunt într-un hal fără de hal (drumurile bune deja par un fel de anomalie), şcolile supravieţuiesc şi se descurcă cât de cât cu ajutorul financiar al părinţilor (un fel de donaţii benevol-forţate), şi, în acelaşi timp, oamenii nu mai pot târî jugul impozitelor. Un fel de paradox moldovenesc. Oare cine şi când va face ordine pe acest „tărâm al minunilor şi tuturor posibilităţilor”?

Nicolae CUŞCHEVICI
n.cuschevici.zdg@gmail.com