Jurnal cu poliţişti

Ei sunt mereu în preajma noastră. Cu chipiuri pe cap sau fără de ele, cu epoleţi sau la costum, poliţiştii fac parte din viaţa noastră. Ei nu dorm nopţile, se dezic de zilele de odihnă, pentru că în grija lor e securitatea şi liniştea cetăţenilor. De aceea, am decis să completez, pe parcursul ultimelor zile, un Jurnal cu poliţişti.

18 decembrie. Ziua Poliţiei. Astăzi, Poliţia Naţională sărbătoreşte 18 ani de la fondare. Poliţiştii au fost ocupaţi cu depuneri de flori la monumentele eroilor şi cu arestări de oameni şi animale. E pentru prima dată când această sărbătoare este marcată atât de variat şi complex. Poliţiştii au avut grijă să afle din timp itinerarul animalelor, depunând eforturi adecvate pentru a le reţine cât mai aproape de cocine. Cum au aflat poliţiştii adresa coştireţei din care urmau să pornească la protest porcul şi măgarul? Putem presupune doar.

Tot de Ziua Poliţiei, ministrul de Interne a relatat că, în R. Moldova, «sunt întreprinse acţiuni concrete în vederea protejării populaţiei de elementele criminale». Operaţiunea «porcul şi măgarul» a reuşit. Elementele «criminale» au fost reţinute cu succes. Viaţa cetăţeanului e în afara oricărui pericol.

19 decembrie. Ca după sărbători, s-ar putea ca cei care au chefuit în ajun să sufere de dureri de cap. Pe site-ul www.mai.gov.md – nicio informaţie cu poliţişti. Zi liberă la proteste pentru porci şi măgari. De altfel, după arestarea purcelului, prin oraş circulau vorbe că poliţiştii l-ar fi transformat lejer în bucate de sărbătoare, dacă scandalul nu ar fi fost unul public.

20 decembrie. După ce poliţia a arestat Pomul de Crăciun al Primăriei Chişinău, în noaptea spre 20 decembrie, l-a sechestrat şi de la Ocolul Silvic Străşeni. Poliţiştii, căţăraţi pe o macara, au împodobit pomul în curtea Internatului de la Străşeni. Aflăm că unii au dosit prin pungi nişte jucării, mai drăguţe, pentru copiii lor de acasă.

Tot în noaptea de 20 spre 21 decembrie poliţiştii au arestat scena, instalată de PLDM în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru mitingul organizat în sprijinul libertăţii presei. Scena a fost transportată într-o direcţie necunoscută, deşi PLDM deţinea autorizare oficială pentru montarea acesteia.

21 decembrie. De dimineaţă – alertă maximă. Astăzi poliţia are un singur plan – să reţină toate autocarele pornite din raioanele republicii la mitingul de protest din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Poliţia rutieră opreşte unităţile de transport pe marginea drumului. Oamenii sunt daţi jos. Este efectuat un control riguros, apoi, fără explicaţii, sunt scoase numerele de înmatriculare.

Mitingul nu poate începe la ora anunţată, 11.00, deoarece, între timp, poliţia a sechestrat microfoanele şi amplificatoarele.

Sub un brad din faţa Guvernului stă, parcă ascuns, vicecomisarul de Chişinău, Iacob Gumeniţă. E în civil, cu un chipiu în carouri mărunte pe cap. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, se îndreaptă spre el. Îl întreabă: Aţi găsit baradul? (având, probabil, în vedere Pomul de Crăciun, cumpărat de Primărie şi sechestrat de poliţişti). Gumeniţă spune câteva vorbe neclare. Filat îl întreabă din ce cauză poliţiştii interzic conectarea la reţeaua electrică, conform contractului cu UF, pentru a utiliza amplificatoarele de rezervă. Gumeniţă neagă că o astfel de interdicţie ar exista. Câţiva angajaţi de la UF îmi spun că au fost întorşi de 3 ori din drum, de către poliţişti.

În mulţime, colonelul de poliţie Petru Corduneanu, care conduce acum Serviciul Pază de Stat al MAI, îmbrăcat într-un palton bun, cu un chipiu ce-i acoperea pe jumătatea faţă, încerca să se facă nevăzut.

