Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Dodon între curaj și trădare

Dodon între curaj și trădare

„Noi nu am avut noroc de o opoziţie adevărată, iată că voi (noua guvernare) veți fi mai norocoși în acest sens”. Din declarațiile ex-premierului Pavel Filip, președintele fracțiunii parlamentare PDM.

Pe 14 iunie, după o săptămână de confruntre politică la cuțit și stare de pre-război civil („blocaj politic”?), PDM și, personal, Vlad Plahotniuc, care pe 7 iunie, la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, o făcea din scenă pe fuhrer-ul și era gata să declare război pe viață și pe moarte oricui, a cedat subit și s-a conformat noii ordini, cerându-i premierului Pavel Filip să părăsească Casa Guvenului, iar PDM-ului să intre în opoziție. „Noi și în opoziție vom fi la fel de puternici ca la guverare”, a scris pe Facebook, câteva zile mai târziu (azi știm că din ilegalitate), liderul PDM. Era de datoria lui de lider să se afișeze, ca un mare optimist, deși puțin probabil, aproape imposibil, ca PDM să se simtă în opoziție la fel de confortabil și sigur ca la guvernare. Nu știm cine și ce l-a influențat mai mult pe Plahotniuc să facă pasul pe care l-a făcut. Cu siguranță, însă, nu „Dodon-trădătorul”, Greceanâi, Năstase ori Sandu. Știm, însă, că în săptămâna 7-14 iunie, toate mesajele oficiale din afara R. Moldova, inclusiv din partea marilor puteri, au fost în sprijinul noului format de guvernare (întâmplător și vremelnic, așa cum s-a pomenit să fie), care s-a creat după alegerile din 24 februarie. Apelul la calm și dialog a fost unul general. Mai știm că ultima întrevedere (din multele, pe care le-a avut în acea săptămână Vlad Plahotniuc) a fost cea cu șeful serviciului diplomatic american la Chișinău, ambasadorul Dereck J. Hogan, după care Plahotniuc a acceptat plecarea de la guvernare. În ce condiții și cu ce preț, rămâne să presupunem, după toate câte au urmat, între timp. Și vor mai urma.

Plahotniuc „a capitulat”, au titrat imediat unele instituții media, după ce pe 14 iunie PDM a anunțat că se retrage de la guvernare. Se întâmpla în ajunul Rusaliilor, pentru care ACUM și PSRM chemase lumea să vină la Chișinău la un „Marș al Poporului”, în semn de solidaritate cu noua guvernare și împotriva fostului regim Plahotniuc, care refuzase să recunoască legalitatea schimbului de putere politică în R. Moldova. Marșul a fost contramandat. ACUM și PSRM au renunțat să mai scoată „poporul la marș”. Lumea a fost lăsată să meargă în voie la biserică și să serbeze Duminica Mare, în loc să se coacă la soare pe ulițele Chisinăului – dacă ar fi venit, pentru că electoratul lui Dodon (bătrânetul care nu poate ține pasul la mars), nu ar fi ieșit din case, iar adeptii PAS și PPDA ar fi trebuit să-i facă hatârul lui Dodon, care s-ar fi scăldat de la tribună în zâmbetul său fățarnic și unsuros, făcând-o pe „eroul” zilei și srigând cât e PMAN de mare: „Victorie, noi am învins, mulțumim că ați venit să fiți alături de noi, fiți curajoși ca și mine, nu cedăm…”. Dodon și curajul, de unde? Dodon cu capul plecat – da. Dodon fără coloană vertebrală – da. Dodon trădătorul – da… În seara de 7 iunie Igor Dodon, cu tot cu familie, s-a refugiat în Ambasada Rusiei la Chișinău, de teamă să nu fie arestat pentru trădare de țară, după ce i-a propus lui Plahotniuc, cu recomandare de la Putin, să semneze un nou plan Kozak (Kozak-2) de federalizare (vânzare către ruși) a R. Moldova. „Președintele” a fugit la ruși și a lăsat R. Moldova în voia soartei. Curaj, nu? Peste două zile, încă speriat, Dodon se tânguia la o întâlnire cu presa că nevasta i-a plâns în noaptea ceea și că „eu nu voi ierta nimănui lacrimile soției mele”. Dar cu lacrimile soțiilor (și nu de o noapte dar de 27 de ani) celor omorâți de Rusia în războiul din 1992 la Nistru, cum rămâne? Sau cu lacrimile copiilor care au răms fără tată, ori a părinților care au răms fără copii din cauza aceluiași război? Dodon merge și se prinde în brațe la Tiraspol cu criminalul de Krasnoselski, în loc să se ocupe de arestarea și condamnarea lui, merge cu flori la mormintele haimanalelor de cazaci, care au venit cu război peste Moldova, în loc s-o facă pentru eroii Independenței sau să aprindă o lumânare în biserică pentru ei. Trădează și se crede erou. Lacrimile celor omorâți de Rusia la Nistru, cine crezi că ți le va ierta, Igor Nikolaevici? Dacă, cumva, sunt de iertat. Și acum stau și mă întreb: cine a capitulat? În fața cui? Plahotniuc, prin faptul că a cedat puterea în noile circumstanțe politice, refuzând să vândă R. Moldova rușilor sau Dodon, care e gata să vândă R. Moldova rușilor fără a negocia? Nu am fost niciodată adeptul stilului mafiot de guvernare al PDM și, personal, al lui Plahotniuc. Știu, însă, urmărindu-i ani la rând compartamentul, că Vlad Plahotniuc, spre deosebire de Dodon, nu e carne moale (are și oase). Plahotniuc a cedat pe 14 iunie, dar asta nu înseamnă că Plahotniuc s-a împăcat cu situația așa cum au făcut-o, la vremea lor, agrarienii, comunistii și alții… Plahotniuc nu e nici Sangheli, nici Moțpan, nici Roșca, Diacov, Lucinschi și, dacă vreți, nici Voronin. Ambițiile și orgoliile lui Plahotniuc sunt altele.

Plahotniuc a avut alegere până la urmă și dacă pe 7 iunie, inclusiv, semna Memorandumul Kozak-2, azi era la guvernare, alături de socialiști. Și șef de guvern. Plahotniuc a ales să repete „cazul Năstase” la Primăria Chișinău. Și a calculat greșit. Aceasta l-a discreditat definitiv. Și în fața rușior, unde și așa era discreditat, și în fața partenerilor eurooccidentali, în relația cu care Plahotniuc trecuse demult „linia roșie”. Prea era de capul lui. Și asta i-a jucat festa. La 5 zile de la blocarea instituțiilor de stat, acestea au fost deblocate, corturile din preajma lor au fost scoase, lumea a plecat pe la casele lor. Dar nu doar lumea a plecat. A plecat și Plahotniuc, și Șor, a plecat și Candu. Între timp, Curtea Costituțională și-a anulat deciziile adoptate în perioada 7-9 iunie, Procuraturii Generale i s-a cerut ridicarea imunității parlamentare a lui V. Plahotniuc, PDM este acuzat de puci anticonstituțional. Ce va urma? În cazul în care PDM va fi scos în afara legii, șansele electorale ale sociliștilor s-ar putea dubla și, în această situație, nu-i exclus ca PSRM să rupă relația cu ACUM și să ceară anticipate. Deocamdată, socialiștii, zi de zi, pas cu pas, pun stăpânire pe instituțiile de forță și de securitate ale statului.