Încălzirea „umană”
Marţi, 15 decembrie, a fost prima mea zi cu zăpadă la Chişinău. A venit timpul să învăţ cum să merg prin zăpadă, lunecând şi căzând fără să mă doară. Eram ridicolă, dar foarte mulţumită. În nordul Franţei, în regiunea în care stau, avem zăpadă doar pentru câteva zile pe an. Deja colindele despre „Crăciunul înzăpezit” au la noi un sens ironic. Aceste cântecele nu prea par adevărate în oraşul meu, Lille, din cauza lipsei învelişului alb.
Exact acum, în altă parte a globului, la Copenhaga, 115 şefi de state discută cum să reducă efectele încălzirii globale. „Încălzirea globală” îmi pare o glumă acum. Cel puţin, pentru o franţuzoaică aflată acum în Moldova pare un banc. Când am intrat în redacţie cu mâinile îngheţate, îmi părea că îmi cad degetele. Unicul tip de „încălzire” pe care îl percep acum vine de la atitudinea oamenilor.
M-am gândit şi la „încălzirea” unor tensiuni sociale. În aceste zile toate posturile TV din lume l-au arătat pe un bărbat „înfierbântat” care l-a lovit pe premierul italian Berlusconi cu o statuie în faţă. Tot în aceste zile în oraşul francez Castres o moschee a fost pângărită. Şi în Moldova am văzut că oameni în febră au smuls Menora evreiască şi au aruncat-o lângă monumentul lui Ştefan cel Mare. Tensiunile interconfesionale se pare că cresc.
Am totuşi o speranţă. Că oamenii „cu stări febrile” nu vor protesta împotriva Crăciunului, dând foc Bradului din centrul Chişinăului.
Celine Jankowiak, stagiară la ZdG, Franţa