Un poliţist, de la unul din sectoarele de poliţie din Chişinău, ocupat la acea oră la un eveniment de familie, încerca să afle, la telefonul mobil, ce se întâmplă în piaţă, că el este chemat în regim de urgenţă. Îi spun că sunt proteste paşnice, în sprijinul libertăţii presei. Poliţistul nu înţelege de ce este chemat la slujbă. “Cred că urmează ceva grav”, spune acesta.

21 decembrie. De la UNIMEDIA aflăm cum un poliţist beat a ajuns să devină un pericol public. Un cetăţean a filmat cum un poliţist turmentat încerca să oprească toate maşinile care circulau pe strada “sa”. Una dintre imagini îl prezintă pe poliţist prăbuşit printre automobile.

21 decembrie. Trecut de 20.00. În oraş, poliţiştii verifică toate automobilele cu alte numere de înmatriculare, decât cele din Chişinău. Nu spun ce caută, de fapt. Un şofer îmi spune: Nimic nou! Poliţia rutoeră vânează, de obicei, şoferii din sate şi raioane, de la care estorchează mai uşor şi mai în “siguranţă” mită.

23 decembrie. Angajaţii MAI au reţinut maşina Primăriei Chişinău care transporta cadouri pentru elevii gimnaziului-internat din Străşeni. Darurile urmau să fie oferite de primarul general. Incidentul s-a produs în centrul oraşului. Poliţia l-a obligat pe şofer să conducă maşina spre Comisariatul de Poliţie Buiucani. Acolo, poliţiştii au cerut acte de provenienţă a dulciurilor, destinate copiilor de la Internatul din Străşeni. Deşi, în câteva minute, actul solicitat a fost prezentat, bomboanele au fost sechestrate. Concomitent, poliţia din Străşeni a retras numerele de înmatriculare ale automobilului personal al primarului, cu care Dorin Chirtoacă încerca să ajungă la copiii de la Străşeni.

24 decembrie. Telefonăm la Poliţia Buiucani să identificăm unde sunt bomboanele şi cine este responsabil de consumul lor până la alterare. Eforturi inutile. Poliţiştii de la post nu vor să spună unde sunt bomboanele.

25 decembrie (Anticipat). Astăzi, poliţia va avea mult de lucru şi nu pentru că e Zi de Crăciun, de mare sărbătoare. Eforturile lor vor fi necesare în legătură cu intenţia liderilor mai multor organizaţii de apărare a drepturilor omului de a desfăşura un marş de protest în sprijinul libertăţii întrunirilor, exprimîndu-şi solidaritatea cu organizaţiile şi persoanele a căror libertate la întrunire a fost încălcată. Participanţii la marş, purtând măşti de Revelion, inclusiv de măgar şi purceluş, vor desfăşura proteste în faţa sediilor Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne.

Aneta Grosu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. mihai leoveanu

    ce mai poti sa spui cand te lovesti (zi de zi) de atata obtuzitate? ne confruntam si noi, romanii de dincolo de prut, cu situatii oarecum similare, dar mult mai rar, semn ca societatea civila si presa nu dorm. cele relatate de Aneta Grosu sub forma unui jurnal ne trezesc (totusi) unele intrebari:
    – ce face societatea civila din Basarabia?
    – ce face presa democratica pentru curmarea (prin dezvaluiri transante) acestori abuzuri?
    – ce fac (atunci cand nu se cearta) partidele politice (mai putin exponentii VOROSCA) ?
    – ce fac ONG-urile pentru apararea drepturilor omului?
    multe din aceste intrebari ar putea parea retorice (si in parte sunt), dar dragii mei basarabeni amintiti-va pilda biblica: mai bine-l inveti pe om sa pescuiasca decat sa-i pescuiesti tu!
    Iar voua, celor de la ZIARUL DE GARDA, doar doua cuvinte:
    va cuprind!

  2. Baraboi

    Justitia lui Voronin-Rosca

    Citesc un articol despre arestarea Sv. Chifa
    N-o cunosc pe Svetlana Chifa, dar vad ca s-a facut o nedreptate. Cu asemenea “crima” nimeni nu se incumeta sa aresteze “subit” nindividul.
    Dar asa este tara lui Voronin-Rosca.

