Elevi cu ţurţuri la nas
Am intrat pe uşă cu un nas roşu ca para focului:
— Am îngheţat.
— De ce, e cumva iarnă afară?
— Da, ştiu că sună straniu, dar nu afară am îngheţat, ci în încăpere.
Am fost la o şcoală dintr-un sat din Moldova şi, în două ore, am ieşit de acolo un boţ de gheaţă cu ţurţuri la nas.
S-a organizat o festivitate pentru copiii din satul vecin, ca să-i ademenească să vină la grădiniţa din celălalt sat. Pentru copii a fost disctractiv, ei având posibilitatea să sară în sus, să aplaude, să danseze, să participe la diverse jocuri. Dacă nu era clovnul care avea grijă ca cei mici să nu se plictisească, nu ştiu în ce hal ar fi ieşit ei de acolo, în timp ce adulţii abia rezistau frigului din sală.
Deşi era foarte rece, pe scena sălii de festivităţi era instalată o sobă improvizată («буржуйка»). Toţi am privit-o în speranţa că, degrabă, se va încălzi. De «tehnologia» aceasta era lipită o ţeavă scoasă pe geam, prin care trebuia să iasă fumul din sobă. În timp ce femeia abilitată arunca cărbuni în «буржуйка», toată lumea aştepta să se facă, în sfârşit, cald. Însă, în loc de căldură, au simţit fumul care se răspândea în sală. Oamenii se uitau miraţi unii la alţii, copiii îşi astupau nasurile, stând nedumeriţi lângă părinţi şi privindu-i pe aceştia cu un mare semn de întrebare. Culmea e că fumul se înteţea, dar mai cald nu se făcea.
În cele din urmă, cei din sală s-au obişnuit cu fumul, care, între timp, s-a mai rărit, ba chiar au încetat să mai creadă că, în curând, se va face cald. Într-un moment, m-am prins: în afară de cele două lopeţi cu cărbuni, nu s-a mai aruncat nimic. Respectiv, sobuşoara nu mai funcţiona şi acesta era singurul motiv pentru care începuse să se limpezească lumina din sală. În caz contrar, aş fi ieşit de acolo un boţ de gheaţă cu fum în ochi.
… În acest frig învaţă copiii. Am întrebat cum se descurcă şi mi s-a explicat că aripa dreaptă a şcolii se încălzeşte şi acolo învaţă cei mai mici. Elevii mai mari, adică cei mai rezistenţi, învaţă în aripa stângă. Înţeleg şi nu prea. Da, cei mici sunt mai fragili şi rezistă mult mai greu la frig. Pe de altă parte, ceilalţi elevi nu sunt nici ei chiar atât de mari, sunt încă în formare şi aceste condiţii le-ar putea afecta mult sănătatea fizică şi reproductivă. Ce viitor vor avea acele fetiţe de 15 ani care stau o jumătate de zi într-un frig cumplit?
Situaţia demografică din Moldova este alarmantă. Rămânem fără tineri şi, în loc să avem grijă de sănătatea copiilor şi adolescenţilor de azi, ei fiind singura şansă pentru viitorul acestei ţări, noi îi distrugem. Copiii absolvesc şcoala cu un «buchet» de boli care reduc şansele lor de a deveni vreodată părinţi, dar şi şansele ţărişoarei noastre de a supravieţui, pentru că nu poţi rezista, ca stat, având o mână de bătrânei ca şi cetăţeni. E nevoie de urmaşi, care ar continua neamul.
Cu ceva timp în urmă, prin ’95, îmi amintesc de frigul din instituţiile de învăţământ, dar şi din casele oamenilor. Îmi amintesc cum simţeam noaptea că mi se umflă degetele. Cel mai groaznic a fost că dimineaţa, într-adevăr, mă trezeam cu degetele umflate, de nu puteam nici să le îndoi sau să ţin ceva în mână. Colegilor mei li s-a întâmplat acelaşi lucru şi, în halul acesta, continuam să învăţăm şi să ne ruinăm sănătatea, adică statul ne-o ruina.
Au trecut atâţia ani, dar se pare că lucrurile nu s-au prea schimbat. Guvernanţii sunt interesaţi doar de alegeri, de candidaţi, de bârfe. Ne arată două-trei şcoli din Chişinău, care se descurcă bine, asigurându-ne că la fel e pretutindeni. Dar nu e.
Oare copiii miniştrilor noştri în ce condiţii învaţă?
Olga Bulat
