Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Fixaţia examenelor

Fixaţia examenelor

În terminologia psihanalitică şi freudiană termenul fixaţie desemnează un ataşament nesănătos faţă de un lucru sau o parte a corpului propriu, survenită într-o fază timpurie de dezvoltare. Cunoscute sunt învinuirile celor bine intenţionaţi că fumătorii şi alcoolicii ar avea o fixaţie orală, apărută din cauză că, fiind bebeluşi, nu ar fi fost alăptaţi o perioadă suficient de lungă. Mai mult de un secol de dezbateri academice şi, deseori, pseudoştiinţifice nu au putut limpezi până la capăt această problemă. O altă fixaţie, evidentă, este obsesia mediului (care se vrea) academic pentru teste standardizate.

Recent, discuţia în jurul examenelor de BAC s-a reaprins atunci când Ministerul Educaţiei a anunţat restricţii suplimentare în următoarea perioadă de examene. Intelectualii “proeuropeni” s-au extaziat că, iată, în sfârşit, vom introduce standardele europene până la capăt, vom crea o societate bazată pe valorile cumsecădeniei şi profesionalismului. PCRM, aflându-se confortabil în opoziţie, îşi poate permite lozinci clasic liberale: dacă dorim transparenţă şi onestitate, spun ei (şi unii elevi), de ce să nu începem cu cabinetele funcţionarilor publici? Să dotăm birourile parlamentare şi cele guvernamentale cu dictafoane şi camere de luat vederi?

Şi viceversa: consolidarea unui sistem de învăţământ public, inclusiv prin metode de înspăimântare cu examene, ar trebui percepută în tradiţia lui Marx şi Engels, care în ”Manifestul comunist” din 1848 cereau anume asta (într-o Europă în care, până atunci, prevalau sistemele private de şcolarizare). Nu se pune la îndoială că o societate are nevoie de o populaţie educată şi cinstită. Întrebarea-cheie este dacă cea mai bună cale pentru aceasta este cea în care acelaşi monopolist asigură atât serviciile, cât şi controlul calităţii?! Dacă acest sistem este funcţional, de ce nu cerem şi mai multe monopoluri, de pildă în domeniul restaurantelor? Astfel, toate restaurantele vor fi obligatoriu încadrate într-un nou holding, să-l numim CÂRCIUM-PROF-PRIM-GRUP, care va alcătui un meniu standard pentru întreaga ţară. Populaţia va susţine holdingul prin impozite şi va fi creat chiar un minister de resort: Ministerul Gastronomiei şi Etichetei Europene.

Mai mult decât atât, un grup, mai întâi non-guvernamental şi ”non-profit”, cu asistenţa fondurilor internaţionale, va organiza o campanie de sensibilizare a opiniei publice, prin care va informa populaţia despre riscurile alimentaţiei în familie şi individuale, şi despre necesitatea adaptării la standardele europene de nutriţie. Grupuri de lobbying, cu finanţări caritabile din partea CÂRCIUM-PROF-PRIM-GRUP, vor face campanii pentru o nouă lege, care va interzice alimentaţia la domiciliu şi va cere ca toţi copiii până la vârsta de 16 ani să fie alimentaţi zilnic în filialele CÂRCIUM-PROF-PRIM-GRUP. Astfel, se vor educa copii cu gusturi şi etichetă internaţionale, care îşi vor dezvolta o personalitate culinară stabilă şi verificabilă.

După câteva decenii, oamenii vor uita că, altădată, prin Evul Mediu, copiii aveau acces la bucătărie. Însăşi ideea va părea venită din vremurile troglodiţilor şi va fi privită cu dispreţ: doar nu dorim să ne întoarcem în peşteră?! Cu cât mai absurde ni se par toate acestea, cu atât încrederea în testările standard este în creştere, inclusiv în ceea ce priveşte limbile străine. Dacă în orice alt domeniu avem suspiciuni de monopol, aici nu! Doar trebuie să asigurăm calitatea. Efectul colateral constă în faptul că ceea ce nu se găseşte în manualele şi testele standard nu se învaţă, şi dacă ţări întregi vor învăţa după un singur manual, se vor crea găuri colective în memorie. Recent am făcut un mic sondaj printre elevi şi studenţi: aproape nimeni nu a auzit de Liga Hanseatică (care jumătate de mileniu a determinat dezvoltarea Europei) şi absolut nimeni nu cunoştea numele lui Anton Rubinstein (1829-1894), unul dintre cei mai eminenţi compozitori ai sec. XIX, fondatorul conservatorului din St. Petersburg, născut pe teritoriul actual al R. Moldova (la Ofatinţi, aproape de Râbniţa)! Poate e din cauză că această informaţie nu figurează în manuale şcolare?!