    In alta parte, un individ a ucis pe loc doi oameni, l-a zdrobit definitiv pe al treile (al treilea fiind chiar politist la datorie), apoi a mers peste ei si s-a ascuns de la locul accidentului rutier.
    Au ramas noua persoane orfane in urma acestui accident, iar criminalul – Ion Carp, agent al Federatiei Moldovenesti de Fotbal, sta acum acasa si huzureste. (De fapt el nu prea sta pe acasa, caci fiind „anchetat in stare de libertate”, plateste cate 100 euro politistului de sector de fiecare “vizita” a acestuia, ca sa-i scrie precum ca “Ion Carp n-a parasit localitatea”. Incearca sa-i cumpere cu sume mari pe rudele celor decedati, ca sa fie „iertat” s.a.m.d. – adica ascunde urmele si influenteaza direct mersul anchetei.)

    Pentru crima comisa si pentru lasitatea sa de a parasi locul accidentului rutier cu doi morti si jumatate, la inceput, Ion Carp fusese arestat pe vreo 30 de zile. (Aici, spre deosebire de Svetlana Chifa, pare a ca se facuse dreptate.)
    Dar au intrat pe rol banii – multi bani, pe care Ion Carp ii avea din propriile afaceri, dar mai ales sustrasi la fel de miseleste din buzunarele fotbalistilor, antrenorilor si colegilor agenti.

    Cu banii acestia Ion Carp a cumparat judecatorul (cu 25 mii dolari) ca acesta sa ia decizia de a-l elibera, si a dat 10 mii dolari procurorului, ca acesta sa nu protesteze eliberarea sau doar sa se faca a protesta. Toata lumea din anturajul lui Ion Carp vorbeste despre asta, ca cica s-a rasuflat cuiva sotia sa.

    Lucrurile par sa fie adevarate, caci intr-adevar, peste 30 zile de arest preventiv, Carp a fost eliberat spre mirarea tuturor. Unde s-a mai vazut – sa omori doi oameni, sa-l distrugi pe al treilea (care este politist la datorie) si sa te primbli prin Basarabia asta doldora de corupti? Numai in Justitia lui Voronin-Rosca e posibil.
    Cica asta nu este crima, dar uite “vanzarea” unui copil de catre Svetl. Chifa cica ar fi cea mai grava si femeia sta la duba, in loc sa stea acolo Ion Carp.

    Da, uneori cu o infractiune de nimic, sau chiar fara nici o infractiune lumea este arestata, dar Ion Carp, dupa cum spuneam, cu doi oameni ucisi si cu un politist aproape mort se plimba in libertate…

    Sotia lui Carp, dar si el insusi s-au laudat de mai multe ori ca Iurie Rosca le este prieten. Rosca si fratii Carp au si fost vazuti impreuna de mai multe ori, deci se confirma lauda lor. Deci se limpezeste si de ce acest asasin dublu Ion Carp se afla acum in libertate.
    (Cica era noapte, ceata, iar locul unde stateau ulteriorii defunti si pilitistul era nemarcat… De parca ceata, noaptea si nemarcarea unui loc unde lucreaza un politist pe sosea nu intra in grija si atentia celor care conduc masinile in trafic… Numai in justitia lui Voronin-Rosca se pot gasi (cu titlu decisiv!) asemenea circumstante atenuante…)

    Concluzie.

    Pentru o sacosa de papusoi adusa de pe deal, un taran poate sta in puscarie;

    Pentru o presupusa „crima” a cuiva (inclusiv a Sv. Chifa) se sta in puscarie s.a.m.d.

    Pe cand,
    pentru un dublu asasinat, cauzarea vatamarilor grave politistullui la datorie, apoi trecerea peste trupurile acestora si parasirea locului accidentului – Ion Carp se plimba in libertate…

    Iata unde trebuie Voronin sa caute coruptia in tara sa, iata unde SIS-ul si alte organe operative trebuie sa lucreze, iata unde jurnalistica de investigatie are de lucru…

    Dar nu sunt oare toate acestea din tara lui Voronin-Rosca?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *